Vorbim din nou despre o problemă ce frământă pe românii cu sufletul curat, aceea de apărarea limbii materne de tendinţele nefaste de alterarea ei prin adoptarea în mod neadecvat a unor cuvinte şi expresii de provenienţă occidentală.
De acord, suntem prooccidentali, am ales calea împlinirii idealurilor noastre alături de marile state europene, a căror experienţă avansată o împărtăşim în toate domeniile de activitate.
Această apartenenţă însă, nu ne solicită în niciun fel să renunţăm la simbolurile naţionale care ne-au definit ca naţiune de-a lungul mileniilor.
Fără tăgadă, se recunoaşte că principalul simbol naţional este limba maternă care ne-a susţinut îndelungata existenţă pe aceste meleaguri, fapt ce ne obligă să o apărăm cu sfinţenie. Această misiune revine în primul rând Academiei Române, prin Institutul de Lingvistică, dar este necesar ca toţi oamenii de cultură, cei care gândesc şi vorbesc româneşte să sprijine acest demers de salvare a limbii române. Nu mai avem un George Pruteanu, dar avem eminenţi dascăli şi scriitori precum N. Manolescu, D.R. Popescu, Dinu Săraru, Emil Lungeanu si mulţi tineri eminenţi care îşi pot uni eforturile pentru o acţiune organizată în scopul asanării lijbajului românesc. Să sperăm că şi distinsul profesor de limbă şi literatura română Eugen Simion va onora idealurile nobile care 1-au consacrat şi va contribui la corectarea erorilor strecurate în DEX ed 2009.
Nu este suficient numai să constatăm fenomenul, aşa cum o fac eu prin această scriere, fără a avea vreo putere de decizie ci, important este să şi acţionăm prin instituţiile abilitate în acest sens. De aceea am făcut apel la zece personalităţi politice şi oameni de cultură pentru a iniţia vreo acţiune, dar, se vede treaba că în această societate bulversată de puterea banului autorităţile nu găsesc de cuviinţă să se implice în activităţi culturale de interes naţional, care sunt lăsate pe ultimul plan, sau în afara oricărui plan. Singurul care mi-a dat un răspuns promiţător este marele om, cu suflet nobil, de român adevărat Domnul Academician Dinu C. Giurescu.
Domnia sa dă asigurări că va lua atitudine dar recunoaşte că „problema este de amploare şi nu poate fi reglată decât printr-un efort susţinut şi concertat”.
Sper totuşi că se va găsi cineva care să iniţieze o reuniune a unor personalităţi din cultura românească, profesori renumiţi, scriitori, artişti, istorici etc. pentru analiza acestor aspecte ce ameninţă limba naţională şi modul de a se acţiona pentru remedierea situaţiei. Este necesar a se stabili criterii şi reguli precise privind necesitatea preluării în vocabularul nostru a unor cuvinte străine, precum şi modul de adaptare a acestora la specificul fonetic al limbii române.
Toate acestea pot face obiectul unui regulament sau poate al unui proiect de lege, care să prevadă şi obligativitatea instituţiilor publice, a presei şi posturilor de radio şi televiziune de a nu folosi în materialele difuzate cuvinte neacceptate din punct de vedere literar.
Asemenea acte normative există şi în state civilizate care îşi respectă şi protejează limba naţională.
Este adevărat că progresul rapid al diverselor activităţi tehnico-economice şi sociale a generat noţiuni şi expresii noi pe care vrând-nevrând trebuie să le adoptăm ca termeni de specialitate. Această practică este uzuală peste tot în lume, în sensul că se folosesc termeni de specialitate proveniţi din altă limbă dar, cu pronunţia specifică limbii adoptive. Spre exemplu, ca peste tot, am preluat şi noi noţiunea Wat care exprimă unitatea de măsură a puterii electrice active, ce poartă numele celui ce a definit-o, dar pe care nu o pronunţăm Uat, ca la origine, ci aşa cum se scrie. De asemenea, peste tot a fost preluat şi termenul românesc Var, pe care neamţul îl pronunţă Far, care este dat unităţii de măsură pentru puterea electrică reactivă de către profesorul român Constantin Budeanu, care a demonstrat-o şi care din modestie nu i-a dat numele său, alegând o expresie simplă, sugestivă, uşor de pronunţat.
Ca o paranteză, menţionăm că în DEX i se atribuie noţiunii Var provenienţă„fr. Engl.”. Este o meteahnă a românilor de a-şi ignora propriile personalităţi. Dar asta este o altă problemă care merită atenţia cuvenită.
Nu se poate impune ca regulă pronunţarea ca în limba de origine a cuvântului aşa cum ni se cere nouă prin DEX(şi DOOM). Englezul îi zice lui Ion al nostru Aiăn, iar francezul lui Michael Jakson îi spune Mişel Jacson, este treaba lor şi nu poţi să le reproşezi ceva.
Să relevăm cum s-a ajuns la această situaţie de evoluţie anormală a limbajului românesc. După evenimentele din 1989, marcate în special de dorinţa de LIBERTATE mulţi dintre noi şi-au permis „libertate la orice”. Astfel, unii tineri cu o cultură de nivel precar, folosind o vestimentaţie aiurită care permite etalarea indecentă a unor părţi ale corpului sau a tatuajului, dorind să demonstreze că ei se situează deasupra celorlalţi au început să folosească şi cuvinte străine, astfel că pornind de la OK şi SHOW au ajuns la un limbaj de jargon cu care ei se mândresc şi consideră că le justifică autodefinirea de Vedete, ducând în derizoriu această noţiune care exprimă o certă valoare în teatru şi cinematografie. Căzând sub influenţa acestui curent nociv, tinerii noştri lingvişti au găsit să amplifice fenomenul şi au trecut le o nouă redactare a dicţionarului explicativ al limbii române şi în loc de două trei sute de cuvinte noi legate de anumite domenii de specialitate menţionate în prefaţă, au „îmbogăţit”, zic ei, limba română cu alte câteva mii de cuvinte străine. Această treabă s-a făcut fără a-şi propune anume criterii privind necesitatea preluării anumitor cuvinte, modul de preluare şi înregistrare respectând principiul fonetic, evitând pe cât posibil ca necesară indicaţia privind modul de pronunţare. Sunt înregistrate în dicţionar, fără să fie necesar, cuvinte pentru care avem termeni cu exact acelaşi înţeles, exemplu: SECOND HAND în loc de MÂNA DOUA, LOOK în loc de ASPECT,OK în loc de BINE etc.
Pentru unele cuvinte preluate corect anterior se introduce în mod inexplicabil şi varianta în limba originală, ex: BLUEJEANS pe lângă BLUGI, SHAPING pe lângă ŞEPING, etc. La cuvintele englezeşti, preluate ca atare, după ce se dă traducerea şi modul de pronunţare se face menţiunea„cuv. englezesc”. Păi dacă este aşa ce caută în dicţionarul de cuvinte româneşti? Aplicându-i în mod bizar articolul românesc, de fapt nu mai este nici englezesc, nici românesc, ci un hibrid caraghios.
Folosind asemene a procedee, lingviştii noştri au reuşit să redacteze un talmeş-balmeş nu un îndrumar corect pentru vorbitorii de limbă română, încurajându-se astfel fenomenul de „jargonizare”(cuvânt nou) al limbajului nostru.
Practica de folosirea străinismelor s-a extins în diverse domenii ca mijloacele de informare sau activităţi comerciale. Prin televiziuni găseşti tot felul de expresii bizare cum ar fi emisiunea denumită „Q&A” ce se pronunţă ,,chiuendei”(!) sau BREAKING NEWS, BREAKING ALERT, etc, pentru care se pot folosi corect cuvinte româneşti. De asemenea, comercianţii se întrec în a-şi denumi firmele cu expresii străine.
Dacă e firmă străină, precum KAUFLAND, n-ai ce zice, dar lui nea Popescu care îşi botează firma NUMBER ONE în loc de NUMĂRUL UNU poţi să-i spui: să-i fie ruşine!
Aş dori ca toţi acei ce vor recepta strigătul exprimat în aceste rânduri să-şi aducă în vreun fel contribuţia, implicându-se în acţiuni menite readucerii limbii naţionale pe făgaşul ei normal. Ca un popor care îşi respectă originea şi tradiţiile, să nu uităm sfatul străbunilor noştri:
ÎMBRACĂ-TE PRECUM ŢI-E STRAIUL ŞI VORBEŞTE CUM ŢI-E GRAIUL!
GH. DIACONESCU
