Lider de sindicat din CEO, la întâlnire cu senatorul Iriza

605

Parlamentarul de Gorj a avut, duminică, o întâlnire cu liderul de sindicat de la Lupoaia, Nicu Bunoaica, la solicitarea președintelui Sindicatului Solidaritatea 2013. Temele abordate în cadrul discuțiilor, purtate în biroul parlamentar al senatorului, au privit grupa de muncă, modificarea Legii Pensiilor și reducerea vârstei de pensionare în minerit, Legea Minelor care va include un statut al minerului, dar și problemele actuale din minerit și îngrijorarea legată de nerealizarea stocurilor de cărbune pe motiv de exproprieri, personal puțin și retehnologizare inexistentă ori mult întârziate.

 ,,Senatorul Iriza mi-a demonstrat că este conectat la situația din minerit, știut fiind că acesta chiar s-a bătut pentru CEO, minerii având mare încredere că acesta va face în continuare lucruri benefice pentru minerit și Gorj. În acest context, i-am cerut această întrevedere și i-am solicitat ajutor pentru grupa de muncă, avertizându-l, totodată că, la finalul lunii octombrie, dacă minerii simt că nu sunt sprijiniți la acest capitol, vor opri lucrul. Și asta nu pentru o oră, ci până la rezolvarea pozitivă a problemelor”, a declarat liderul de sindicat. Acesta a menționat că cele discutate cu senatorul vor fi transmise mai departe membrilor sindicatului său, oamenii fiind îngrijorați că își vor pierde grupa de muncă și odată cu ea 9 zile de concediu, sporurile care definesc grupa de muncă și echipamentul de lucru.

Iriza a promis că se va implica în această problemă, care nu este de ignorat și va transmite mesajul mai departe.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here