Investiţii de amploare, anunţate de primarul Cotojman

581

Mai multe proiecte, menite să asigure dezvoltarea localităţii Roşia de Amaradia, vor fi demarate în primăvara acestui an de către primarul Liviu Cotojman.

Edilul comunei Roşia de Amaradia a anunţat faptul că au fost deja semnate contractele de finanţare pentru 7 investiţii. De asemenea, alte două proiecte sunt în curs de elaborare şi vor fi depuse în vederea obţinerii finanţării europene. “Dragi cetăţeni ai comunei Roşia de Amaradia şi prieteni, aşa cum dumneavoastră deja ştiaţi, suntem localitatea cu cele mai multe proiecte aprobate din judeţul Gorj – 7 la număr, pentru care am semnat deja contractele de finanţare aşteptând adoptarea bugetului local pe anul 2018 pentru a se putea organiza licitaţia şi astfel începând cu primăvara acestui an să începem executarea lucrărilor. Proiectele noastre, odată realizate, vor schimba imaginea localităţii: nu vom mai avea niciodată probleme cu distribuţia apei către cetăţenii comunei indiferent cât de mare ar fi seceta, deoarece începând cu acest an vom suplimenta sursa de apă prin executarea altor foraje (puţuri de apă) în satele Ruget şi Roşia de Amaradia; vom avea staţii de filtrare a apei (în satele Ruget şi Roşia de Amaradia) astfel încât apa distribuită va fi potabilă în toată localitatea; toate şcolile din localitate (Ruget, Seciuri, Roşia de Amaradia) vor avea infrastructură şcolară modernă – grupuri sanitare moderne prin executarea de anexe la imobilele existente; liceul din localitate va fi cel mai mare imobil şi va avea cea mai modernă dotare din judeţul Gorj; va intra în reabilitare şi modernizare infrastructura rutieră; podul din Roşia de Jos de pe drumul DC29A din zona pădurarului Ionescu (peste pârâul Roşioara) va fi reconstruit. Pentru cele 7 investiţii ce tocmai au fost detaliate am reuşit să semnez contractele de finanţare, iar în zilele acestea am depus un nou proiect (al optulea) intitulat Înfiinţare centru de zi pentru persoane vârstnice comuna Roşia de Amaradia, prin Asociaţia Grup de acţiune locală GAL Gilort. Vă informez, de asemenea, că aştept deschiderea sesiunii de finanţare din primăvară a Uniunii Europene având pregătite două proiecte pentru obţinerea de finanţare: Modernizarea şi dotarea căminului cultural <> din localitate şi Modernizarea şi asfaltarea de drumuri, ce include şi tronsonul de drum de la intrarea din localitate (din satul Bucşana) şi până în zona de intersecţie <<Căsuţe Becheni>>”, a declarat Liviu Cotojman, primarul comunei Roşia de Amaradia.
Izabella Molnar

1 COMENTARIU

  1. Daaaaaaaaaaaaaaaa…….de laude nu va intrece nici dracu!!!!……O spune de parca a facut sau face jegul ala de comuna oras…..mai aveti putin si spuneti ca rosia de amaradia e cea mai dezvoltata comuna din tara. Vai de capul lui!! .n a facut niciun proiect in 10 ani si acum are 7 ba chiar 10.de ce nu iti spune ca e imputita comuna de datorii pe care nu se stie cand le va plati. de ce nu spune ca nu are nici bani de salarii sau ca sa isi faca el imagine politica o sa lase bietii angajati fara salari un an.lui ii convine ca are bani pusi bine din salariul pe care la incasat in 10 ani.de ce nu il intrebi cum a facut de a luat el 100 de mil pe luna??

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here