La Bucureşti, concurs de promovare pentru un post la Primăria Prigoria

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) organizează concurs de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut de funcţionarul public din Compartimentul audit public intern din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Prigoria, judeţul Gorj, respectiv funcţia publică de execuţie de auditor, clasa I, grad profesional principal. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: să aibă cel puţin 3 ani vechime în gradul profesional al funcţiei publice din care promovează; să fi obţinut cel puţin calificativul «bine» la evaluarea anuală a performanţelor individuale în ultimii 2 ani calendaristici; să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile legii. Concursul se va organiza la Bucureşti, la sediul ANFP, conform calendarului următor: 12 iunie 2018 – termenul limită pentru depunerea dosarelor; 29 iunie 2018, ora 10.00 – proba scrisă; data şi ora interviului vor fi comunicate ulterior. Pentru înscrierea la concurs, candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copiile documentelor care să arate nivelul studiilor şi ale altor acte care dovedesc efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care arată vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează; adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate; curriculum vitae.
Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here