Vrea negociere pentru siglă! Condescu le-a arătat pisica membrilor CA-ului Pandurii

506

Membrii Consiliului de Administraţie al Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu-Jiu au primit un fax joi, chiar în timpul şedinţei, prin care erau atenţionaţi că sigla clubului are un deţinător care este dispus la negociere. Cele precizate în document au creat ceva discuţii în cadrul şedinţei, componenţii CA-ului luând hotărârea de a solicita expeditorului faxului şi documentele care să ateste că deţine cu adevărat însemnele clubului de fotbal. Persoana care avertiza CA-ul Pandurii să intre în legalitate este de la FNME, fiind vorba despre Popa(Popică) Dumitru, cunoscut ca şi fost consilier al lui Condescu la Federaţia Naţională Mine Energie. Solicitantul, de fapt i-a făcut un serviciu şefului FNME, Marin Condescu, cel care a solicitat, ca şi şef de grup, la OSIM, cu ceva vreme în urmă, drepturile asupra însemnelor Pandurii. Popică a făcut parte din grupul solicitanţilor alături de Mădălina Berbecel.

Rămas şomer după plecarea de la echipa lui Adrian Mititelu, Marin Condescu, revenit acasă, a găsit soluţia de a face bani fără să mişte un pai. Adică s-a hotărât să avertizeze clubul pe care l-a condus în calitate de preşedinte că el este deţinătorul siglei Pandurii, dar şi că cei care vor să o folosească ar trebui să îl plătească gras. Din laşitate, nu a avertizat personal că vrea negocieri cu cei care se ocupă de viitorul clubului de fotbal, ci s-a ascuns în spatele Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), pe care încă o conduce. A redactat astfel un avertisment spre CA-ul Pandurii, pe care nu l-a dus personal membrilor acestui for de conducere, ci l-a trimis pe fax. L-a băgat la înaintare pe fostul său consilier de la FNME, Popică Dumitru, şi el deţinător al drepturilor de siglă a clubului Pandurii, care a transmis solicitarea spre CA, în numele său. “Trompeta” Popică avertiza într-o solicitare nesemnată CA-ul Pandurii să intre în legalitate.

CA-ului i se dă termen 5 zile
Popică avertizează, de asemenea, în documentul transmis pe fax la club că cei care îl conduc au la dispoziţie cinci zile să intre în legalitate, timp în care îl pot chema la negocieri, el fiind dispus să îşi vândă dreptul asupra siglei, obţinut de la OSIM, ca şi persoană fizică.
Solicitarea lui Popică, cunoscut ca şi consilier al lui Condescu, a creat discuţii în CA, membrii Consiliului de Administraţie luând decizia de a solicita expeditorului şi documentele pe care le deţine şi care îl fac pretabil pentru o aşa-zisă negociere a siglei.
Acest lucru este recunoscut de către viceprimarul Aurel Popescu care susţine că solicitantul ar fi secretar general al FNME.

După Popică, urmează Condescu, Mădălina şi alţii
Membrii CA-ului Pandurii sunt conştienţi că în spatele solicitantului este Marin Condescu care va face la rândul lui pasul împăunându-se cu drepturile sale asupra siglei Pandurii pe care alături de mai mulţi apropiaţi le-a solicitat de la OSIM. “CS Pandurii Lignitul Târgu-Jiu 1963” este denumirea asupra căreia Condescu se vede proprietar, el solicitând drepturi asupra mărcii, alături de Popică, de amanta sa Mădălina Berbecel, de Toni Greblă, fostul senator, şi de alţi apropiaţi din FNME.
Condescu trebuie să dovedească însă dreptul asupra mărcilor pe care spune că le deţine.

Călinoiu a anunţat că îi va da în judecată pe “proprietarii” emblemei
După plecarea la Craiova a lui Marin Condescu, Ion Călinoiu, preşedintele CJ Gorj, a anunţat că, cu siguranţă, Pandurii nu vor pierde sigla şi palmaresul clubului.
“Nu este nicio problemă dacă cele două sunt înregistrate sub semnătură privată. Putem demonstra, în instanță, că toate acestea s-au făcut cu rea-credință. Este exclus ca Pandurii să-și piardă numele sau emblema”, a declarat atunci preşedintele Consiliului Judeţean Gorj. Condescu spune că brandul echipei nu se va pierde, deoarece este a gorjenilor, a minerilor, iar instanţa poate cântări, cu uşurinţă, acest lucru. În concluzie, autorităţile nu vor renunţa fără bătălie la siglă, luând în calcul şi o plângere penală sau un proces pentru revendicarea însemnelor Pandurii.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here