Iubirile lui Brâncuşi, ştiute ori neştiute

brancusiDestinul profesorului Ion I. Blendea, zis Nelă Neagu, din Peştişanii Gorjului, pare sau chiar este strâns legat de numele şi opera hobiţanului de geniu Constantin Brâncuşi. El fu primul din familie cu carte.

Mama sa, Paraschiva Blendea-Nicolcioiu, nu ştia deloc slovele şi l-a dat pe el la şcoală, să ducă fală neamului Neagu-Blendea.

 

Primul la TV, în „Cel mai bun continuă”

Prin ’67, se dădu sfoară-n ţară că s-or împlinit zece ani de la moartea lui Brâncuşi. Avu loc, la Bucureşti, primul simpozion internaţional Constantin Brâncuşi. Iar Televiziunea făcea un concurs „Cel mai bun continuă”, pe tema vieţii şi operei sculptorului nepereche. Hobiţa – vatra geniului, cum inspirat a numit-o poetul şi gazetarul Ilie Purcaru, sătucul de la o aruncătură de băţ, îi era cunoscută fercheşului Nelă, zis al lu’ Neagu, precum era porecla bunicului după mamă, Andrei.

Dar, în acele timpuri tulburi şi înceţoşate în domeniul culturii, despre creatorul sculpturii moderne nu se ştia mai nimic. Cărţile despre Brâncuşi, puţine şi necitite, nu încăpuseră în biblioteci, fiind uneori ascunse. Se zicea despre arta lui că-i decadentă, că nu are legătură cu clasa muncitoare, iar academicienii George Oprescu şi George Călinescu semnaseră un referat, însuşit şi de un alt semnatar, Mihail Sadoveanu, – Ceahlăul literaturii noastre – prin care „francezul” era renegat. Iar testamentul şi opera lui refuzată. Doar de aia se ocărâse Constantin Brâncuşi şi acceptase, în sfârşit, cetăţenia franceză, cu puţin înainte de a se ridica la Ceruri. Şi lăsase, cu mâhnire, moştenire Franţei tot atelierul lui, cu obligaţia, din partea statului francez, să fie reconstituit. Acum, dania prin testament a lui C. Brâncuşi se află la Centrul Georges Pompidou, în loc să fie proprietatea statului român.

Găsirea concurentului

Raionul Târgu-Jiu era în fierbere. Politrucii şi culturnicii nu găseau un concurent priceput pentru emisiunea realizatorului de televiziune Ion Mustaţă. Doar directorul Liceului teoretic pe atunci, botezat „Constantin Brâncuşi” mai târziu, din Peştişani, profesorul nepereche Gheorghe Peştişanu, avu o idee salvatoare. Îl chemă la el şi-i zise: „Bă Nelă, tu eşti băiat deştept. Scoate-ne din încurcătură. Numai tu poţi.” Dacă-i ceruse şeful, n-avea încotro. Acceptă. Acasă, soaţa sa dragă, bibliotecara comunei, Florenţa, pe care-o furase din clasa X-a de liceu, ca să nu i-o ia altul înainte, l-a apstrofat: „Bă, da’ tâmpit eşti. Nu ştii nimic despre Brâncuşi, ai să te faci de râs.”

Nu avea cum să dea înapoi. Preotul din Hobiţa, Nică Ilioniu, avea ascunse în pod, ca să nu dea securitatea de ele, acte şi cărţi interzise cu şi despre Brâncuşi. De-ale lui Ionel Jianu, românul parizian, şi, mai ales, de-ale boierului craiovean ce semna V.G. Paleolog, alias vechiul boier Vasile Georgescu, pre numele său adevărat, fost coleg din studenţia sa pariziană şi a Sfântului din Montparnasse. Mai avea şi dulcea Florenţă niscaiva cărţulii ascunse. Citea toată noaptea, ca un apucat.

Nelă cel păzit ca Sfintele Moaşte

La soroc, în jur de nu se ştie cât de martie, o zi apropiată de împlinirea celor zece ani de la trecerea la cele veşnice a Marelui Brâncuşi,nu-şi mai aduce aminte precis Nelă, tânărul de atunci (nu septuagenarul de acum) fu chemat la Bucureşti. Pe banii televiziunii, se înţelege, şi mai fu cazat la hotelul Nord, din preajma Gării de Nord. Masa şi casa plătite, tovarăşului Ion I. Blendea i s-a cerut imperativ să nu bea nimic. Greu, pentru el. Rezistă, până la urmă. Mai ales că-l păzeau băieţii cu ochii albaştri, lăsaţi de Ion Mustaţă să-l păzească şi să răspundă cu capul. La întâlnirea cu profesorii, docţi în Brâncuşi, din juriul concursului al cărui examinator, Ion Mustaţă, n-avea chef de glume, Nelă ştiu aproape tot. Mai puţin răspunsul la întrebarea „când a avut loc expoziţia lui Brâncuşi la Moscova, în URSS?” Nelă ramase fără replică. Nu ştia o iotă, de expoziţia brâncuşiană din URSS. Gravi, dar înţelegători, se uitară unii la alţii şi profesorii îl ajutară. Află răspunsul cu expoziţia de la Moscova, fusese şi aşa ceva, cam prin 1926, se puse iar cu burta pe carte şi deveni mai sigur pe el.

Studentul Sile Blendea, ca martor ocular

Lui Nelă începu să-i surâdă norocul, într-o zi de joi. Memorabila zi de 16 martie 1967! Răspunse brici la toate întrebările examinatorului TV Ion Mustaţă şi primi Premiul cel mare. Singurul martor ocular peştişenean al tărăşeniei, fu proaspătul pe atunci absolvent de filologie Vasile Blendea, viitorul mare artist fotograf şi scriitor cu lumină al Istoriei literaturii române în imagini. Un premiu de fix 4.000 de lei. În obiecte. Fu dus la un magazin, îşi luă pentru el un costum şi mai multe cadouri soţiei, Florenţa. Revenit la Peştişani, Florenţa l-a pupat şi i-a zis că-i băiat deştept, de aia îl luase ea de bărbat, iar Ghiţă Purec, pentru meritul de a fi făcut de fală Peştişanii, l-a îmbătat. Făcuse cunoscut tot satul în România. Cea socialistă.

*

Tovarăşul Blendea şi artista Maria Tănase

La nici 27 de ani, licenţiatul în filologie, la Universitatea Bucureşti, conducea cultura raionului Târgu-Jiu. Primi ordin de sus că vine Doamna Maria şi trebuie să se ocupe de ea. Iar Doamna Maria nu era o doamnă oarecare, ci chiar Maria Tănase.

Daraveră mare. Fă-i rost de cameră la hotel, aşteapt-o cu IMS-ul la gară, intră-i în voie şi câte şi mai câte. Subalternii îi ziceau, lui Nelă, „Stăpâne”. Ca secretar al Culturii avea leafa 1.800 de lei, faţă de numai 940 a lui Talabă, şeful Casei de Cultură. Când a cerut diva Maria Tănase 17 sticle de vin, a câte 16 lei fiecare, puse toate la gheaţă, în frapiere, să le vină rău, nu alta! Ospătar se insinuase unul Gicu Brânzan, de loc din Hobiţa. Nelă n-a băut decât un coniac, de frică să nu încarce nota de plată. L-au trimis pe Talabă să scoată bani din casa Casei de cultură să nu se facă de râs în faţa Doamnei Maria. Supărăcioasă foc, după cum şi-au dat sama. L-a pleznit peste faţă pe unul din taraf, braci, adică ţiitor cu vioara, numai pentru că nu-i ţinuse bine hangul.

Târziu în noapte, zarva, spaimele cu plata consumaţiei se duseseră de râpă. Adevărata Marea Doamnă a cântecului românesc, Maria Tănase, bea de rupea pământul. Între două pahare, Maria Tănase îi mai şi trimetea pe câte unul: „Băi, puţă. Ia du-te tu şi adă-mi nişte livej.” Dar şi cânta. Cu tarafuri, nu cu orchestre. Dealtfel, Maria Tănase se acompania numai cu tarafuri. Apoi, într-un târziu, tot ea a plătit, culmea, toată consumaţia. Ce s-a mâncat şi ce s-a băut. La sfârşitul recitalului, Maria Tănase pusese, cu mânuţa ei, pe fiecare masă o sticlă de vin. 16 mese, 16 sticle! Nelă regreta că nu sorbise, ca un zgârcit, decât un coniac. Săracul. De unde să viseze el la dărnicia Mariei Tănase.

Ce nu spune omul la chef ? Secretele Mariei Tănase…

Apoi, urmă cheful. „De unde eşti, măi băiete?”, întrebă Maria Tănase. La auzul localităţii Peştişani, începu să-şi depene amintirile ei cu alde Costache Brâncuşi. „Stai puţin, să-ţi spun cum l-am cunoscut”. Isteţul de Nelă aduse un magnetofon marca TESLA, noutate cehoslovacă, proaspăt intrat în dotarea culturii târgujiene şi făcu înregistrarea. Pe care o are şi se laudă cu ea şi astăzi. În 1926, Dimitrie Gusti organiză o expoziţie de artă populară la Paris. Gusti auzise de neica Costică şi ne-am dus să-i facem o vizită, povestea Maria Tănase. Costache Brâncuşi le-a oferit o masă, iar „privighetoarea cântecului Românesc”, cum a numit-o Sfântul din Montparnasse. Nesătula de cântec, şi de dragoste cu repetiţie, a profitat de generozitatea gazdei şi de tot ce-i putea oferi virilul gorjan. S-au pupat, după care n-a mai cântat la restaurantul unde-o adusese Dimitrie Gusti să ţină recital. Nu s-a mai desprins de neica Costache preţ de două zile şi două nopţi. Nopţi de cântec şi nopţi de dragoste. Motiv de necaz pentru Dimitrie Gusti, care i-a luat bilet de întoarcere în ţară, i-a dat paşaportul şi „La revedere!”

De la Domnişoara Pogany, la iubirea cu Peghiţa Gugenheim

Maria Tănase, privighetoarea, fu una dintre multele iubiri ştiute ori mai puţin ştiute ale lui Brâncuşi. Nu doar Domnişoara Pogany, „ibovnica nemuritoare”, cum o alinta pe fiica doctorului doctorului parizian Pogany, de origine maghiară, apoi Prinţesa X, Eilen Lane, irlandeza cu care-a venit la Hobiţa, apoi Pegy Gugenheim, cea alintată Peghiţa, ori Arethia Tătărescu s-au numărat printre femeile din viaţa marelui Brâncuşi. Şi nu numai ele… Ştiute ori neştiute!

De Ioana, spălătoreasa, ce să mai vorbim? A cerut-o în căsătorie pe când ucenicea la Craiova. Dacă s-ar fi însurat la 18 ani, ar mai fi devenit Brâncuşi ceea ce a devenit şi este? Adică, Nemuritor ?

Iubirile, împlinite ori neîmplinite, l-au făcut pe Brâncuşi nemuritor. După cum se ştie, în spatele fiecărui bărbat puternic se află o femeie. Brâncuşi avusese mai multe…

Aşa cum vru Dumnezeu!

Ion Predoşanu

(Fragment din romanul în pregătire Îndrăgostit de Brâncuşi. Subtitlurile aparţin autorului)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here