Locul de şef al TSD şi cele de preşedinte şi preşedinte executiv ale PSD Gorj, rămase vacante

498

Cea mai mare organizaţie politică din judeţul Gorj are vacante, până în acest moment, trei locuri importante în fruntea PSD. Este vorba despre postul de preşedinte, deţinut de Florin Cârciumaru, acesta anunţând la începutul acestei luni că nu îşi mai doreşte încă un mandat în această funcţie, cel de preşedinte executiv, deţinut de Ion Călinoiu, care a spus şi el, ieri, că nu mai candidează, dar şi cel de preşedinte al TSD Gorj, lăsat vacant de Claudiu Manta, ce va trece la seniorii PSD.

Situaţie fără precedent în PSD Gorj, organizaţia dominantă, în ultimele două decenii, pe eşicherul politic gorjean. Asta după ce liderii organizaţiei, Florin Cârciumaru şi Ion Călinoiu, dar şi recent, Claudiu Manta de la TSD Gorj, au anunţat că nu mai vor un nou mandat în funcţiile deţinute la cârma partidului. Nu se ştie cine va prelua PSD-ul, certitudinea fiind doar că organizaţia îşi va roti, anul acesta şi anul viitor, cadrele, tinerii fiind trecuţi la timonă.
“Din 2016, nu voi mai candida pentru un mandat de preşedinte al organizaţiei PSD Gorj. Sunt ani suficienţi de când conduc organizaţia. Consider că este timpul ca din 2016 să predăm ştafeta altora mai tineri, colegilor mai tineri care s-au format. S-ar putea să candidez pentru încă un mandat la primărie sau să candidez pentru un post de senator sau deputat. Ambele candidaturi vor depinde de activitatea mea, de rezultatele mele obţinute până la sfârşitul anului 2015”, declara, cu o săptămână în urmă, primarul municipiului, Florin Cârciumaru.

Călinoiu anunţă schimbarea gărzii la PSD Gorj
Nu este însă singura surpriză, din ultimul timp, mai ales că, ieri, şi preşedintele executiv al PSD Gorj şi preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ), Ion Călinoiu, a declarat că nu va mai candida în anul 2016 pentru o nouă funcţie în fruntea organizaţiei pe care o conduce de aproximativ zece ani. Călinoiu a declarat că nu este momentan decis nici cu privire la continuarea mandatului de preşedinte al CJ Gorj sau o eventuală candidatură la alegerile parlamentare, menţionând că prioritatea conducerii organizaţiei judeţene este întărirea filialelor din teritoriu pentru câştigarea alegerilor. “În anul 2016 este foarte clar şi pentru mine şi pentru Cârciumaru, chiar dacă s-ar mai insista să mai candidăm, dar cred că nici nu se mai doreşte acest lucru, că trebuie să se schimbe garda. Noi suntem cei responsabili să putem găsi cea mai bună formulă care să ne înlocuiască la cârma PSD Gorj după alegerile de anul viitor. Procedura este următoarea – de la fiecare organizaţie teritorială vin propuneri, delegaţi la conferinţe, delegaţii pentru funcţiile de conducere şi atunci avem o listă scurtă pe care o vom supune sondajelor”, a spus Ion Călinoiu.

sediu psdManta şi-a anunţat retragerea!
În aceeaşi zi, Claudiu Manta, liderul organizaţiei de tineret social-democrate a anunţat şi el, într-o conferinţă de presă, că nu va mai candida pentru un nou mandat. “Aceste alegeri au loc în toate structurile organizatorice ale PSD Gorj, fie că vorbim de Organizația de Femei, fie că vorbim de Organizația de Tineret. Până pe 30 iunie trebuie să finalizăm și noi aceste alegeri și totul va culmina cu Conferința Județeană a TSD Gorj care va avea loc în luna septembrie a acestui an, atunci când se va alege noua conducere județeană. Precizez faptul că nu mai candidez pentru un nou mandat la președinția TSD Gorj, iar motivul este că am ajuns la vârsta la care nu mai pot fi membru al Organizației de Tineret” a spus Claudiu Manta, președintele TSD Gorj. Acesta a menţionat însă că va candida pentru o funcţie de vicepreşedinte în PSD Gorj.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here