La SJU Târgu-Jiu, Medici pensionari, menţinuţi în activitate din cauza lipsei de personal

527

Opt medici la vârsta pensionării sunt menţinuţi în activitate, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu, până când posturile lor vor fi ocupate de alte cadre medicale. Conducerea unităţii a scos la concurs posturile în cauză, pentru unele dintre ele fiind organizat concursul de două ori, însă nimeni nu a fost interesat.

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu există medici care şi-au început cariera aici şi care chiar şi la vârsta pensionării continuă să lucreze în cadrul unităţii. O parte dintre aceştia nu se pot bucura de o pensie liniştită, fiind nevoiţi să rămână în câmpul muncii pentru ca pacienţii să nu sufere. Lipsa acută de personal medical face ca „veteranii” de la SJU să fie menţinuţi în activitate chiar şi după împlinirea vârstei de pensionare. „Avem în această situaţie patru medici care sunt menţinuţi în activitate; este vorba despre Maria Iosefina Şerban – de la ATI – al cărei post a fost scos la concurs de două ori şi nu s-a prezentat nimeni, Dumitru Doru Fometescu – Medicină Internă II, Mariana Tătaru – Laboratorul de Radiologie, Rodica Cărăşel – Cardiologie. În octombrie urmează pensionarea medicilor Minodora Giurgiulescu – cabinet Medicină Internă în Policlinică şi Horia Mădroane – Obstetrică”, a menţionat Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.
Menţinut în activitate este şi chirurgul Adonis Bălan, al cărui post a fost scos la concurs, anunţul urmând să fie publicat în revista “Viaţa Medicală”. De asemenea, potrivit conducerii SJU Târgu-Jiu, şi neonatologul Tatiana Cucu a cerut prelungirea activităţii, din acelaşi motiv ca şi colegii săi.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here