Lumea gorjenească – Afaceri ilegale cu locuri de veci, la Seuca

456

DSCN0871Vrem, nu vrem, mai relatăm un of al locuitorilor satului Seuca, din comuna Peştişani. În plus, faţă de plângerea col(r) Gheorghe D. Brânzan către toate autorităţile au mai apărut şi altele.

Domnul colonel are şi meritul de a fi îndrăznit să avertizeze asupra unor nereguli ale preotului ce este paroh al bisericilor din Hobiţa şi Seuca. Ca un Stan păţitul, avusese de furcă taman cu Satana în sutană, în momentul când s-a apucat de construirea cavoului mamei sale, Maria Brânzan. Cum ştie bine legile, colonelul pensionar n-a plătit suma solicitată de preotul cam avar.

DSCN0872Mă rog, inclusiv fostul director al şcolii primare Seuca, învăţătorul pensionar Eugeniu-Gicu Brânzan povestea despre pretenţiile celui care se crede stăpânul Cimitirului din Seuca. Numai că, precum au renunţat şi alţi săucani la mai vechile proteste împotriva apucăturilor hrăpăreţe, şi liderul de opinie al comunităţii Seuca pare a bate în retragere.

Ni s-a mai adresat, în scris, şi un alt pensionar, V.Ş, niţel cam fricos. Îi respectăm, deocamdată, dorinţa de confidenţialitate. El ne explică un fapt tulburător, confirmat şi de alte surse. Cimitirul Seuca s-a făcut pe terenul dat de trei consăteni şi că n-ar aparţine ca proprietate Bisericii Seuca. Anchetatorii de la Mitropolia Oltenia – preotul Inspector Adrian Ivan şi părintele referent Cosmin Nistorescu – şi, separat, lucrătorii de la Serviciul economic al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj au datoria de a analiza atent toate cazurile din petiţia şi dosarul pe care le-a întocmit singurul om curajos – col(r) Gheorghe D. Brânzan. S-au scurs vreo zece zile de la descinderile trimişilor Mitropoliei Oltenia şi cu o zi mai puţin a poliţiştilor de la IJP Gorj. După 30 de zile, normal ar fi ca şi semnatarul plângerii şi ziarul Gorjeanul să afle măsurile. Puţintică răbdare, coane preot.

Ion Predoşanu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here