Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – “Bunul Dumnezeu să întărească și să statornicească în credință pe cei care iubesc podoaba Casei Sale”

În Duminica a 19-a după Rusalii, într-o evlavioasă cântare bineplăcută Lui Dumnezeu și sub oblăduirea Sfintei Treimi, de-a pururi luminată de Taina desăvârșită a Duhului Sfânt, vom asculta Pericopa Evanghelică în care ni se revelează marea învățătură din Predica de pe munte – Iubirea vrăjmașilor, (Ap II Corinteni 11, 31-33; 12, 1-9; Ev. Luca 6, 31-36), ca un semn indubitabil că iubirea vrăjmaşilor noştri este cea mai înaltă virtute a moralei creştine, mai ales că prin asumarea purtării Crucii noastre devenim noi înșine fiii Celui Preaînalt, fiii lui Dumnezeu!

De aceea, pentru împlinirea acestei porunci, avem nevoie de multă înțelepciune și mai ales de ajutorul Lui Dumnezeu, de milostivirea Sa, pe care o vom dobândi numai în măsura în care ne rugăm şi ne smerim până dincolo de adâncul firii noastre. Așadar, să luăm aminte că Dumnezeu binevoiește pentru fiecare dintre noi răsplata iertării și a urcușului duhovnicesc pe care ne călăuzesc: Lumina, și Adevărul, și Viața, având în fața noastră pildele sfinților și învățătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos

“Biserica va răsplăti, tuturor celor care s-au ostenit pentru înfrumusețarea ei”

– Rep.  Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, sâmbătă, 4 octombrie 2014, veți oficia slujba Sfintei Liturghii de sfințire a Bisericii de la Mănăstirea “Vișina” – Bumbești-Jiu, iar în spiritul Pericopei Evanghelice  a Duminicii a 19-a după Rusalii, v-aș ruga să ne spuneți, dacă rugăciunea, iertarea şi milostenia ne dau puterea, prin lucrarea Duhului Sfânt, să-i iubim pe vrăjmaşii noştri, printr-o iubire care ne face fii ai Lui Dumnezeu, moştenitori ai Împărăţiei Cerurilor.
– Vedeți, poate iarăși o să vă mire, dar a-ți iubi dușmanul este practic imposibil, iar atunci, ca oameni, noi ne putem întreba, de ce Mântuitorul pretinde de la om ceva cu neputință de realizat cu forțe omenești. În primul rând, creștinul îl are ca model atotfăptuitor pe Iisus Hristos, care-i dă putere să facă orice își dorește, iar în al doilea rând, ceea ce la om este cu neputință, la Dumnezeu este cu putință! Iubirea vrăjmașilor nu se poate realiza dintr-o dată, mai ales că angajarea pe calea binelui poate fi inițial un demers rațional. Însă, rețineți, că autentificarea trăirii se face secvențial, treptat, prin modelarea sufletului, prin sârguință și răbdare, silind și învățând cugetul să se plieze poruncii Lui Dumnezeu! Așadar, printr-o pocăință autentică, în poruncă se nuanțează modalitatea prin care se poate realiza iubirea față de vrăjmași, dar se explică în același timp și se expun mijloacele prin care aceasta se poate împlini!
– Rep.  Biserica Mănăstirii “Vișina” – Bumbești-Jiu este un locaș binecuvântat, unde ne rugăm și ne închinăm, locul unde au venit și înaintașii noștri, când s-au botezat, când s-au spovedit și s-au împărtășit, când s-au cununat și când au murit!
-Da, pentru că și pe noi ne va primi, pentru că ea rămâne, are atâția ani de zile, și ne va duce și pe noi, ca să ne dea Împărăției Lui Dumnezeu, și acolo, pururea, cu Domnul vom fi! Deci, biserica va răsplăti, tuturor celor care s-au ostenit pentru înfrumusețarea ei, cum spunem în sfânta rugăciune: «Binecuvântează, Doamne, pe cei ce iubesc buna podoabă a Casei Tale! Și răsplătește celor care s-au ostenit pentru înfrumusețarea acestei biserici»! E mare lucru ca noi, dacă purtăm grijă de Casa Lui Dumnezeu, și Dumnezeu să poarte grijă de casa noastră, de familia noastră, de sufletele noastre, de tot ceea ce noi avem mai scump și mai drag în comunitatea noastră!
– Rep. Pericopa Evanghelică ne îndeamnă, așadar, să punem sentimentul înaintea rațiunii?
-Dacă noi avem chipul Lui Dumnezeu, iar în acest chip, noi avem raţiunea, voinţa şi sentimentul, cele trei calităţi ale sufletului nostru, pentru că ele preînchipuie Preasfânta Treime, chiar dacă raţiunea o punem întotdeauna înaintea noastră, fără nici o îndoială că sentimentul îl aşezăm la inima noastră, pentru că întotdeauna acolo este partea afectivă, simţitoare, iar voinţa o aşezăm în toată structura noastră, pentru că este partea lucrătoare, aceea care săvârşeşte tot lucrul, care împlineşte cele de trebuinţă ale vieţii noastre şi care acţionează după mintea noastră.

“Gândul trebuie să fie acceptat de inimă, pentru a fi un lucru folositor”

– Rep. Dar, «fapta» aceasta de a ne iubi vrăjmașii este o «lucrare» foarte complexă!
-Evident, iar noi, când avem un gând, considerăm că s-a zămislit în minte, acolo unde Dumnezeu ne face ca să cugetăm, unde este inteligenţa, raţiunea noastră, dar gândul acesta trebuie îmbrăcat cu sentiment, în iubire, adică, gândul trebuie să fie acceptat de inimă, pentru a fi un lucru folositor, gândit şi iubit de către fiinţa noastră. Evident, prin voinţă, noi punem în mişcare aceste gânduri, pentru a înţelege că fapta este o lucrare a minţii, a sentimentului şi a voinţei!
– Rep. Totuși, Dreptatea și Adevărul sunt niște concepte raționale, logice! Atunci, cum le putem noi evalua cu sufletul nostru?
-Bineînţeles că fapta bună este însoţită de aceste lucruri frumoase pe care Dumnezeu ni le-a dat în sufletul nostru. În Sfânta Scriptură se arată că gândurile noastre personale sunt precum mugurii, precum florile, pentru că se zămislesc înlăuntrul nostru şi răsar în zorii dimineţii. Psalmistul ne spune că gândurile noastre sunt precum razele de soare în dimineaţă, şi de aici se înalţă şi luminează întreaga fiinţă a noastră, cu focul bucurându-ne de aceste daruri ale Lui Dumnezeu, pentru că bucuria inimii înfloreşte faţa trupului, pentru a ne da speranţă, încredere, curaj, ca să împlinim tot ceea ce este necesar pentru viaţa noastră. Aceste lucruri arată că Preasfânta Treime este în sufletul nostru, că această mărturisire trebuie să o avem împlinită de la botezul nostru!
– Rep. Putem noi concluziona că prin iubirea vrăjmașului, Creatorul se regăsește în propria Sa creație?
-Vedeți, domnule profesor, mâinile Lui Dumnezeu ne-au zidit pe noi! Mâinile Lui Dumnezeu sunt Fiul şi Sfântul Duh, căci noi suntem zidirea Lui Dumnezeu! Cum ziditorul şi Creatorul se pecetluieşte în creaţia Sa, pe de o parte, ca ea să rămână în firea ei, adică, să nu se risipească, pentru că Dumnezeu menţine zidirea sa, în sănătatea ei, în întregimea ei, în toată lucrarea ei, şi pe noi ne ţine în această viaţă şi ne sporeşte permanent puterea ca să ducem şirul vieţii noastre până în momentul când vom pleca de-aici şi vom ajunge în Împărăţia Cerurilor.

“Binecuvântează, Doamne, pe cei ce iubesc podoaba Casei Tale”

– Rep. Prin urmare, iubirea vrăjmașului se pecetluiește în Biserică și numai prin Biserică?
-Se poate spune și așa, pentru că El ne dă putere, ne dă înțelepciune, ne dă curaj, așa cum în Vechiul Testament Solomon s-a rugat Lui Dumnezeu ca să-i dea înțelepciune, ca să zidească această Casă a lui Dumnezeu, iar atunci când a terminat-o s-a rugat ca Domnul s-o sfințească, iar un nor luminos a cuprins templul, ca un semn al venirii Lui Dumnezeu în lume, printre oameni, ca un semn al binecuvântării, care avea să fie prin venirea Mântuitorului Iisus Hristos și prin sfințirea Bisericii Sale! Așa ne-am rugat și noi întotdeauna, ca Bunul Dumnezeu să întărească și să statornicească în credință pe cei care iubesc podoaba Casei Sale, pentru ca să spunem întotdeauna: “Binecuvântează, Doamne, pe cei ce iubesc podoaba Casei Tale”!
– Rep. Rugăciunile noastre sunt mai bine primite, dacă sunt făcute în fața altarului Bisericii?
-Așa cum spunem întotdeauna la Sfânta Liturghie: “Ale tale dintru ale tale, Ție îți aducem de toate și pentru toate”, și biserica aceasta noi am primit-o de la Dumnezeu, pentru că dintr-ale lui Dumnezeu este, i-am adus-o Lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale, și întotdeauna, pe altarul acesta, consacrat Lui Dumnezeu, se vor ridica rugăciuni de pomenire pentru ctitorii, binefăcătorii și ajutătorii noștri!
– Rep. Să înțelegem că Biserica dreptmăritoare este Calea care ne poartă cu toate cele folositoare spre viața cea veșnică?
-Este Biserica ce vorbește despre jertfa și îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos, despre Învierea Sa, despre Pogorârea Duhului Sfânt! Vorbește, de asemenea, despre Botez, despre credința în Biserica noastră, una sfântă și apostolească! Mai mărturisim, de asemenea, că la sfârșitul veacurilor, toți cei care au murit, vor învia pentru judecata din urmă. Cum zicem, «Aștept învierea morților și viața veacului ce va să vie»!

“Credința noastră ne impune să avem și o viață morală, adică să trăim învățătura Mântuitorului Iisus Hristos”

– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, Iubirea necondiționată față de Dumnezeu și față de vrăjmașii noștri, ne poate face mai buni decât ei?
-Așadar, cum spune Sfânta Evanghelie: «Cel care va mărturisi despre mine, și Eu voi mărturisi despre el înaintea Tatălui Meu»! Cum spuneam, noi am mărturisit și spunem întotdeauna, în Crezul nostru, credința noastră față de PreaSfânta Treime, față de jertfa Mântuitorului Iisus Hristos, față de Botezul nostru. Însă, mai sunt și alții care nu mărturisesc adevărul despre Mântuitorul Iisus Hristos și nici nu mărturisesc credința lor! Pe aceștia, Domnul spune că nu va mărturisi despre ei înaintea Tatălui Ceresc! «Iar, cei care nu vor mărturisi despre mine, nici Eu nu voi mărturisi despre ei înaintea Tatălui Ceresc, înaintea Tatălui Meu Care este în Ceruri»! Mai adaugă Mântuitorul Iisus Hristos în litera Evangheliei, că El a venit pe pământ să aducă sabia, adică, să aducă despărțirea dintre cei credincioși și cei necredincioși!
– Rep. Deci, oriunde ne-am afla, Iubirea supremă este iubirea față de Dumnezeu!
-Da, pentru că El este Acela în care noi credem, pe care îl mărturisim, El este Acela în care noi ne-am botezat și am fost îmbrăcați în haina luminoasă a Botezului. El este Acela care ne-a spus adevărul, dar dacă cineva nu este în adevăr, nu crede în Mântuitorul Iisus Hristos, acela nu-l iubește pe Dumnezeu, căci zice mai departe Mântuitorul: «Dacă cineva va iubi mai mult pe tatăl său, pe mama sa, sau pe altcineva din lumea aceasta, acela nu este vrednic de Mine»!
– Rep. În concluzie, credința noastră se întemeiază și pe anumite principii morale!
-Desigur, credința noastră, care ne impune să avem și o viață morală corespunzătoare, adică să trăim învățătura Mântuitorului Iisus Hristos, așa cum ne-a fost dată de El și ne-a fost propovăduită de Sfinții Apostoli, a rămas în biserică și ne-a învățat prin părinții noștri, cum să trăim și cum să ne comportăm în lumea aceasta.
Prof. Vasile Gogonea