România pare a nu-şi mai găsi leacul normalităţii, rătăcind în vria tristei sale democraţii. Nimeni şi nimic nu mai stă la locul său, peste tot se minte şi se fură, respectul şi bunul simţ au dispărut, iar şpăguitul şi lăcomia celor ce umblă cu fofârlica scot tot mai mult la iveală astfel de „flori” urât mirositoare. Sau mai pe şleau, s-a clădit în ţara noastră un sistem politic bazat pe relaţii oculte, pe indecenţă şi dezmăţ, pe bârfă, răutate şi pe o poftă nemărginită de răzbunare. După cum ne este tot mai greu să trăim – oamenii cinstiţi şi oneşti, într-o vreme a incompetenţilor, incapabili să lege corect o frază, siluind limba română dar sunt cocoţaţi în funcţiile înalte de decizie, după cum cârcâie în jurul lor tot felul de impostori şi penali, decredibilizând instituţiile statului până la starea lor de disoluţie. Iar de aici şi dezumanizarea este „perfectă” pentru foarte mulţi dintre semenii noştri, trăind în deznădejde momentele amare de-a râsu-plânsu.
Altfel spus, fiind puşi pe funcţii cheie indivizi cu zero barat profesional, căci despre moralitatea lor nici nu poate fi vorba, României i s-au deschis larg porţile, căzând pradă grupurilor de interese oculte din interior şi din afară, haosul a cuprins întreaga ţară şi toate domeniile de activitate, de unde şi credibilitatea în conducătorii şi autorităţile statului a ajuns la o minimă extremă. Iar după cum decurg în continuare evenimentele în societatea românească, orice fel de speranţă a românilor de mai bine este lovită de nulitate, cu atât mai mult cu cât sunt persecutate valorile, adevărul este mereu ascuns, în schimb proliferează minciuna, excrocheria şi hoţia. Bunăoară, prin tot felul de ticăloşii, de infracţiuni în serie, tunuri şi inginerii financiare, poporul român este continuu sărăcit şi batjocorit, la fel munca sa cinstită şi bine făcută. Şi atunci să ne mai mirăm că fac carieră şi se umplu de bani tot felul de şmecheri şi mafioţi veniţi pe filiere de aiurea, totul pe spinarea noastră, a „prostimii” sărace şi oneste.
S-ar crede că justiţia din România chiar a dat drumul la arestări de ticăloşi şi de infractori în serie (sau este o perversă reprezentaţie televizată!), deşi se pare că mare lucru nu se poate face dacă cei ce sunt vinovaţi de devalizarea ţării, dincolo de anii de detenţie nu returnează statului imensele prejudicii, mai exact prin hotărâri judecătoreşti de confiscare a tuturor averilor dobândite ilicit prin marea delapidare. Astfel doar câţiva ani de zdup, eventual şi cu vreo amnistie politică sau electorală, şi averile rămân bine mersi la făptaşi, în vreme ce statul şi amărăşteanul de rând rămân tot cu buzele umflate. Sau ne-am obişnuit aşa, ori de câte ori vedem sau auzim vreo mizerie ce ne afectează grav prin consecinţele ei antisociale, şi vom exclama pe mai departe cu resemnare, poate cu năduf sau alte temeri, că „mai rău de atât nu se poate” pentru ca apoi să constatăm „că se poate şi mai rău”.
Aşadar, aceasta este România capitalistă la acest început de veac 21, cu imaginea jalnică a unei democraţii de faţadă unde sunt marginalizate sau persecutate adevăratele valori, inteligenţa, cinstea, onestitatea şi decenţa, doar pentru a se da frâu liber mediocrităţii şi minciunii, violenţei şi desfrâului, aroganţei, dispreţului şi hoţiei, constituindu-se după decembrie 1989 tot felul de găşti politico-mafiote, în voie şi neîngrădite de nimeni. Din păcate, nici nu credem a ne vindeca vreodată de tot răul ce s-a abătut asupra României, câtă vreme pâinea şi cuţitul se află în mâna trădătorilor şi uzurpatorilor de neam, dar pe de altă parte nici „boborul” parcă nu doreşte să conştientizeze că trebuie să aibă un rol şi un rost în buna rânduială a ţării. Mai mult decât atât, este necesar să se înţeleagă că indiferent de rang sau condiţie socială, legea trebuie aplicată la fel pentru toţi, în spiritul adevărului şi dreptăţii. Numai că pentru aceasta se simte nevoia a fi partizanii respectării legii, combătând fie şi prin măsuri coercitive nedreptăţile sociale, intoleranţa, excrocheria şi minciuna, înşelăciunea şi nemunca, nu în ultimul rând indecenţa comportamentală sau orice alte fapte reprobabile ce pot afecta bunul simţ, ordinea publică şi siguranţa. Şi, pentru acest lucru nu trebuie lezate drepturile omului, libertatea lui de gândire, exprimare şi convieţuire socială, în schimb se simte nevoia urgentă de o reaşezare a societăţii româneşti în matca ei de umanizare. Or, este posibilă doar printr-o strategie naţională şi un program realist care să promoveze pe scară largă profilul etic şi moral, personalizat şi colectiv, definind până la urmă tot ceea ce ţine de educaţia, cultura şi civilizaţia poporului nostru.
Numai că pentru o astfel de prioritate cu adevărat urgentă şi foarte importantă, responsabilitatea unui front comun trebuie asumată deopotrivă de către toate autorităţile şi instituţiile statului, de şcoală, familie şi biserică ( să o lase mai uşor cu negoţul celor „sfinte”), societate civilă şi media, mişcare culturală şi sportivă, nu în ultimul rând de justiţie, singura în măsură să facă diferenţa când este cazul, aplicând legea printr-o dreaptă judecată pentru toţi la fel, şi nu după paravanul scenariilor de faţadă şi a unui şir neîntrerupt de episoade televizate, penibile, dar păguboase pentru ţară. Nu de alta, dar nu toţi oamenii sunt ticăloşi şi nici în afara legii, de aceea răul şi putregaiul trebuie îndepărtaţi de la rădăcină, dacă vrem măcar pentru viitor ca tot românul să nu mai fie atât de sărac în ţara lui, hărăzită de către bunul Dumnezeu a fi precum un tărâm al făgăduinţei.
Vasile Irod
