La Târgu-Jiu vine liderul: “Au un avantaj mare faţă de noi”

După două eşecuri la rând, pandurii sunt obligaţi să obţină un rezultat favorabil împotriva echipei care conduce clasamentul în liga secundă, Sportul Snagov. Oaspeţii vin la Târgu-Jiu, neînvinşi, iar antrenorul echipei noastre, Adrian Bogoi, spune că succesul formaţiei ilfovene se datorează, în primul rând, pregătirii din vară. Chiar şi aşa, tehnicianul gorjenilor a declarat că va pregăti meciul la victorie. “Ştim că avem în faţă un adversar care nu a pierdut, au pornit foarte bine de la începutul campionatului. Au făcut foarte multe transferuri, 18, au luat jucători de top din Liga 2. Au prins toţi cantonamentul de pregătire şi, bineînţeles, au avut un avantaj mare faţă de celelalte echipe şi mai ales faţă de noi, dar meciul se va juca pe teren. Sunt 90 minute şi abordăm partida, ca de fiecare dată, cu optimism şi gata să luăm punctele puse în joc”, a declarat Bogoi. Antrenorul a mai spus că fluctuaţiile de formă ale pandurilor sunt normale pentru că nucleul de jucători încă nu s-a sudat. Bogoi nu crede că doar echipele din vecinătatea Capitalei se vor lupta pentru primele două locuri. “Sunt mai multe echipe care se bat la promovare, nu numai Clinceniul şi Snagovul, pentru că suntem la începutul campionatului. Sunt echipe susţinute foarte bine financiar, care au venit din Liga 3: Cluj, Petrolul, Energeticianul. Sunt echipe care 3-4 ani de zile au investit continuu: FC Argeş, CS Mioveni, Chindia Târgovişte. Toate aceste formaţii se vor bate până la final pentru cele 3 locuri. Noi sperăm să ţinem ritmul, avem jucători noi la echipă, jucători tineri, am pierdut şi foarte mulţi fotbalişti la începutul acestui campionat, 10 din 15. Sunt jucători care joacă acum la Piteşti, Clinceni, Oradea sau la Academia lui Hagi. Asta este, v-am spus că trebuie să formăm un grup unit, să avem continuitate şi, pe parcurs, posturile deficitare să le completăm”, a precizat Bogoi.

Balint: “E important să fim modeşti”
Trupa din Snagov vine după o nouă victorie concludentă în etapa intermediară, 4-1 cu CS Baloteşti. Conştient că în 11 runde nu se câştigă un campionat, antrenorul vizitatorilor, Laszlo Balint, speră ca fotbaliştii pe care îi pregăteşte să aibă aceeaşi atitudine şi în jocul din weekend.“Îmi felicit băieţii, mă bucur pentru că au înţeles mesajul meu şi au rezolvat acest joc complicat. Suntem cu gândul la partida de sâmbătă, mergem la Pandurii cu speranţa de a câştiga cele trei puncte puse în joc şi acolo. Acum, mai mult ca niciodată, este important să rămânem uniţi, să fim aceiaşi băieţi modeşti şi muncitori, care sunt focusaţi pe interesul grupului”, a comentat Balint. Meciul dintre Pandurii şi Snagov începe la ora 16.00 şi va fi televizat.

Clasament Liga 2 2018-2019
M V E I GOL PCT A
1.Sportul Snagov 11 8 3 0 20-6 27 12
2.Academica Clinceni 11 8 0 3 29-7 24 9
3.FC Argeş 11 7 3 1 18-6 24 6
4.Chindia Târgovişte 11 7 2 2 21-12 23 8
5.Petrolul Ploieşti 11 7 1 3 25-10 22 4
6.AS FC Universitatea Cluj 11 6 2 3 20-11 20 2
7.CS Mioveni 11 6 1 4 18-9 19 1
8.UTA Arad 11 6 1 4 19-12 19 4
9.Pandurii Târgu Jiu 11 5 3 3 24-17 18 3
10.ACS Energeticianul 11 5 2 4 18-15 17 -1
11.ASU Politehnica Timişoara 11 5 2 4 11-10 17 -1
12.Daco-Getica Bucureşti 11 3 5 3 17-19 14 -4
13.Metaloglobus Bucureşti 11 4 2 5 11-22 14 -1
14.Ripensia Timişoara 11 2 3 6 15-24 9 -6
15.SSC Farul Constanţa 11 3 0 8 15-26 9 -9
16.Luceafărul Oradea 11 2 3 6 11-24 9 -6
17.CS Baloteşti 11 2 2 7 10-22 8 -7
18.Aerostar Bacău 11 2 1 8 11-25 7 -11
19.ACS Poli Timişoara 11 1 2 8 11-25 5 -10
20.Dacia Unirea Brăila 11 0 4 7 7-29 4 -14
Liga 2 / Etapa 12
Sâmbătă, 13 Octombrie
Luceafărul Oradea – CS Baloteşti 11:00
Metaloglobus Bucureşti – Academica Clinceni 11:00
Energeticianul – ACS Poli Timişoara 11:00
Aerostar Bacău – SSC Farul Constanţa 11:00
FC Argeş – Daco-Getica Bucureşti 11:00
Pandurii Târgu Jiu – Sportul Snagov 16:00
Universitatea Cluj – Dacia Unirea Brăila 20:30
Duminică, 14 Octombrie
Chindia Târgovişte – UTA Arad 13:00
ASU Politehnica Timişoara – Ripensia Timişoara 18:00
Miercuri, 17 Octombrie
Petrolul Ploieşti – CS Mioveni 19:30
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here