Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu împlinește făgăduința Sa la «plinirea vremii»

În Duminica dinaintea Naşterii Domnului, a fost rânduit de către Sfânta noastră Biserică dreptmăritoare citirea unei liste lungi a strămoşilor după trup ai Domnului Hristos, ai lui «Adam cel de pe urmă» (I Cor. 15, 45), astfel încât să vorbim despre «Cartea neamului Lui Iisus Hristos», adică a seminţiei din care S-a născut Fiul Lui Dumnezeu, ca Om şi Mântuitor al oamenilor. În slovele ei nemuritoare, «Cartea» aceasta se citeşte înainte de Crăciun, pentru a arăta că Domnul este o Persoană reală, născută pe pământ, pentru noi, oamenii, mai ales că textul Evanghelic ne încredinţează că așa cum cele prezise despre Mesia s-au realizat la «plinirea vremii», în același fel, toate făgăduinţele Lui Dumnezeu se vor împlini întocmai la vremea potrivită.

Evanghelia intitulată «Cartea neamului Lui Iisus Hristos»
Așadar, Evanghelia intitulată «Cartea neamului Lui Iisus Hristos», care se citeşte în Duminica dinaintea Naşterii Domnului, este o capodoperă a iubirii dumnezeieşti, pentru că ea ne apropie cu o sfântă și duhovnicească emoţie de cerul pe care a strălucit glorioasa stea a magilor, de culminanta întâlnire care a unit dumnezeirea cu umanitatea, de sărbătoarea bucuriei noastre negrăite, de Naşterea Domnului! Ea reflectă pregătirea omenirii pentru primirea Mântuitorului, deoarece potrivit Planului dumnezeiesc de mântuire a lumii, omenirea trebuia pregătită un timp mai îndelungat pentru venirea Mântuitorului, pentru ca ea, ajungând la conștiința păcătoşeniei şi a decăderii morale şi duhovniceşti, să dorească venirea Acestuia printre noi. Se spune că această pregătire s-a făcut pe două căi, şi anume: una pozitivă, prin Revelaţia dumnezeiască supranaturală, descoperindu-li-se oamenilor, într-un fel premonitor, că va veni un Izbăvitor Care să-i scape de sub povara păcatului, dar mai vorbim și de o cale negativă, datorită greutăţilor, necazurilor şi suferinţelor îndurate de către oameni, care au stârnit în ei dorinţa după un Mântuitor. Realizăm faptul că însăși pregătirea a durat mii de ani, ea începând încă din momentul în care Dumnezeu a pronunţat pedeapsa asupra protopărinţilor noştri: Adam şi Eva, dar mai ales asupra diavolului deghizat în şarpe, care i-a ispitit la păcat, căci atunci El le-a dat nădejdea mângâietoare despre venirea lui Mesia, zicând: «Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul» (FACERE 3,15), s-a arătat ca o poruncă de împlinit în veacuri. Deci, chiar hotărârea dumnezeiască de alegere a unui popor al cărui părinte este chaldeianul Avraam, ca urmare a înmulţirii fărădelegilor între oameni şi a căderii în idolatrie, adică a închinării şi cinstirii unor chipuri cioplite în locul Creatorului, constatăm că va aduce cu sine, de acum înainte, pregătirea omenirii în vederea mântuirii pe două căi: cea a poporului ales și cea a popoarelor păgâne.

«Ieşi-va din sămânţa lui un Om, Care va stăpâni neamuri multe»
Pregătirea poporului ales, adică a evreilor, s-a făcut într-un mod cu totul special, atât sub aspect pozitiv, cât şi negativ, deoarece s-a făcut prin întărirea făgăduinţelor Lui Dumnezeu despre trimiterea unui Răscumpărător, patriarhilor biblici: Avraam, Isaac şi Iacov, prin promisiunile făcute fiecăruia, deoarece în acest fel: «Se vor binecuvânta prin neamul tău toate popoarele pământului pentru că ai ascultat glasul Meu» (FACERE 22,18), «Voi înmulţi pe urmaşii tăi ca stelele cerului şi voi da urmaşilor tăi toate ţinuturile acestea; şi se vor binecuvânta întru urmaşii tăi toate popoarele pământului» (FACERE 26,4), «Urmaşii tăi vor fi mulţi ca pulberea pământului şi tu te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi, şi se vor binecuvânta întru tine şi întru urmaşii tăi toate neamurile pământului» (FACERE 28,14). Se cunoaște că Patriarhul Iacov, pe patul de moarte fiind şi inspirat de Duhul Sfânt, a prezis venirea Mântuitorului, când l-a binecuvântat pe fiul său Iuda, zicând: «Nu va lipsi sceptru din
Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni Împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele» (FACERE 49,10). Totodată, chiar Proorocul Moise, ne arată că făgăduinţa făcută de Dumnezeu protopărinţilor Adam şi Eva şi reînoită pentru urmaşii lor, era mereu vie și a profeţit că Răscumpărătorul era prooroc, zicând: «Prooroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi, ca şi mine, îţi va ridica Domnul Dumnezeul tău: pe Acela să-L ascultaţi» (DEUTERONOM 18,15). Dar, încă înainte de cucerirea Canaanului, vrăjitorul păgân Valaam, chemat de regele moabiţilor, Balaac să blesteme poporul Israel, venind peste el Duhul Domnului, în loc de blestemul pe care trebuia să-l rostească asupra evreilor, a binecuvântat pe poporul Israel, rostind următoarea proorocie mesianică: «Ieşi-va din sămânţa lui un Om, Care va stăpâni neamuri multe şi stăpânirea Lui va întrece pe a lui Agag şi împărăţia Lui se va înălţa… Îl văd, dar acum încă nu este; Îl privesc, dar nu de aproape; o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel şi va lovi pe căpeteniile Moabului şi pe toţi fiii lui Set îi va zdrobi» (NUMERII 24,7,17).

«Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel»
Așadar, conştiinţa venirii Mântuitorului se menţine trează în sânul poporului evreu, chiar prin proorociile mesianice. Oricum, despre Naşterea Mântuitorului din Fecioara Maria şi seminţia lui Iesei – tatăl proorocului David, proorocul Isaia zice: «Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel» (ISAIA 7,14), iar «Poporul care locuia în întuneric va vedea lumină mare şi voi cei ce locuiaţi în latura şi în umbra morţii lumină va străluci peste voi» (ISAIA 9,1), «Căci Prunc S-a născut nouă, un Fiu S-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn a păcii, Părinte al veacului ce va să fie. Şi mare va fi stăpânirea Lui şi pacea Lui nu va avea hotar» ( ISAIA 9,5-6), iar «O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un Lăstar din rădăcinile lui va da» (ISAIA 11,1) sens și existență vieții noastre. Despre locul naşterii Mântuitorului – Betleemul Iudeii – proorocul Miheia zice: «Şi tu, Betleeme – Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei» (MIHEIA 5,1). Despre Intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim, proorocul Zaharia zice: «Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei» (ZAHARIA 9,9). Așa cum despre patimile Mântuitorului, tot proorocul Isaia zice: «Chinuit a fost, dar s-a supus şi nu Şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere S-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu şi-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine îl va spune? Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui!
Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus spre moarte» (ISAIA 53,7-8). Prin această genealogie, Sfânta Scriptură vrea să ne dovedească faptul că Răscumpărătorul omenirii aparţine istoriei, fiindcă a avut strămoşi, pe Avraam, Isaac şi Iacob, pe David, Solomon, Zorobabel, Iosif şi alţii, cu toate că alături de bărbaţii evrei, apar şi unele femei străine ca Rahab cananeeanca, Rut moabiteanca şi Betşeba heteeanca. Deci, Mântuitorul aparţine unei familii de popoare semitice, orientale, ca Unul Care prin naşterea Sa dumnezeiască, va întemeia Biserica în care sunt chemate să intre toate popoarele lumii spre a se bucura de roadele operei mântuitoare. Despre timpul venirii, dar mai ales al răstignirii Domnului, proorocul Daniel zice: «Şaptezeci de săptămâni sunt hotărâte pentru poporul tău şi pentru cetatea ta cea sfântă, până ce fărădelegea va trece peste margini… şi Se va unge Sfântul Sfinţilor… Şi El va încheia un legământ cu mulţi într-o săptămână, iar la mijlocul săptămânii va înceta jertfa şi prinosul şi în templu va fi urâciunea pustiirii, până când pedeapsa nimicirii cea hotărâtă se va vărsa peste locul pustiirii» (DANIEL 9,24,27).

Este evenimentul din Betleem, numit de Sfântul Ioan Damaschin «unicul nou sub soare»
De fapt, poporul iudeu a fost pregătit prin întărirea conştiinţei păcătoşeniei şi din dorinţa după un Izbăvitor Care să-l scape de sub robia păcatului. Această pregătire s-a făcut îndeosebi prin Legea lui Moise, ale cărei jertfe, spălări şi curăţiri prefigurau jertfa izbăvitoare a Mântuitorului şi curăţirea păcatelor prin pocăinţă. În ceea ce priveşte pregătirea popoarelor păgâne pentru primirea Mântuitorului, aceasta rezultă, în primul rând, din legea morală naturală, manifestată în conştiinţă, pe care păgânii nu o pierduseră, precum şi prin înclinaţia lor spre adevăr şi bine, după cum zice Sfântul Ap. Pavel: «Căci, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia neavând lege, îşi sunt loruşi lege, ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor…» (ROMANI 2,14-15). De altfel, într-un frumos colind românesc, se spune: «Astăzi S-a născut/Cel făr’ de’nceput,/Cum au spus proorocii», ca o dovadă că Dumnezeu Cel necuprins de timp şi spaţiu Se face Om, iar faptul că I se cunosc strămoşii pe care în această Duminică, îi pomenim este o minune. În acest fel, «Cartea neamului Lui Iisus Hristos» sau genealogia lui Iisus, ne arată că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om adevărat și vedem neamul Său, pe strămoşul David şi pe Fecioara Maria. Deci, să fim bine înțeleși, Hristos este o personalitate istorică de mărime unică, fiindcă ne spune clar: «Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl; Eu şi Tatăl Meu una suntem» (In. 14, 9; 10, 30). Deci, atât de mare este evenimentul din Betleem, numit de Sfântul Ioan Damaschin «unicul nou sub soare», încât acesta a schimbat cursul istoriei, că istoria însăşi se orientează şi se calculează după ziua Naşterii Domnului. Mesia este Domnul istoriei, pururea prezent în viaţa noastră. El este prezent în Dumnezeiasca Euharistie, unde ni Se oferă spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci! La sfârşitul veacurilor, va veni pe norii cerului ca să judece vii şi morţii, împlinindu-se Scriptura care zice: «Vor privi la Acela pe Care L-au împuns» (In. 19, 37). Așadar, ne bucurăm că trăim şi călătorim în istorie cu Mesia şi Răscumpărătorul nostru, ne bucurăm că la fiecare Crăciun putem să ne exprimăm recunoştinţa faţa de Acela Care Este și va Fi în veșnicie!
Profesor, Vasile GOGONEA