Ișfan, tot fără adjunct – Daniel Mocioi și Constantin Bogdan s-au răzgândit

566

Inspectorul școlar general Ion Ișfan rămâne în continuare fără adjunct numit prin concurs. Asta deoarece ambii candidați înscriși la concursul organizat pentru ocuparea acestei funcții de Ministerul Educației s-au răzgândit și au decis să se retragă. Anunțul a fost făcut chiar în ziua în care ar fi trebuit să susțină probele.

Daniel Mocioi și Constantin Bogdan, cei doi candidați înscriși la concursul pentru ocuparea funcției de inspector școlar general adjunct din cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Gorj, ar fi trebuit să susțină, ieri, la București, cele trei probe de care depindea promovarea acestuia: evaluarea curriculumului vitae, rezolvarea unui test grilă și susținerea unui interviu. Ambii candidați au decis însă să se retragă din concurs, din motive necunoscute încă. Deocamdată nu se știe cine va ocupa de acum înainte postul adjunct de la IȘJ Gorj. De la sfârșitul lunii ianuarie, pe această funcție a fost numit, cu delegație, Daniel Mocioi, însă numirea acestuia era valabilă până la organizarea unui nou concurs. Rămâne de văzut ce decizie va lua Ministerul Educației Naționale în această privință. Reamintim că, la concursul pentru postul de inspector școlar general adjunct s-a putut înscrie personalul didactic care îndeplinește următoarele condiții: este membru al corpului naţional de experţi în management educaţional, este absolvent al unei instituţii de învăţământ superior, cu diplomă de licenţă, este personal didactic titular în învăţământ şi are gradul didactic I sau titlul ştiinţific de doctor, are o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin 8 ani, dintre care cel puţin 5 în ultimii 10 ani, a obţinut calificativul “foarte bine” în ultimii 5 ani școlari încheiați şi nu a fost sancţionat disciplinar în anul şcolar curent, are recomandare/caracterizare vizând calităţile profesionale, manageriale şi morale din partea consiliului profesoral al unităţii de învăţământ sau din partea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar ori recomandarea senatului universităţii sau a organului de conducere al instituţiei în care candidatul îşi desfăşoară activitatea la data înscrierii la concurs, nu a desfăşurat poliţie politică şi nu a fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în învăţământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală, este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei, conform prevederilor art. 234 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, iar la data susținerii concursului nu a împlinit vârsta standard de pensionare.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here