Zece primării din judeţ, verificate de Corpul de Control al Prefecturii

1274

În cursul anului trecut, Instituţia Prefectului a judeţului Gorj, a efectuat o serie de controale la sediile autorităţilor administraţiei publice locale din următoarele unităţi administrativ-teritoriale: Ţicleni, Băleşti, Săcelu, Bumbeşti-Piţic, Dăneşti, Bengeşti-Ciocadia, Peştişani, Arcani, Săuleşti şi Bîlteni.

Prima din lista administraţiilor publice locale supuse verificărilor demarate de Corpul de Control al Prefecturii Gorj în cursul anului anterior a fost Primăria Ţicleni. Obiectul controlului l-au constituit legalitatea adoptării unor hotărâri de către Consiliul Local, precum şi încheierea unor contracte de prestări servicii cultural-artistice. Măsura dispusă în urma verificărilor a fost de transmitere a concluziilor din raport Camerei de Conturi şi celui care a făcut sesizările către reprezentantul Guvernului în teritoriu. Tot anul trecut, Primăria Ţicleni a trecut printr-un nou control, însă, de această dată, pentru verificarea registrului juridic al unui teren cu vegetaţie forestieră, de pe care s-a exploatat masă lemnoasă. Totodată, în timpul controlului din septembrie 2014, reprezentanţii Prefecturii Gorj au cercetat şi modul de soluţionare a unor cereri de retrocedare formulate în baza legilor fondului funciar şi stadiul în care acestea se află. Controlul din septembrie 2014 de la Ţicleni s-a demarat în urma unei adrese transmise de Parchetul din Craiova, iar măsura luată de Corpul de Control a fost de transmitere a constatărilor din nota-raport către unitatea de parchet competentă.

Măsuri dispuse de mai multe instituţii
O altă primărie verificată anul trecut a fost cea a comunei Băleşti, unde în urma celui de-al doilea control, s-a dispus ca mai multe instituţii să-şi dea mâna pentru intrarea în legalitate. Mai exact, în urma unei petiţii ajunsă pe masa prefectului de Gorj, în mai 2014, s-a demarat un control ce privea aspecte legate de respectarea normelor sanitar-veterinare de către crescătorii de animale din Băleşti. Pentru neregulile depistate, Corpul de Control al Prefecturii Gorj a dispus ca Direcţia Sanitar-Veterinară, Direcţia de Sănătate Publică, Garda de Mediu şi Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului să facă demersurile necesare pentru intrarea în legalitate a crescătorului de animale în cauză.
Anterior verificărilor privind crescătorii de animale, în februarie anul trecut, inspectorii Prefecturii Gorj au efectuat controale pentru cercetarea unor aspecte legate de inventarierea de terenuri pe raza comunei Băleşti în rezerva Comisiei locale de fond funciar, precum şi acordarea unor sporuri membrilor din comisia locală de aplicare a legilor proprietăţii. La încheierea verificărilor, Corpul de Control a înaintat o solicitare către preşedintele Comisiei locale de fond funciar Băleşti pentru inventarierea efectivă a suprafeţei de teren şi constituirea ca rezervă a comisiei locale.

primaria sacelu (12)Caz clasat la Săcelu
O altă verificare minuţioasă însă fără măsuri importante dispuse s-a făcut la Primăria comunei Săcelu, când, în urma unei petiţii, Corpul de Control a verificat diverse aspecte privind abateri de la legalitate în domeniul investiţiilor publice. Controlul din februarie s-a dovedit a fi un caz clasat pentru Instituţia Prefectului – Judeţul Gorj, menţionându-se că aspectele sesizate au făcut obiectivul unor verificări efectuate de reprezentanţii judeţeni ai Curţii de Conturi.

Cercetări ale IPJ Gorj la Peştişani şi Dăneşti
Alte verificări efectuate de Corpul de Control al Prefecturii Gorj nu s-au încheiat favorabil pentru anumite administraţii publice locale. Acesta este şi cazul Primăriei Dăneşti unde, în martie 2014, la o autosesizare din mass-media locală, Prefectura Gorj a dispus controlul unor aspecte privind sediului primăriei în alte scopuri decât cele specifice activităţii de administraţie publică. Drept urmare, prefectul judeţului a dispus ca cercetările să fie efectuate de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.
O altă măsură similară a fost dispusă la un control efectuat anul trecut, în luna iunie, când Corpul de Control al Prefecturii Gorj a verificat modul de administrare a patrimoniului public şi privat dat în administrare de CL Peştişani către SC Util Bonus SRL. În cazul de faţă, constatările de la faţa locului au fost înaintate către structura juridică a Prefecturii Gorj, dar şi către organele de cercetare penală din cadrul IPJ Gorj.

Fondul funciar rămâne o problemă
Legile fondului funciar încă mai sunt o problemă în diverse localităţi ale judeţului nostru. Acest lucru reiese din activitatea de control a Prefecturii Gorj la Primăriile Bumbeşti-Piţic, Bengeşti-Ciocadia şi Arcani. În urma unor petiţii primite la sediul instituţiei, Corpul de Control al Prefecturii s-a deplasat, anul trecut, în localităţile menţionate, cazurile fiind în general clasate. De exemplu, la Arcani s-a constatat că existau hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile în cazul reclamării unor retrocedări ilegale de terenuri, la Bumbeşti-Piţic şi Bengeşti-Ciocadia, nota de control a fost transmită petenţilor.

Cercetări ale procurorilor din Craiova la Bîlteni
În decembrie 2014, în urma unei adrese primite de la Parchetul Craiova, inspectorii Prefecturii Gorj s-au deplasat la Primăria Bîlteni pentru verificarea legalităţii actelor de reconstituire a dreptului de proprietate a anumitor cetăţeni din localitate. Măsura dispusă de Corpul de Control a fost de transmitere a constatărilor din nota-raport către Parchetul Craiova pentru continuarea cercetărilor.
Tot în iarna lui 2014, Corpul de Control al Instituţiei Prefectului – Judeţul Gorj a făcut o verificare la Primăria Săuleşti privind eliberarea unor titluri de proprietate cu încălcarea prevederilor legale în vigoare. În acest caz, nu au fost constatate abateri de la normele legale în domeniul, cazul fiind clasat.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here