Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu alungă demonii din calea sufletelor noastre

În Duminica a 23-a după Rusalii, avem la Sfânta Liturghie întâmplarea plină de tâlcuiri duhovnicești a vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor (Luca 8, 27)., în care ni se spune că Mântuitorul împreună cu sfinţii Săi ucenici au mers în ţinutul gadarenilor şi aici le-a ieşit înainte un om care se făcuse sălaş al multor duhuri necurate, al unor manifestări care îngrozeau locuitorii ținutului, preînchipuirea hidoasă fiind ieşită din minţi şi din dreapta cugetare, mai ales că nu era deloc lipsită de asemănare cu cei morţi, fiindcă era aşezată în pământ.

“Ce ai cu mine Iisuse, Fiule al Lui Dumnezeu, rogu-Te nu mă chinui”
Așadar, Sfântul Evanghelist Luca ne prezintă în Pericopa Evanghelică a Duminicii acesteia impresionanta minune cu vindecarea demonizatului din Gadara sau din ținutul Gherghesenilor, deoarece gadarenii, sau gherghesenii erau un popor care locuia în ţinutul dinspre răsărit de Iordan, deosebit de iudei, mai ales că ocupația lor de bază era creşterea porcilor, una cu totul străină iudeilor, ceea ce îi arată a fi de alt neam. Aflăm că Domnul Iisus Hristos a venit în aceste părţi date uitării de cârmuire şi lăsate în afară de lumina oricărei bune propovăduiri, ca să binevestească şi acestora Evanghelia. Şi cum a sosit, “l-a întâmpinat un om din cetate care era stăpânit de un demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci în peşterile de îngropăciune” (Luca 8, 27). E vorba chiar de un lucru mai rău, pentru că demonizatul umbla gol printre morminte, aceasta constituind o dovadă şi o probă a lipsei de omenie şi a cruzimii demonilor. Dar, Dumnezeu este întotdeauna Cel Care alungă demonii din calea sufletelor noastre, iar dacă unii oameni ajung să fie supuşi, stăpâniţi de demoni, aceasta se întâmplă, nu pentru ca ei să pătimească, ci pentru ca noi să învăţăm prin ei, în ce fel se manifestă duhurile rele şi cum se poartă cu noi, ca noi să luptăm cu acești demoni, adevărate ispite devastatoare ale ființei noastre! Văzându-l pe Iisus, demonul a răcnit şi a căzut înaintea Lui şi cu glas puternic a strigat: “Ce ai cu mine Iisuse, Fiule al Lui Dumnezeu, rogu-Te nu mă chinui”! Din aceste cuvinte, observăm că stăpânirea demonului asupra nefericitului om era atât de puternică şi deplină, încât el se folosea de glasul lui, ca şi cum ar fi fost una cu el. Până la urmă, demonul cere să fie lăsat să intre în turma de porci care păştea pe malul apei, ceea ce i se îngăduie. Porcii se aruncă în apă şi pier. “Iar păstorii văzând ceea ce se făcuse, au fugit şi au spus în cetate şi prin sate. Şi au ieşit să vadă ce s-a făcut şi au venit la Iisus şi au aflat pe omul din care ieşiseră diavolii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând lângă picioarele lui Iisus şi s-au temut”. Într-un mod cu totul surprinzător și nefiresc, locuitorii Gadarei Îi cer lui Iisus să plece din hotarele lor, din pricina pagubei ce le făcuse cu porcii. Singur cel vindecat îl roagă pe Iisus să-l lase să stea mai departe lângă El, dar Iisus l-a slobozit zicându-i: “Întoarce-te la casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu”. Așadar, minunea din această Evanghelie ne arată că în faţa lui Dumnezeu mântuirea, salvarea de la pierzanie chiar şi a unui singur suflet, valorează mai mult decât toate turmele pământului. Pentru că sufletul este scânteia de viaţă pe care Dumnezeu a sădit-o în om, după ce l-a plăsmuit pe acesta din pământ, făcând o fiinţă vie şi raţională, unind la un loc trupul şi sufletul, lucru pe care nu l-au înţeles locuitorii ţinutului Gherghesenilor.

“Poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea”
În sufletul nostru vedem chipul Lui Dumnezeu, deci, este un bun de natură spirituală, care nu poate fi preţuit în bunuri materiale. El trebuie să lucreze împreună cu trupul, deoarece ajută la ridicarea şi înduhovnicirea trupului, pregătindu-l pentru fericirea viitoare. Numai din dragoste pentru suflet şi pentru mântuirea lui, Dumnezeu a jertfit pe unicul său fiu (Ioan 3, 16) şi tot pentru mântuirea sufletului a întemeiat Dumnezeu Biserica Sa. De suflet, cea mai înaltă valoare spirituală, ca şi de trup, a ţinut seama şi Mântuitorul când a săvârşit minunile Sale asupra firii omeneşti. Prin urmare, Sfânta Evanghelie ne pune în faţa unui om al cărui suflet era ameninţat cu pierzania. Duhul cel rău intrase în el şi-l muncea cumplit, dar omul, după ce a fost vindecat, era fericit pentru că nu mai era stăpânit de puterea diavolului, nu mai era robul acestui stăpân rău şi viclean. Oricum, după învăţătura de credinţă creştină, diavolul este o fiinţă spirituală, un înger căzut, fiindcă înainte de a crea lumea, Dumnezeu a făcut pe îngeri, “duhuri luminoase şi inteligente, duhuri slujitoare pentru cei ce vor moşteni mântuirea” (Evr. 1, 14). Oricum, diavolul este o realitate dramatică a lumii, o forţă a răului care, începută din cer, continuă şi va continua în lume. Lucrarea duhurilor rele se arată între oameni sub formă de amăgire, ispită, momeală, iar cuprinşi de mânie împotriva făpturii Lui Dumnezeu, mânioşi pe oameni, care sunt chipul lui Dumnezeu, diavolii încearcă pretutindeni şi în toată vremea să câştige ucenici de partea lor şi să desfigureze creaţiunea. Se cunoaște că satana a ispitit pe primii oameni în Rai, a ispitit pe Iov în toate chipurile ca să păcătuiască împotriva lui Dumnezeu, ba, mai mult, până şi pe Domnul Hristos a cutezat diavolul să-L ispitească.

“Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu”
Tragismul demonizatului din Evanghelia Duminicii acesteia este că trăia izolat, prin morminte sau pe unde apuca. Poate că și azi, cine se izolează în singurătatea egoismului şi ateismului devine o victimă uşoară a Satanei. Şi, atenţie, diavolii atacă întotdeauna în cete, ca hoţii de azi în autobuze sau în alte locuri. Când ne atacă vrăjmaşii diavoli, să strigăm repede după ajutor: “Doamne Iisuse Hristoase, Maică Preacurată, Sfinţilor, ajutați-ne pe noi”! Ne aflăm, aşadar, în lumea harului, când, în mod obiectiv, diavolul nu mai este stăpânitor al lumii, aşa cum era până la jertfa şi învierea Domnului, dar, la modul subiectiv, fiecare avem o lume a noastră, un microcosmos în care putem avea stăpân pe Dumnezeu, sau, Doamne fereşte, prin vieţuirea în patimi, pe Satana. Cercetând evangheliile paralele, observăm că Luca şi Marcu vorbesc de un îndrăcit, iar Matei de doi, fapt care poate crea nedumeriri. În această privinţă, Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte că: “Nu este nici o contrazicere între evanghelişti, chiar dacă Luca vorbeşte de un singur îndrăcit, iar Matei de doi. După părerea mea, Luca, în istorisirea sa, a vorbit numai de îndrăcitul care era mai bolnav dintre cei doi”. (Omilia XXVIII-a la Matei, II). Desigur, când vine vorba de demoni și de locuirea lor în noi, acest lucru se petrece ca o îngăduință a lui Dumnezeu, ca o lecție pedagogică spre îndreptarea celui în cauză, dar și a noastră. Din Pericopa Evanghelică deslușim faptul că intrarea demonilor în oameni, ca și în porci s-a făcut cu îngăduința lui Dumnezeu, spre mustrarea și îndreptarea omului și nu spre omorârea lui. Pe de altă parte, vedem și tăria de caracter a acestui om vindecat, rezistența lui extraordinară, fiindcă, deși era bolnav de demonizare de mult timp, deși trăia prin morminte și era legat în lanțuri, probabil și bătut bine de conaționalii săi, până la urmă a putut să rămână cu mintea pe umeri după un asemenea torent zilnic de agresiuni interne. Evanghelia aceasta e o “lecție” de luptă cu patimile, dar, mai ales de vindecare de ele. Domnul ne arată că lupta cu demonii și cu patimile e inexprimabil de dură, iar Biserica ne pune în față această Evanghelie tocmai pentru a ne dovedi că Dumnezeu este Cel Care alungă demonii din sufletele noastre!

“Şi a plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse Iisus”
Pericopa Evanghelică se încheie cu ştirea că cel vindecat nu voia să se mai despartă de Iisus, rugându-L să-l ia cu El. Înduioşător acest amănunt: fostul demonizat realizase starea cumplită în care fusese, simţea că Cel care l-a făcut bine avea o putere ocrotitoare deosebită. Dar Mântuitorul îl trimite la ai săi, la conaţionali, spre a le spune cât bine i-a făcut lui, Dumnezeu. Înţelegem de aici, că vindecatul devine un fel de apostol printre păgânii gadareni, care – în acel moment – avea mare putere de convingere: toţi cei care i-au ştiut boala, văzându-l acum sănătos, întreg la minte, îmbrăcat, vor înţelege că s-a petrecut o minune, iar minuni nu poate face decât Dumnezeul Cel Adevărat. E bine să cunoaștem cum stau lucrurile și astăzi, pentru că există demonizaţi, există lucrări diavoleşti, există semeni în jurul nostru care se ocupă, conştienţi sau nu, de astfel de lucrări! Din nefericire, există îndrăciţi, bolnavi sărmani, nu numai în spitale sau în cămine speciale, ci şi în libertate. Îi întâlnim adesea pe la serviciu, poate chiar prin familiile noastre, pe stradă ş.a.m.d. Toți îi vedem prin modul de manifestare, că sunt stăpâniţi de diavoli, poate legiuni de diavoli. De multe ori, trebuie să recunoaştem că suntem vulnerabili la lucrările diavoleşti: simţim mereu cum ne atacă, într-un fel sau altul. Așadar, să apelăm la Hristos, căci spre deosebire de nefericiţii suferinzi din Pericopa aceasta, când diavolul era stăpânitor al lumii, noi vieţuim în lumea Harului, avem Biserică şi Sfinte Taine. Putem spune că în întreaga lume este “un război nevăzut” de care vorbesc Sfinţii Părinţi şi care îşi are victimile lui, însângeraţii și mutilaţii lui, iar aici vedem demonizaţii care se zvârcolesc cu spume la gură, mânia care aprinde şi ridică braţul spre lovire sau omor, ura, minciuna, binefacerea răsplătită cu răutate, dragostea schimbată în trădare, răzbunarea, hoţia, beţia, desfrânarea, numai câteva din nenumăratele biruinţe cu care câştigă satana pe om, fără ca acesta să realizeze întrutotul că numai Dumnezeu este Cel Care alungă demonii din sufletele noastre!
Profesor, Vasile GOGONEA

PS. Mâine, sâmbătă, 24 octombrie 2015, ÎPS Părinte dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, împreună cu un ales sobor de preoți și diaconi, va oficia Sfânta Liturghie și va săvârși slujba de resfințire a picturii Bisericii cu hramul “Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Valea Pojarului, Comuna Bustuchin!