Jandarm pălmuit de un tânăr din Novaci

803

Un tânăr de 28 de ani, din orașul Novaci, a fost arestat preventiv pentru ultraj, fiind acuzat că, duminică, ar fi pălmuit un jandarm. Incidentul a avut loc la o pensiune din Novaci. Potrivit anchetatorilor, bărbatul făcea scandal, când polițiștii și jandarmii au fost chemaţi să intervină. Nu au reuşit să-l calmeze pe agresor. Acesta a continuat să fie agresiv şi l-a lovit pe angajatul IJJ, care a devenit, din apărător al legii, victimă. Surse susțin că a fost lovit cu capul în gură și pălmuit. Într-un final, colegii jandarmului au reuşit să-l imobilizeze pe agresor.

”La data de 9 septembrie, Poliţia Oraşului Novaci a fost sesizată, prin apelul 112, cu privire la faptul că, în fața unui local public din localitate, o persoană tulbură liniștea publică. La fata locului s-a deplasat o patrula mixtă polițist – jandarm, ocazie cu care a fost identificat în zonă un tânăr de 28 de ani, din orașul Novaci, care se afla în stare de ebrietate și avea un comportament agresiv. La apariția patrulei de ordine publică, tânărul a adoptat în continuare un comportament neadecvat, adresând înjurii, cuvinte și expresii jignitoare, la adresa celor doi lucrători, iar lucrătorul din cadrul IJJ Gorj a fost lovit de tânăr în zona feței, provocându-i leziuni ușoare. Având în vedere comportamentul agresiv de care a dat dovadă, față de agresor s-a luat măsura imobilizării, fiind condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor. În baza probatoriului administrat în cauză, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci a dispus reținerea tânărului pentru o perioadă de 24 de ore, iar instanța de judecată a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 zile. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Suspectul a contestat măsura de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here