La Târgu-Jiu – Vestimentaţie “made in Romania” în Centrul de Relaţii cu Clienţii CEZ

732

Grupul CEZ în România a lansat colecţia de vestimentaţie profesională made-to-measure pentru angajaţii din Centrele de Relaţii cu Clienţii în contextul unui proces mai amplu de modernizare şi reorganizare a acestora.

Compania a dezvoltat acest proiect împreună cu doi dintre cei mai apreciaţi specialişti în domeniu, care conduc două companii locale cunoscute ca repere în crearea de îmbrăcăminte profesională made-to-measure: Iulia Radu, CEO Depot 96 şi Ionuţ Marin, CEO Viggo. “Proiectul a fost inspirat de colegii noştri din Centrele de Relaţii cu Clienţii, cei care iau contact cu nevoile clienţilor noştri, din energia şi devotamentul lor de a găsi cele mai bune soluţii, zi de zi. Noua vestimentaţie reprezintă un instrument de adaptare la nevoile clienţilor, fiind o nouă modalitate de a începe un dialog cu aceştia, cu privire la valorile şi specificul companiei”, a declarat Martin Zmelik, Country Manager Grupul CEZ în România. Parte din strategia de dezvoltare a relaţiei cu clienţii Grupului, proiectul este justificat de mai multe cercetări internaţionale care arată că vestimentaţia unitară a angajaţilor din centrele de relaţii cu clienţii influenţează pozitiv imaginea companiei. Uniformele au rolul de a transmite şi la nivel vizual profesionalismul şi competenţa Grupului CEZ în România, orientarea către client, ambiţia de a deveni o companie flexibilă şi inovatoare.  Această vestimentaţie a fost adoptată şi de angajaţii Centrului de Relaţii cu Clienţii de la Târgu- Jiu. Ţinutele vestimentare profesionale sunt personalizate cu însemnele companiei şi cu motive tradiţionale olteneşti. Inspiraţia folclorică din zona Olteniei, care se regăseşte atât în ţinutele feminine, cât şi în cele masculine, reafirmă preocuparea Grupului CEZ în România pentru valorile locale. Fiind un proiect de afirmare a aprecierii pentru angajaţi, aceştia au luat parte la procesul de design, având posibilitatea de a alege motivul tradiţional şi diverse elemente ale uniformei. Materialele folosite sunt de cea mai înaltă calitate, fiind alese în funcţie de specificul activităţii angajaţilor din Centrele de Relaţii cu Clienţii, pentru care confortul şi versatilitatea vestimentaţiei sunt importante la locul de muncă.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here