Judecat pentru ultraj, după o ceartă cu polițiștii din Târgu-Cărbunești

554

Patronul unei firme de microbuze, care efectuează diverse curse în județ, s-a ales cu probleme în justiție, după ce, iarna trecută, s-a luat la ceartă cu agenții care îi trăseseră pe dreapta unul dintre microbuze. Ilie Plută a venit atunci chitit să își verse nervii pe agenți, mai ales că nu era prima dată când mașinile sale aveau parte de astfel de controale. La volan se afla fiica sa, ea anunțându-și tatăl prin stație că ar fi fost jignită de agenții rutieri. Scandalul care a urmat a și fost filmat cu telefonul mobil de către călătorii revoltați că ajung cu întârziere la destinație, din imagini fiind greu de apreciat cine a început tărăboiul și de partea cui este dreptatea. Cert este un singur lucru, și anume că Ilie Plută a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești. Judecătorul de cameră preliminară a și admis probele depuse la dosar, dar decizia sa a fost contestată de către inculpat, o decizie finală urmând să fie dată de Tribunalul Gorj, după care va putea începe judecata pe fond. Plută se declară nevinovat și susține că va dovedi acest lucru pe parcursul procesului. Agentul pe care l-a ultragiat este Liviu Cârstea, cel care în vară a plecat de la Compartimentul Rutier din cadrul Poliției Târgu-Cărbunești tocmai pentru a pune capăt controverselor iscate în jurul său. Plută nu este singurul care s-a plâns de comportamentul agentului, dar este primul care s-a ales cu dosar pentru ultraj, acum fiind de așteptat finalitatea procesului pentru a vedea dacă acuzațiile care îi sunt aduse omului de afaceri sunt sau nu reale.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here