Ivan nu pleacă!

468

Presupusul transfer al lui Andrei Ivan la PSV Eindhoven nu se va realiza. Deşi existau speculaţii că noul căpitan al Craiovei ar putea merge în Olanda, în această iarnă, clubul a negat informaţia. “Politica clubului Universitatea Craiova este ca în fiecare sezon să cedeze maxim un jucător ce face obiectul primului 11. Rămânem consecvenți acestui principiu și ca urmare în acest moment nu ne aflăm în tratative și nici nu avem de gând să inițiem cu niciun club pentru transferul vreunui jucător și cu atât mai puțin al lui Andrei Ivan. Cu excepția a doi jucători cu care suntem în tratative pentru rezilierea contractelor de comun acord Universitatea Craiova nu se va despărți de niciun jucător cel puțin până în vara acestui an”, se arată pe csuc.ro. De altfel, antrenorul Gheorghe Mulţescu dezminţise, la DigiSport, informaţia. “Eu nu știu nimic. Nimeni nu a vorbit cu noi din partea lui PSV. Cred că știam și eu, discutam cu domnul Rotaru, cu Marcel Popescu. Nu este nimeni indispensabil. Poate fi înlocuit cu un jucător la fel de bun. Nu cred că oferta este reală”, a spus tehnicianul. Acesta a adăugat că transferurile vor continua la Craiova. “Mai așteptăm jucători. Este foarte probabil să mai aducem jucători în această iarnă”, a confirmat Mulţescu. Cel mai probabil, Kay şi Rambe sunt fotbaliştii cărora le-a fost propusă rezilierea, cei doi jucători lipsind din stagiul de pregătire maltez.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here