Locuinţele sociale din zona Ciocârlău, finalizate în luna iulie

541

Târgujienii fără locuinţe şi care au statut de cazuri sociale pot avea o nouă şansă în a obţine un acoperiş deasupra capului. Şi asta deoarece Primăria Târgu-Jiu va pune la bătaie din luna iulie încă 64 de unităţi locative cu regim social.

În urmă cu câţiva ani, în zona Ciocârlău din municipiul Târgu-Jiu au fost ridicate şi date în folosinţă unităţile locative din două blocuri de locuinţe sociale. Lucrările la cele două noi blocuri din zona Ciocârlău sunt în toi. “Lucrările de construire a celor două blocuri de locuinţe sociale din zona străzii Ciocârlău se află într-un stadiu avansat, termenul de finalizare al acestora fiind în cursul lunii iulie din acest an. Este vorba de construirea a două blocuri de locuinţe colective cu regim de înălţime subsol, parter şi trei etaje. Vorbim de 64 de unităţi locative, inclusiv cu toate dotările şi utilităţile tehnico-edilitare. Investiţia cuprinde pe lângă obiectivul de bază, adică cele două blocuri, şi amenajarea întregii zone, pornind de la reţelele tehnico-edilitare, precum şi asigurarea parcajelor, aleilor pietonale, accesul auto, loc de joacă pentru copii, spaţii verzi, iluminat public, dotările urbane”, a declarat şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, Raul Chiriac.

locuinte1Investiţie de 6 milioane de lei
Valoarea totală a investiţiei este de circa 6 milioane de lei, majoritatea sumei provenind din fonduri guvernamentale. Odată cu ridicarea celor două noi blocuri din zona Ciocârlău, se conturează un mic cartier în partea de nord a municipiului Târgu-Jiu, cu toate utilităţile şi facilităţile necesare. “Valoarea investiţiei inclusiv cu sistematizarea pe verticală este de aproape 6 milioane de lei. Fac precizarea că prin realizarea acestei investiţii se definitivează practic un nou cartier în zona de nord a municipiului, cu toate utilităţile şi facilităţile necesare, fiind integrat în reţeaua urbană. Fondurile pentru această investiţie sunt atât guvernamentale, dar provin şi de la bugetul local. Lucrările au început anul trecut, la sfârşitul lunii martie”, a precizat Raul Chiriac.
La ora actuală, la Primăria Târgu-Jiu se află în aşteptare aproximativ 700 de dosare şi cereri pentru atribuirea unei locuinţe, fie de tip social, fie prin programul ANL. De asemenea, de-a lungul ultimilor ani, municipalitatea a repartizat circa 900 de unităţi de locuinţe, atât prin programul ANL, cât şi locuinţe sociale.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here