La dezordinea zilei – Un semn pozitiv – Cinci candidaţi pentru PreSeDinţia stângii politice

499
Nu de puţine ori relieful politic românesc aseamănă cu un lanţ muntos, pe care mulţi vor să-l urce, de unii singuri ori folosindu-se de şerpaşii cunoscători cumva ale cărărilor către piscurile puterii. La ora actuală, după ce, nediscutând aici cum-necum s-a întâmplat, Everestul prezidenţial a fost ocupat ieşind deocamdată din calcul, s-a pornit la atacarea din mai multe direcţii a vârfului PSD.

Însă, faţă de ascensiunea montană, cea politică este mult diferită. Pe stâncă fiecare pas trebuie bine calculat în aflarea locului cel mai sigur pentru înaintare, în schimb, după cum vedem „cu ochii noştri”, într-o căţărare politică sunt foarte importanţi susţinătorii ce pot să-şi împingă, ori nu, preferatul.

Pregătiţi, anunţându-şi candidatura la preşedinţia Partidului Social Democrat, cei cinci – Miron Mitrea, Cristian Diaconescu, Mircea Geoană, Adrian Năstase şi Andrei Alexandru, şi-au arătat pioletele, înfigându-le deocamdată retoric înspre ceilalţi competitori sau spre conştiinţa auditoriului din sala unde s-a ţinut consiliul.
Iată că, în ceea ce priveşte suspansul creat de Adrian Năstase, s-a lămurit la Consiliul naţional al PSD de ieri, în schimb rămâne suspansul acumulat cu fiecare zi ce trece până la Congres, în aşteptarea numelui cuceritorului de graţie social democrată. În orice caz urcuşul se anunţă destul de interesant ca privitor din afară, impresionat până acum de declaraţiile intenţiilor de traseu şi de perspectiva oferită pesediştilor după Congres. Dar, chiar dacă este cunoscut pentru diplomaţia sa, domnul Năstase uită că, din postura de preşedinte al partidului şi viitor candidat la preşedinţia României, dumnealui trebuie să-şi atragă şi intelectualii acestei ţări, iar declaraţii în genul – „Vreau să le spun celor care vor să-l înlocuim pe Iliescu cu Patapievici, nu vom accepta astfel de sugestii de reformă”, neuitând însă perierea unora declarând că: “… îl apreciez şi pe Marian Vanghelie”. Între scuzele lui Geoană şi acuzele lui Mitrea se insinuează atitudinea liniştită a lui Diaconescu neţinând cont, se pare, de rucsacul greu pe care va trebui să-l ducă în spate după, chiar dacă îşi anunţă oarecum principiile destul de ademenitoare – “stânga înseamnă demnitate şi respect”.
Una peste alta, însă, analizarea purtătorului de profil, cel mai bun, al viitorului preşedinte PSD, revine şi celor care-şi vor da voturile pentru desemnarea celui ce va să le devină şef, iar din această perspectivă trebuie luat în considerare că, aşa cum liderii pesediştilor gorjeni Florin Cârciumaru şi Ion Călinoiu înclină spre Mircea Geoană, acest lucru fiind declarat de multe organizaţii din teritoriu. În orice caz putem reaminti şi sublinia declaraţia preşedintelui Consiliului Judeţean la un post de radio local recomandându-le şefilor de la Bucureşti să lămurească lucrurile din partid cât mai repede şi să se apuce de treabă, “putând să se inspire chiar din activitatea filialei de la Gorj”, sau a Primarului Târgu-Jiului care spunea că aşteaptă să vadă cine se înscrie în cursa electorală, afirmând că “organizaţia nu va susţine un anumit candidat, membrii săi având libertatea de a decide singuri cu cine să voteze la preşedinţia partidului”.
În fapt, nu mai este mult până la Congres, iar lupta se anunţă plină de suspans şi în primul rând această luptă este un semn pozitiv, de modernizare, a unui mare partid politic românesc.
Gheorghe Munteanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here