Istoricul Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” din Târgu-Jiu(II)

Băncile de piatră ce flanchează Poarta Sărutului sunt tot din calcar. Pe ele se pot observa urme de daltă, ceea ce corespunde întocmai indicaţiilor de atunci ale sculptorului, pe care le-a auzit I. Alexandrescu: pentru a se vedea „că e mână de om, nu turnată” (apud Mocioi, p. 43). Ele au fost finalizate la 20 iulie 1938.
Data realizării Mesei Tăcerii este, probabil, elementul cel mai controversat din istoria ansamblului. În mod cert, au existat două variante, iar prima dintre ele constituie de fapt obiectul discuţiilor. În esenţă, se ştie că era tot din calcar – dar nu este sigur dacă de Banpotoc – şi de dimensiuni ceva mai reduse. Se pare că a fost cioplită sub supravegherea lui Brâncuşi, însă nu se poate spune cu precizie când: în vara anului 1937 (vezi dezbaterile pe această temă în Pogorilovschi, p. 243) sau „poate în luna octombrie sau, cel târziu, în prima parte a lunii noiembrie” a anului respectiv (Ibidem, p. 27), ceea ce pare cel mai probabil.
Trebuie specificat faptul că Brâncuşi a plecat la Paris pe 2 septembrie 1937 (Şt. Georgescu-Gorjan, b, p. 92), unde urma să se întâlnească cu maharajahul Yeshwant Rao, în vederea discutării construcţiei unui templu la Indore. Maharajahul şi-a întârziat însă, de două ori, mult anunţata vizită. Pe 15 octombrie 1937, Brâncuşi îi scrie lui Şt. Georgescu-Gorjan că prinţul urma să sosească la Paris doar pe 19 octombrie (Şt. Georgescu-Gorjan, c, p. 10).
După cum precizează Şt. Georgescu-Gorjan în cartea sa Templul din Indor, sculptorul a avut „o scurtă revenire în România, pe la începutul lui noiembrie 1937” (Ibidem, p. 10). Cu această ocazie, el a participat la târnosirea Bisericii „Sfinţii Apostoli” din Târgu-Jiu, în 7 noiembrie. Se înapoiază la Paris, după care va pleca la Genova, de unde se va îmbarca spre Bombay (s-a îmbarcat pe 18 decembrie şi a ajuns la Bombay pe 30 decembrie 1937). Se va întoarce din India tot la Genova, pe 8 februarie 1938.
Această succesiune de evenimente denotă că, după 2 septembrie 1937 şi până la revenirea sa în ţară din 1938, sculptorul nu a mai putut lucra efectiv la opera sa din Târgu-Jiu, cu excepţia unei „scurte reveniri” din toamna lui 1937, în care este probabil să fi urmărit lucrările de realizare a primei variante a Mesei Tăcerii.
Specific faptul că, încă de la venirea sa în Gorj, Brâncuşi a construit o primă masă din bolovani de râu, lângă vila familiei Tătărescu de la Poiana (conform amintirilor Sandei Negropontes Tătărescu), iar ulterior a mai construit şi cinci mese din trovanţi şi pietre de moară şi în grădina casei Bălănescu din Târgu-Jiu, unde a locuit în perioada 1937-1938 (vezi detalii în Buliga, b).
Este probabil ca prima masă să fi fost amplasată lângă malul Jiului, într-o zonă neamenajată. Dintr-un „Ştat de lucrări cu bucata”, din luna octombrie 1937, aflăm că au existat: „Lespezi de piatră calcară transportată din [n.a. – zona muntoasă] Vălari, pentru pavaje şi trepte la platforma de lângă digul Jiului” (aici sunt trecute plăţile pentru cei trei chirigii care au efectuat transportul). Nu există însă informaţii ca aceste pavaje şi trepte să se fi realizat vreodată, ca de altfel nici cele ce ar fi trebuit amplasate lângă Coloană, aşa cum apare în schiţa realizată de I. Alexandrescu, conform indicaţiilor lui Brâncuşi (vezi Buliga, Andriţoiu, b) – însă rămâne ideea amenajării platformei la această dată, operaţiune care s-a încheiat în noiembrie 1937. I. Pogorilovschi presupune că Brâncuşi a cioplit prima masă din chiar aceste lespezi de calcar, rămase nefolosite pentru scopul lor iniţial (Pogorilovschi, p. 243).
Se pare că Brâncuşi a dorit schimbarea primei variante a Mesei, datorită faptului că a fost nemulţumit că găsise pe aceasta, la întoarcerea sa din 20 august, „o inscripţie săpată şi umplută cu plumb, precum şi semnătura sa” (Mocioi, p. 28). Astfel, o a doua variantă a Mesei, din piatră de Banpotoc, este comandată la Atelierele Pietroasa din Deva, pe 14 iunie 1938 de către Ligă (vezi Pogorilovschi, pp. 243-244). Tot atunci, Liga face comanda la atelierele respective şi pentru scaunele de piatră, executate „conform modelului dat”.
Primăria Târgu-Jiu preia comanda respectivă şi, prin adresa nr. 5768 din 20 august 1938, cere Atelierelor Deva ale Societăţii „Pietroasa” să trimită o nouă factură pe adresa instituţiei, ca să „justifice întreaga sumă ce am cheltuit pentru cele două mese şi 42 taburele de piatră”. Sintagma „cele două mese” face referire, de fapt, la cele două piese de formă cilindrică („piciorul” cu diametrul de 1,75 m şi „tăblia” cu diametrul de 2,15 m), componente ale noii variante a Mesei Tăcerii.
Prin adresa nr. 412 din 1 august 1938, Atelierul Deva înştiinţează Primăria Târgu-Jiu că a trimis în aceeaşi zi „cu C.F.R. scaune comandate d-voastre la 11 Iulie 1938…” şi factura aferentă (care se referă la plata celor 42 de scaune). Toate piesele au fost trimise cu trenul la Târgu-Jiu, transportate apoi în Grădina Publică şi recepţionate de către o „comisie comunală”, printr-un proces verbal, în data de 15 septembrie 1938.
Lui Brâncuşi i-a displăcut şi această a doua variantă şi a dispus o combinaţie între piesele cilindrice mari ale celor două mese: cea veche din 1937 şi cea nouă din 1938. Aşadar, actuala Masă a Tăcerii (denumire care apare în lucrarea Brâncuşi, a lui I. Jianou, din anul 1963) este rezultatul suprapunerii „tăbliilor” celor două variante.
Trebuie menţionat că, din punctul de vedere al Primăriei Târgu-Jiu, Masa Tăcerii nu reprezenta o lucrare majoră a complexului monumental. Realizarea şi amplasarea ei, ca de altfel şi a scaunelor de piatră, se justifica, astfel, prin decizia nr. 5742: „Având în vedere că în conformitate cu programul privitor la amenajarea grădinii publice urmează ca pentru a se forma un ansamblu armonios cu portalul monument, construit din iniţiativa şi cu fondurile Ligii Femeilor Române, pe noua alee din grădina publică şi spre a se da un aspect cât mai estetic menţionatului monument şi întregului parc, este necesar de a se aşeza la capătul aleii o masă din piatră. Având în vedere că de altfel pentru aceleaşi consideraţiuni, această nouă alee a fost înzestrată cu scaune-taburele, tot din piatră de calcar, de la sus numita societate, singura casă de specialitate care lucrează asemenea piese de artă”.
Cât despre aşa-zisa „Masă Festivă” sau „Masă Ultimă”, aceasta este un rebut alcătuit din suprapunerea „picioarelor” celor două mese. A fost lăsată un timp în Grădina publică, de unde au luat-o grădinarii şi au dus-o în Parcul Coloanei (Mocioi, p. 29). Acolo a fost amplasată după Coloană pentru o lungă perioadă de timp, până la amenajarea peisagistică a „Căii Eroilor” din anul 2004, când a fost dusă la casa Gănescu din Târgu-Jiu, unde se află şi în prezent (vezi detalii în Buliga, b).

Festivităţile de predare a operelor din ansamblul monumental
Luptele eroice de pe Jiu din toamna anului 1916 au fost comemorate an de an, la aceeaşi dată de 14 octombrie. O schimbare s-a constatat în 1938, când Ministerul Apărării Naţionale „a aprobat ca serbarea victoriei din Valea Jiului, să aibă loc în anul acesta, în ziua de 27 Oct., în loc de 14 Octombrie”, aşa cum reiese din adresa Secretariatului General al M.A.N., nr. 17551 din 14 octombrie 1938. Cu această ocazie, se cere întocmirea programului serbării şi trimiterea lui la secretariat, în caz că urmau să participe ofiţeri şi trupe din Garnizoana Târgu-Jiu.
Prefectura judeţului Gorj, prin adresa nr. 17551 din 17 octombrie 1938, înştiinţează pe Rezidentul Regal al Ţinutului Olt că serbarea pentru comemorarea a 22 de ani de la lupta de la podul Jiului a fost amânată pentru ziua de 27 octombrie, acelaşi an. În cadrul acestei manifestări, la solicitarea d-nei Aretie Tătărescu, urma să se facă „şi sfinţirea şi predarea Primăriei Tg. Jiu, a Coloanei Recunoştiinţei din parcul nou al oraşului precum şi Portalul din grădina publică, monumente ridicate de către Ligă pentru proslăvirea memoriei Eroilor Gorjului”. Prefectura înaintează şi programul serbării, înştiinţând că acesta a fost transmis şi Secretariatului General al M.A.N. pentru „a încuviinţa participarea ofiţerilor şi trupelor din localitate şi a fi complectat dacă va fi nevoe după propunerile iniţiatorilor serbărei…”
Programul festivităţilor de la 27 octombrie 1938 urma să se desfăşoare astfel: după sfinţirea „Coloanei Recunoştinţei”, cortegiul (format din reprezentanţi ai clerului, oficialităţi, public, elevi, profesori şi militari) se deplasează la Biserica Sf. Apostoli pentru oficierea unui Tedeum pentru pomenirea eroilor, după care acesta „continuă drumul pe Calea Eroilor, până la portalul din grădina publică, unde va avea loc sfinţirea şi cuvântările ocazionale…”, care „se vor referi la luptele dela Valea Jiului, la predarea şi primirea monumentelor oferite de către Liga Naţională a Femeilor din Gorj”. Acelaşi cortegiu avea programate opriri la Podul Jiului şi la mormântul Ecaterinei Teodoroiu, unde urmau să fie oficiate, de asemenea, servicii religioase. Festivităţile se încheiau cu „defilarea şcoalelor, societăţilor, premilitarilor şi armatei, pe Bulevardul C.A. Rosetti, în faţa portalului”.
Liga Naţională a Femeilor Gorjene, prin adresa înregistrată la primăria oraşului cu nr. 7501 din 27 octombrie 1938, anunţă că „predă oraşului Tg. Jiu monumentele închinate Eroilor” cu ocazia festivităţilor din acea zi. Totodată, se prezintă situaţia sumelor cheltuite pentru executarea lucrărilor respective, care totalizau la acea dată 2.436.275 lei. Defalcat, sumele au fost repartizate astfel: Biserica Sfinţii Apostoli – 666.462 lei, exproprierea pentru deschiderea Căii Eroilor – 746.000 lei, Portalul de piatră – 683.198 lei şi Coloana – 340.615 lei. Liga roagă primăria să păstreze aceste monumente ca „să ne amintim întotdeauna de Eroi, care şi-au jertfit viaţa pentru Patrie”.
Menționez aici că cea mai mare parte din costurile ridicării Coloanei a fost suportată „de societatea «Petroşani», care a alocat 2.500.000 lei – «trecute pe vagoneţi» – şi a asigurat forţa de muncă necesară, plătită în regie” (Sorana Georgescu-Gorjan, p. 55). În condiţiile în care România prospera în plan economic în timpul guvernării Tătărescu (1934-1937), Societatea „Petroşani” înregistra şi ea beneficii considerabile. Din acestea, directorul general, Ioan E. Bujoiu (în a cărui subordine directă era inginerul-şef Ştefan Georgescu-Gorjan), a contribuit substanţial la dezvoltarea economică şi socială a Văii Jiului. Fiind şi un membru marcant al Partidului Naţional Liberal şi ministru în cabinetul Tătărescu, el „a fost de acord ca societatea să suporte costul execuţiei şi montării monumentului, precum şi să asigure personalul calificat”.
În arhive există şi afişul-înştiinţare prin care se anunţă programul acestor festivităţi (identic cu cel înaintat către M.A.N.), când Liga Naţională a Femeilor din Gorj predă „cele două monumente: «Coloana Recunoştinţei» din parcul nou şi «Portalul» din grădina publică, construite din iniţiativa şi din fondurile Ligei Femeilor Române”. La final, se face şi următorul apel: „Pentru a se da fastul cuvenit, acestor importante serbări, toţi cetăţenii sunt rugaţi a lua parte”.
Este important de precizat că, prin Decretul nr. 1932 din 7 iunie 1940, Carol al II-lea, Regele României, acordă Ordinul „Meritul Cultural” pentru Artă în grad de Cavaler cls. I sculptorului Constantin Brâncuşi, precum şi altor personalităţi marcante ale culturii şi artei româneşti.
Este interesant de menţionat că, în cadrul festivităţilor legate de predarea capodoperei brâncuşiene primăriei din Târgu-Jiu de către Liga Naţională a Femeilor Gorjene, nu se aminteşte nimic despre Masa Tăcerii şi Aleea scaunelor. După I. Pogorilovschi, pentru acest lucru ar fi fost de vină slaba organizare a festivităţilor respective, care au fost făcute „de o asemenea manieră încât pur şi simplu au ignorat componenta de lângă apă a capodoperei” (Pogorilovschi, p. 248). Mai precis, „mulţimea într-un cortegiu măreţ, cu preoţii în cap” s-a deplasat de la Coloană (care a fost sfinţită de 16 preoţi) spre Biserica eroilor, iar apoi „pe calea eroilor spre portal unde de asemenea s-a oficiat un scurt serviciu divin”. Cortegiul a fost îndrumat ulterior prin B-dul Rosetti spre podul Jiului, când de fapt evocarea celor morţi în 1916 „ar fi trebuit să se facă pe dig, în jurul Mesei tăcerii” (conform articolului Comemorarea luptei de la Jiu, 14/27 octombrie 1916. Inaugurarea, în prezenţa d-lui Rezident regal general Scărişoreanu, a operelor de artă ridicate din iniţiativa Dnei Aretia Tătărescu” din ziarul Cuvântul Gorjului, Tg.-Jiu, 19/1938, citat de I. Pogorilovschi).
Sensul de celebrare a axului ansamblului sculptural este şi el un indiciu că piesa cea mai importantă a Ansamblului era Coloana Infinită. Ar fi fost însă interesant de ştiut indicaţiile lui Brâncuşi referitoare la parcurgerea tripticului său, dacă acesta ar fi participat la ceremoniile respective. El plecase însă din Târgu-Jiu în septembrie, probabil de teamă că războiul iminent să nu îl blocheze departe de atelierul său.
Este posibil ca eludarea Mesei să fi fost gândită deliberat de către Primăria Târgu-Jiu, datorită interesului său de a o trece sub tăcere, din cauza mai multor atacuri în presa din Bucureşti la adresa sa, pe motiv că ar irosi fondurile statului cu „lucrări inutile” (Coloana, Portalul şi Strada Eroilor).
Este apreciabilă vehemenţa Primăriei Târgu-Jiu, în ceea ce priveşte apărarea imaginii oraşului şi a lucrărilor brâncuşiene. De exemplu, ca urmare a unui articol denigrator apărut în ziarul România din capitală, în data de 11 septembrie 1938 („Tg. Jiu oraş ruină”, nr. 102, pag. 11), Primăria trimite un drept la replică în data de 16 septembrie prin care se explică problemele la care se făcea referire în articolul respectiv: „un oraş fără lumină, piaţă mică, piaţă mare, abatorul comunal, aspecte periferice, etc…” Spre finalul articolului se face următoarea specificaţie: „La munca depusă de către edilii comunali, pentru binele şi înfrumuseţarea oraşului, se adaugă şi sprijinul neprecupeţit din partea Ligei Naţionale a Femeilor Gorjene, prin neobosita Doamnă Aretie Tătărescu, prin ajutoare băneşti şi efectuarea de lucrări, pe cât de utile, dar şi frumoase […], iar rezultatul acestei munci se poate vedea din alăturatele fotografii cu diferite vederi din oraş”.
Primăria mai trimite şi două adrese, cu acelaşi text justificativ, la ziarele Gorjanul şi România. În acestea se menţionează în plus (faţă de adresa din 16 septembrie) faptul că Liga Naţională a Femeilor din Gorj „în ultimul timp a realizat următoarele: a construit Portalul din grădina publică, Mauzoleul Ecaterinei Teodoroiu, Coloana Eroilor din parcul nou, a terminat Biserica Sf. Apostoli şi a creat strada Eroilor, plătind şi exproprierile necesare”.
În ziarul Gorjanul nr. 37, septembrie 1938, ziaristul Ion Mohor găseşte regretabile atacurile din ziarul bucureştean (care „scria de curând că, în timp ce oraşul nostru înnoată în cea mai mare mizerie, banii comunei şi ai statului se irosesc pe lucrări inutile, – dând exemplu: Coloana Recunoştinţii, strada Eroilor, Portalul din parcul oraşului etc.”). El specifică şi următorul fapt: „Primăria a executat lucrări numai în limita sumelor donate, – şi nimic mai mult. N-a angajat nici un ban al cetăţenilor în lucrările de artă cu care s-a împodobit oraşul. Tot ce s-a făcut: monumentul Eroinei, Coloana Recunoştinţei, Portalul Eroilor, Calea Eroilor, masa de piatră de lângă dig, absolut totul se datorează numai «Ligii Femeilor Gorjene» şi excelentei sale prezidente şi cetăţeană de onoare a Tg. Jiului, doamna Aretia Gh. Tătărescu, către care se îndreaptă omagiile şi recunoştinţa tuturor cetăţenilor de bună credinţă din acest oraş”.
Primarul însuşi, prin adresa nr. 6848 din 3 octombrie 1938, va insista pentru a se prezenta în ziarul România un articol cu realizările Ligii Naţionale a Femeilor din Gorj, specificând, încă de la început, faptul că Liga „urmăreşte prin activitatea sa numai scopul artistic, lucrând neîncetat cu tot entuziasmul pentru înviorarea artei strămoşeşti şi scoaterea în evidenţă a tuturor comorilor trecutului românesc, ca şi a produselor artistice a ţăranilor gorjeni”. După trecerea în revistă a realizărilor Ligii, primarul face următoarele aprecieri la adresa lui Constantin Brâncuşi: „Executarea portalului şi a coloanei Eroilor a fost încredinţată marelui sculptor C. Brâncuşi, care legat de judeţul Gorj prin naştere, fiind din comuna Peştişani Gorj, de unde a plecat de peste 30 de ani, în Franţa, Anglia şi America, să-şi desăvârşească marele său talent, a depăşit arta românească, transformând-o, într-o concepţiune nouă, de simbolism, de forme mistice şi masivitate”.
Dr. Sorin Lory Buliga

Bibliografie
Alexandrescu, Ioan, Cu Brâncuşi la Tg.-Jiu, în Omagiu 100 – Brâncuşi, Comit. de Cult. şi Ed. Soc. al Jud. Gorj, Tg.-Jiu, 1976.
Buliga, Sorin (a), Brâncuşi – religiozitate, filosofie şi artă, Ed. Universitaria, Craiova, 2008.
Buliga, Sorin (b), Colecţia de trovanţi, masa-rebut şi mesele din piatră de moară brâncuşiene din Târgu-Jiu, Litua, studii şi cercetări, v. XIX, pp. 575-607, Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu” Târgu-Jiu, 2017.
Buliga, Sorin (c), Documente privind etapa preliminară edificării Ansamblului Monumental de la Târgu-Jiu, Confesiuni, anul V, nr. 48, nov. 2017, pp. 22-23, Târgu-Jiu.
Buliga, Sorin, Andriţoiu, Adina (a) Documente din arhivele naţionale ale judeţelor Gorj şi Dolj cu privire la Ansamblul sculptural brâncuşian de la Târgu-Jiu (Documents from the National Archives of Gorj and Dolj Counties Regarding Brâncuşi’s Sculptural Ensemble in Târgu-Jiu), lucrare bilingvă, Ed. Brâncuşi, Târgu-Jiu, 2017.
Buliga, Sorin, Andriţoiu, Adina (b) Schiţele lui Ioan Alexandrescu privind Ansamblul monumental „Calea Eroilor”, Caietele Columna, anul XXII, nr. 87/2, pp. 55-59, 2018, Târgu-Jiu.
Ciucă, Eugen, Brâncuşi la Târgu-Jiu, în Contemporanul (Bucureşti), nr. 16, p. 6, 1964.
Georgescu-Gorjan, Ştefan (a), Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu – 40 ani de la inaugurare, în Arta (Bucureşti), nr. 10, p. 34, 1978.
Georgescu-Gorjan, Ştefan (b), Amintiri despre Brâncuşi, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1988.
Georgescu-Gorjan, Ştefan (c), Templul din Indor, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1996.
Georgescu-Gorjan, Sorana, Ştefan Georgescu-Gorjan, Constructorul Coloanei Infinite, Ed. Fundaţiei „Constantin Brâncuşi”, Colecţia „Brâncuşiana”, Târgu-Jiu, 2002.
Medianu, Apriliana, Maestrul Brâncuşi, în Curentul literar şi artistic, din 6 octombrie 1930, pp. 3, 4, Bucureşti.
Mocioi, Ion, Brâncuşi: Ansamblul sculptural de la Târgu-Jiu, Comitetul pentru cultură şi artă al judeţului Gorj, Tg.-Jiu, 1971.
Georgescu-Paleolog, Vasile, Brâncuşi – Concepţie urbanistică, în Arta (Bucureşti), nr. 3, p. 18-19, 1967.
Pogorilovschi, Ion, Brâncuşi, Apogeul imaginarului, Ed. Fundaţiei „Constantin Brâncuşi”, Târgu-Jiu, 2000.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here