Ţara rămâne în această situaţie fără guvernare şi se crează condiţiile ca marele ban al Craiovei, în persoana lui Mihai, în baza atribuţiilor ce-i reveneau în virtutea funcţiei ocupate să intervină pentru a linişti populaţia şi a restabili legalitatea, mai ales că se identificase faptul că, urmare a abuzurilor comise de slujbaşii turci în operaţiile de rechiziţii au fost depăşite cu mult datoriile scadente…
Dar cine era Mihai ? Era copilul fostului domn al Ţării Rămâneşti Pătraşcu cel Bun (1554-1557 ) rezultat în urma unei legături cu Tudora din Târgul de Floci; acesta era posesorul unei dotaţii intelectuale de excepţie, vorbitor a mai multor limbi străine – greaca, turca, latina, slavona –, rudă de sânge cu vestitul Iane – fost ban al Craiovei, ajuns unul dintre cei mai bogaţi oameni din capitala otomană, dar şi cu relaţii la cele mai înalte nivele ale administraţiei imperiale; acesta a constituit unul din reazimele cele mai eficiente ale lui Mihai în ascensiunea sa, unchiul considerându-l pe Mihai ca „o investiţie lucrativă”.
Mihai s-a ocupat cu negoţul de vite în Moldova, Ţara Românească şi Imperiul Otoman, îndeletnicire ce i-a adus un venit substanţial, dar şi posibilitatea de a-şi crea relaţii pe care în timp s-a străduit şi a reuşit să le păstreze şi să le utilizeze.
Având un simţ practic deosebit, reuşeşte în afaceri, uzând şi de calitatea sa de a-şi domina sentimentele şi supraveghea sufletul şi gesturile, creându-şi în acelaşi timp relaţii atât cu poporul, cât şi cu cei mari şi influenţi.
În urma acestei activităţi, în care un mare impact l-au avut calităţile sale, ajunge la concluzia că numai puterea îi va da posibilitatea de a înfrunta „haita înfometată şi hrăpăreaţă de la Constantinopol”, … dar pentru a obţine puterea era nevoie de bani, şi apreciază că negoţul îi aduce o parte din cei necesari, dar era nevoie şi de relaţii cu lumea posesoare de relaţii. În aceste condiţii, când apreciază că doreşte să joace un rol în sistemul puterii din Ţara Românească, va renunţa la negustorie şi îşi va începe cariera ca boier, urcând în timp trepte către înalte demnităţi.
La vârsta de 24 de ani, în anul 1582, în perioada domniei lui Mihnea Turcitul, ajunge ispravnic şi asigură supravegherea ridicării mănăstirii Tutova – ctitorie a lui Mihnea – pentru ca în documentul emis de domnitor cu ocazia încheierii lucrărilor la mănăstire, Mihai să apară cu titulatura „Mihai banul”.
În aceste condiţii Mihai apreciază că se poate intra în rândul celor puternici numai în calitate de proprietar de pământ, condiţii în care se căsătoreşte în 1584 cu Stanca, femeie văduvă, dar nepoata banului Dobromir, legat de Oltenia şi se va înrudi totodată cu familia puternică şi ramificată a boierilor olteni Buzescu. În 1586, în timpul celei de a doua domnii a lui Mihnea Turcitul, unchiul său Iane ajunge banul Craiovei şi Mihai va deveni bănişor de Mehedinţi, situaţie în care va realiza investiţii importante cumpărând mai multe sate…
Sprijinit de „unchiul” Iane va începe ascensiunea ajungând în anul 1589 mare stolnic, funcţie în care va rămâne până la 1 iunie 1591, când sub domnul Ştefan Surdu va avansa la rangul de „mare postelnic” , pentru ca ulterior, după ce va trece şi prin funcţia de „mare agă” să ajungă banul Craiovei, – ajutat de Iane cât şi de puterea căpătată cu bani – de fapt unul dintre cei mai puternici boieri din Ţara Românească.
Ulterior anului 1591, se cunosc patru domnii numite de otomani, dar numai două ajung să se şi materializeze prin înscăunare (Ştefan Surdu, fiul lui Ioan Vodă cel Cumplit şi Alexandru cel Rău, fiul lui Alexandru Lăpuşneanu).
Alexandru cel Rău ajunge domn după ce se împrumută pentru cumpărarea scaunului domnesc cu suma de 1 milion de galbeni – aşa după cum relatează cronicarul Walter Baltazar – şi va aduce în ţară „o aşa mare mulţime de turci”, într-o ţară şi până atunci crunt lovită de cei ce încercau s-o uzurpe ca pe o bucată ocupată definitiv ; domnul va înlocui dregătorii din divan cu alte persoane agreate de el, condiţie în care se încearcă organizarea unui complot al boierilor, dar fără reuşită, generând fuga complotiştilor în Transilvania; în mişcarea boierească Mihai va juca un rol important, el fiind acela desemnat de ei a se urca pe tron… Walter Baltazar precizezază că Mihai a fost ales ca atare determinat de personalitatea sa, care e apreciată în funcţie de relaţiile dintre el şi boieri dar şi cele dintre el şi lumea Balcanică. În aceste condiţii el apare ca un produs al voinţei altora, al unor împrejurări pe care el nu le-a apreciat. Se zice că „politica sa este politica marilor boieri, propietari de pământ, din Ţara Românească şi mai ales din Oltenia; el s-a ridicat din mijlocul lor şi a fost tot timpul, chiar şi ulterior ca domn, prizonierul lor”, dar şi un produs al mişcării de eliberare a popoarelor din Balcani, care „n-a fost provocată de ridicarea lui împotriva turcilor, ci dimpotrivă a fost anterioară, dar aceştia şi l-au adoptat drept conducător”; în alegerea lui Mihai ca domn această mişcare a fost decisivă.
Când se vorbeşte de răscoala lui Mihai împotriva turcilor se afirmă cu siguranţă că boierii Buzeşti, i-au cerut-o lui Mihai, ei considerând că el este capabil să îndeplinească această hotărâre…războiul contra turcilor a fost hotărât în Ţara Românească de o adunare de boieri, constituind o izbândă a boierilor olteni.
În aceste condiţii, determinat de acţiunile abuzive ale turcilor în Ţara Românească în ceea ce priveşte rechiziţiile ce au generat nemulţumiri cu manifestări violente în rândul populaţiei cuplate cu fuga domnului Alexandru, Mihai, marele ban al Craiovei, va strânge oastea şi se va deplasa la Bucureşti, va aduna toţi funcţionarii turci din ţară şi-i va expedia la Istambul, apropiindu-şi dintre aceştia numai pe Asman Iusmen şi Ismail Mehmet, pe care-i va transforma în apropiaţi ai săi utilizându-i în campania de recuperare a bunurilor abuziv rechiziţionate ce luaseră calea Istambulului, după ce au fost trecute peste Dunăre- graniţa Tării Româneşti autonomă cu Turcia.
Se trece cu o oaste de aproximativ 8ooo de oşteni peste Dunăre, în zona Olteniţei, se ajunge la Bazargic, eliminând împotrivirile unităţilor turceşti ce le întâlneşte în cale acţionând în direcţia Sud în final ajungând să se înfrunte în 22 iulie 1593 la Asarlâc cu Cara Omer Paşa, trimis de sultan să-l oprească şi să-i pedepsească pe românii veniţi în imperiu în calitate de recuperatori de bunuri şi răzvrătiţi în acelaşi timp.
Înfruntarea celor două armate are loc în ziua de 22 iulie 1593, încheindu-se cu victoria oştirii române şi împrăştierea turcilor, inclusiv rănirea gravă a lui Cara Omer Paşa, rană în urma căreia va deceda peste puţin timp.
După încheierea luptei, Mihai adună de pe câmpul de bătaie oştenii săi, îşi îngrijeşte răniţii şi se pregăteşte de retragere în ţară. La apelul final, din cei 8ooo de oşteni cu care a intrat în bătălie, constată că a înregistrat 2000 de morţi şi 1100 răniţi cărora le acordă îngrijiri şi-i va transporta în ţară… Mihai va incendia cetatea Asarlâc, va lua drumul spre Silistra, incendiind şi această cetate turcească şi apoi va trece Dunărea în Ţara Românească.
Turcii rămaşi după bătălie sunt adunaţi sub comanda lui Murat Tembie, locţiitorului lui Cara Omer Paşa, constatând pierderea stindardului Profeţial şi a mai mult de jumătate din combatanţii săi. El comunică, printr-un emisar, sultanului situaţia militarilor săi şi pierderea stindardului dar şi acţiunile celor doi slujbaşi otomani care au servit cu informaţii pe Mihai – respectiv Asman Iusmen (Tismangi) şi Ismail Mehmet(Echingi), cerând pedepsirea exemplară a acestora.
Murat Tembie adună şi îngroapă oştenii săi căzuţi în bătălie, creind două cimitire, unul pe locul bătăliei, iar altul la marginea localităţii Dobromir (numărul celor decedaţi ridicându-se la aproape jumătate din efectivul cu care începuse lupta).
Sultanul Mehmed al III-lea (1574-1603) primind vestea dezastrului de la Asarlâc, inclusiv cea referitoare la pierderea drapelului Profeţial, la solicitarea lui Sinan Paşa de a pedepsi pe cei doi trădători şi pe Mihai aprobă cererea lui Sinan. Cei doi slujbaşi vor fi prinşi, duşi la Istanbul, anchetaţi şi în final ucişi în chinuri… documentele anchetei efectuate de Sinan Paşa vor fi depuse în arhiva otomană, unde peste timp vor fi găsite de către Dimitrie Cantemir, care se afla la Istambul în calitate de „ostatic” pentru garantarea comportamentului corect faţă de imperiu al domnitorilor din familia Cantemir din Moldova..
Aşa se încheie prima bătălie a lui Mihai, banul Craiovei cu o oaste a Imperiului Otoman, bătălie purtată înainte de apariţia sa în calitate de domn al Ţării Româneşti.
xxx
Vor trece mai bine de 100 de ani de la bătălia din 22 iulie 1593 de la Asarlâc dintre oştile române aflate sub comanda banului Mihai şi cele otomane conduse de Cara Omer Paşa, până când un personaj ilustru al culturii române, prinţul Dimitrie Cantemir, aflat în calitate de ostatic la Istanbul pentru a garanta fidelitatea demnitarilor moldoveni din familia Cantemir, va identifica în arhivele otomane documentele încheiate cu ocazia anchetei efectuate de Sinan Paşa privind acţiunile ostile imperiului a doi funcţionari, trimişi ai Porţii în Valahia.
La Istambul, impetuoasa fire a lui Dimitrie Cantemir, după cum scrie puţin maliţios Ion Neculce, se dezvăluia nu numai în pătimaşe controverse cu diferite personalităţi acceptate ca având o cultură deosebită, dar şi în distracţiile mondene unde se manifesta ca o persoană deosebit de agreabilă prin calităţile sale de om de lume, îndeosebi prin arta cu care cânta la tambură. El va profita de amiciţiile legate în capitala Turciei nu numai pentru a savura deliciile petrecerilor, ci şi pentru a avea acces la zestrea inestimabilă a bibliotecilor şi arhivelor Constantinopolului, prea puţini fiind dispuşi să prefere tovărăşia austerelor cărţi şi documentele unei societăţi formate din tineri petrecăreţi. Dimitrie Cantemir ne intrigă oarecum, căci îşi sacrifică timpul „iubirii” sale pentru documentare în aceste tezaure.
Aşa au fost identificate documentele rezultate din ancheta efectuată de Sinan Paşa privind „defecţiunea” celor doi slujbaşi otomani din Valahia, ce au livrat informaţii banului Mihai care, utilizându-le, va obţine rezultate favorabile în înfruntarea cu oastea lui Cara Omer Paşa la Asarlâc.
Cantemir, plecând în permisie pe drumul său spre Moldova în anul 1704 va vizita cetatea Asarlâc, în apropierea căreia se afla locul desfăşurării bătăliei din 22 iulie 1593 şi va redacta un document privind „istoricul confruntării dintre Mihai, banul Craiovei şi Cara Omer Paşa”. Lucrarea va rămâne în localitatea Asarlâc, în posesia unei familii locale, păstrată din generaţie în generaţie, creând posibilitatea ca unul dintre fiii Ticleniului, fost cercetaş şi apoi copil de trupă în Primul Război Mondial, devenit ulterior ofiţer de jandarmi cu funcţie de conducere în Jandarmeria judeţului Constanţa, să descopere în primăvara anului 1938, cu prilejul unei inspecţii la secţia de jandarmi de la Adamclisi, la localnicul Constantin Nicoară din satul Valea Ţapului(denumirea turcească fiind Terekedesi) traducerea documentului întocmit de Dimitrie Cantemir în anul 1704 ( text tradus în limba română de către imamul turc Abdulamit Seit Omer) şi resturile metalice ale drapelului Profeţial pierdut de oastea lui Cara Omer Paşa în bătalia din 22 iulie 1593, identificate cu ocazia săpăturilor arheologice secrete efectuate în zonă începând cu anul 1926.
Colonelul Cristescu, un împătimit istoric şi arheolog amator, urmare a cercetărilor pe care le-a efectuat, a identificat în zona localităţii Dobromir Deal un cimitir turcesc vechi abandonat şi urmare a unei corespodenţe cu muftiul Mehmet Iacub a aflat că în anul 1926, în satul Valea Ţapului, Dl.Abdulamit Seit Omer, fost imam salariat şi învăţător de limba turcă în localitate – care a decedat între timp- având ca muezin şi hoge pe dl.Suleiman Ismail. Localnicul Constantin Nicoară a efectuat săpături arheologice, împreună cu turcul Cadâr Memet Curt, identificând resturile metalice ale steagului Profeţial turcesc. Traducerea în limba română a documentului (scris în limba turcă de Dimitrie Cantemir) şi resturile drapelului profeţial turcesc, găsite la Constantin Nicoară; ofiţerul le-a ridicat şi ulterior le-a depus la Comisia Monumentelor istorice din Bucureşti, al cărui preşedinte era savantul Nicolae Iorga.
De fapt colonelul Gheorghe Cristescu a precizat că în primăvara anului 1938 a fost informat de şeful secţiei de jandarmi de la Adamclisi despre acţiunile colonistului Constantin Nicoară şi localnicul Cadâr Mehmet Curt, care folosind traducerea unei cărţi scrise în limba turcă de Dimitrie Cantemir în 1704. Tradusă în 1926 de preotul musulman şi învăţător de limba turcă din comună au efectuat săpături arheologice în zona fostei frontiere româno-bulgare din perioada 1913-1940 găsind resturile metalice ale drapelului. Pe Cadâr Memet Curt nu l-a găsit deoarece a emigrat la Istanbul cu manuscrisul original pentru a obţine recompensa promisă de sultan, găsitorului drapelului profeţial pierdut. În aceste condiţii, colonelul a recuperat piesele de la Constantin Nicoară şi le-a trimis la Bucureşti, la Comisia monumentelor istorice condusă de N.Iorga. Savantul a confirmat primirea trimiterii cu ocazia unei întâlniri din vara anului 1938, la Mangalia, când i-a dat colonelului permisiunea de a face publice informaţiile rămase de la Dimitrie Cantemir, operaţie pe care a realizat-o prin publicarea textului, în februarie 1939, în revista „Pontice” din Constanţa. În 1973 col. Gh.Cristescu a cerut de la Biblioteca Academiei RSR o copie a articolului publicat în revista „Pontice”, revistă aflată în bibliotecă la cota P II 18159, pag 46-50, obţinându-l, cu care ocazie a identificat două inadvertenţe, pe care le-a considerat erori de tipar:
– în revistă a apărut materialul purtând titlul „Bătălia de la Cara Omer” în loc „de la Asarlâc” ;
– eronat a fost tipărit anul luptei ca 1594 în loc de corecta datare 1593;
Din „Nota informativă” întocmită de col.Gh.Cristescu se pot extrage câteva informaţii pe care le apreciem ca semnificative, între care şi consideraţia că lucrarea lui Dimitrie Cantemir „Chitap.Biringi moharebe Otoman memlehet Mihai a Moldovanân” ( în limba română „Carte despre primul război al Imperiului Otoman cu Mihai al Românilor”), completează istoriografia marelui voievod Mihai Viteazul, fiind preludiul bătăliei de la Călugăreni şi carii informaţii ar fi rămas necunoscute, dacă providenţa nu ar fi făcut ca în ultimul moment să fie descoperite şi confiscate de Legiunea de jandarmi Constanţa, care le-a trimis imediat la Comisia Monumentelor Istorice din Bucureşti, str.Gl.Berthelot nr.28, condusă de Acad.Prof.Nicolae Iorga .
Colonelul, amatorul istoric, încercând să demonstreze autenticitatea informaţiilor prezentate în lucrarea lui Dimitrie Cantemir afirmă că stilul, conţinutul istoric şi geografic al lucrării, presupune ca realizator un om cu o cultură vastă şi un simţ patriotic neegalat. Datele au fost extrase aşa cum se arată, din arhivele turceşti din Stambul (Constantinopol ) unde avea acces total, fiind însărcinat de către sultan, a scrie Istoria Imperiului Otoman. Datele au fost extrase din dosarul cu cercetările făcute de Sinan Paşa contra celor doi funcţionari turci din Valahia.
– Faptul că după 12 ani de săpături metodice în zona bătăliei, care se găsea în fosta zonă de frontieră dintre anii 1913-1940, le-a permis lui Constantin Nicoară şi Cadâr Memet-Curt a lucra nestingheriţi din 1926 până în 1938, când au găsit resturile drapelului turcesc;
– Din cartea scrisă de Dimitrie Cantemir reiese că morţii turci din bătălia din ziua de 22 iulie 1593 au fost îngropaţi în două cimitire, din care unul lângă satul Dobromir Deal care există şi azi, conform afirmaţiilor muftiului cultului musulman Mehmet Iacub şi din relatările bătrânilor locuitori bulgari din satul Dobromir Deal, repatriaţi în 1940 cu ocazia schimbului de populaţii, conform Convenţiei de la Craiova din 1940 ;
– Cara Omer Paşa, după rănirea gravă a fost transportat spre Est la un sat cerchezesc, căruia după moartea sa i s-a dat numele de Cara Omer( paşa ), azi Negru Vodă, sat ce se afla într-o zonă locuită de cerchezi…
În acelaşi document, colonelul realizează câteva propuneri menite să fie utilizate pentru a elucida derularea evenimentelor din vara anului 1593, dar comunitatea ştiinţifică a vremii nu a dat curs propunerilor, astfel că până în prezent nu au fost elucidate aspectele menite să completeze acţiunile lui Mihai Viteazul din perioada la care ne-am referit. Oare vom rămâne în continuare în aceeaşi situaţie determinată de inapetenţa pentru cercetare a comunităţii ştiinţifice ?
Andrei Potcoavă
BIBLIOGRAFIE :
1. Instituţii feudale din ţările române ( Dicţionar), Ed.Acad.RSR, Buc. 1988
2. N. Iorga, Istoria românilor în chipuri şi icoane, Ed.Humanitas, Buc. 1992
3.C. Măciucă, D.Cantemir, Ed. Albatros, Buc. 1973,
4.D. Almaş, Mihai Vodă Viteazul, Ed. Ştiinţifică, Buc. 1966
5. Studii şi materiale de istorie medie, vol. III, pag. 61 şi urm.; Dan Simionescu, Cronicile lui Balthazar Walter despre Mihai Viteazul în raport cu cronicile interne contemporane,
6. Manole Neagoe, Mihai Viteazul, Ed.Scrisul Românesc, Craiova, 1976
7. Monica Albu Potcoavă, Din periodice, Ed. Sitech, Craiova, 2014
8. Ion M. Ungureanu, Ţicleni, documentar istoric, Ed.Măiastra, Tg.Jiu, 2009
9. Ion M. Ungireanu, 22 iulie 1593, zi istorică pentru români, Ed.Măiastra, Tg.Jiu, 2015 ,
