Lotul „Avi Instant”, tot cu cătuşele la mâini

494

Verdict pentru inculpaţii din dosarul „Avi Instant”. Aceştia vor rămâne în spatele gratiilor, după ce instanţa din Bănie le-a respins contestaţiile. Cei şase sunt obligaţi să plătească şi cheltuieli judiciare statului. „Respinge contestaţiile. Obligă pe fiecare dintre inculpaţii Moubarack Mahmoud Sleiman, Al Borayashi Taha, Dumitraşcu Sorin Gabriel şi Iordache Constantin la câte 100 lei cheltuieli judiciare statului iar pe inculpaţii Zayed Hussein şi Abdulmounim Alzaid la câte 230 lei cheltuieli judiciare statului din care câte 130 lei reprezentând onorarii apărător din oficiu. Restul cheltuielilor judiciare reprezentând traducerea simultană în zilele de 06 şi 07 august 2015 în sumă totală de 185,2 lei precum şi contravaloarea transportului pe ruta Turceni – Craiova şi retur în aceste zile vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă.”, au decis magistraţii. Inculpaţii, printre care şi directorul de vânzări, dar şi un şofer de la Avi Instant Târgu-Jiu sunt acuzați de evaziune fiscală și spălare de bani, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de 4.375.512,84 de lei.
Alexandra Cruceru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here