În Duminica a 23-a după Rusalii se va citi la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie Evanghelia despre «Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor» (Sf. Ev. Luca 8, 26-39; Ap. Efeseni 2, 4-10), o negrăită pledoarie pentru vindecarea patimilor care ne sugrumă fiinţa şi ne afundă în tenebrele păcatului, pentru a ştirbi condiţia umană, tocmai pentru a înţelege mai bine că până la jertfa şi Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, putem spune că stăpânitorul acestei lumi era diavolul, cel îngăduit de Însuşi Dumnezeu prin libertatea acordată oamenilor ca urmare a «liberului arbitru», adică, posibilitatea omului de a alege între bine şi rău, iar, pentru a face o comparaţie între boala demonizării de dinainte de jertfa şi Învierea Domnului şi bolile similare societăţii de astăzi, prin care nu puţini dintre noi suntem chinuiţi de diavoli, această chinuire manifestându-se în diferite moduri, motiv pentru care Dumnezeu ne cere să mărturisim câte face El pentru noi şi să conchidem că minunea din Evanghelia Duminicii acesteia ne cheamă să înţelegem cât mai bine că Mântuitorul ne dăruieşte chiar şi mijloacele prin care să-l alungăm pe satana din viaţa noastră, adică, Sfintele Taine din Biserica întemeiată de El.
«L-a întâmpinat un om din cetate care era stăpânit de un demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci în peşterile de îngropăciune»
Sfântul Evanghelist Luca ne istoriseşte, prin această Pericopă Evanghelică, despre zguduitoarea minune cu vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor sau al Gadarei, ţinutul dinspre răsărit de Iordan, unde îndeletnicirea oamenilor era creşterea porcilor, cu totul străină iudeilor, ceea ce îi arată a fi de alt neam. Aşadar, Mântuitorul a venit în aceste părţi date uitării de cârmuitorii vremii şi lăsate în afară de lumina oricărei bune propovăduiri, ca să binevestească şi acestora Evanghelia. Dar, cum a sosit acolo, aflăm că «l-a întâmpinat un om din cetate care era stăpânit de un demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci în peşterile de îngropăciune» (Luca 8, 27), însă, văzându-l pe Iisus, demonul a răcnit şi a căzut înaintea Lui şi cu glas puternic a strigat: «Ce ai cu mine Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, rogu-Te nu mă chinui», tocmai pentru a desluşi din aceste cuvinte că stăpânirea demonului asupra nefericitului om era atât de puternică, încât el se folosea de glasul lui, ca şi cum ar fi fost una cu el. Demonul cere să fie lăsat ca să intre în turma de porci care păştea pe malul apei, ceea ce i se îngăduie. Porcii se aruncă în apă şi pier. «Iar păstorii văzând ceea ce se făcuse, au fugit şi au spus în cetate şi prin sate. Şi au ieşit să vadă ce s-a făcut şi au venit la Iisus şi au aflat pe omul din care ieşiseră diavolii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând lângă picioarele lui Iisus şi s-au temut» locuitorii Gadarei, care îi cer lui Iisus ca să plece din hotarele lor din pricina pagubei ce le făcuse cu porcii. Doar cel vindecat îl roagă pe Iisus să-l lase să stea mai departe lângă El, dar Iisus l-a slobozit zicându-i: “Întoarce-te la casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu”! Pentru a sintetiza cele spuse, minunea din această Evanghelie ne arată că în faţa Lui Dumnezeu mântuirea, salvarea de la pierzanie chiar şi a unui singur suflet, valorează mai mult decât toate turmele pământului, deoarece sufletul este scânteia de viaţă pe care Dumnezeu a sădit-o în om după ce l-a plăsmuit pe acesta din pământ, făcându-l fiinţă vie şi raţională, unind la un loc trupul şi sufletul (Facere 2, 7), un lucru pe care nu l-au înţeles locuitorii ţinutului Gherghesenilor. Aşadar, Sfânta Evanghelie ne aduce în faţa unui om al cărui suflet era ameninţat cu pierzania, pentru că duhul cel rău intrase în el şi-l muncea cumplit, dar, omul, după ce a fost vindecat, era fericit pentru că nu mai era stăpânit de puterea diavolului, nu mai era robul acestui stăpân rău şi viclean, ci, a devenit apropiatul Domnului Hristos, de care voieşte să fie nedespărţit, iar, în acest fel, învăţătura de credinţă creştină ne învaţă că diavolul este o fiinţă spirituală, un înger căzut, cu precizarea că înainte de a crea lumea, Dumnezeu i-a făcut pe îngeri, duhuri luminoase şi inteligente, «duhuri slujitoare pentru cei ce vor moşteni mântuirea» (Evr. 1, 14), fapt ce atestă că textul Evanghelic este important pentru cunoaşterea lumii demonice, o armă duhovnicească împotriva demonilor.
«Ce ai cu mine Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, rogu-Te nu mă chinui»
Din conţinutul emblematic al Evangheliei Duminicii acesteia mai constatăm, înainte de toate, că anumite persoane sunt «posedate» de demoni, adică, invadate, dominate, fagocitate până la pierderea conştiinţei şi libertăţii acestora. Trebuie să amintim că suntem într-un mediu păgân, idolatru, unde se practică jertfe de animale, magia şi artele divinatorii. Iar, cazurile de demonizare sunt o realitate obiectivă şi nu fructul imaginaţiei, fiindcă ele există şi astăzi, chiar dacă adesea sunt ascunse sub numele medical de «nebunie» sau într-o altă formulare. Este important să ştim că lucrul acesta nu se întâmplă oricum, ci, constituie rezultatul unui comerţ repetat şi regulat cu demonii, prin practici magice repetate, iar, când se invocă demonii, aceştia vin, dar se instalează în sufletul şi trupul persoanei care i-a invocat, ca într-o casă, şi dacă s-au pripăşit, e foarte greu să mai fie alungaţi. Desigur, credinţa noastră creştină ortodoxă ne cere să dăm mărturie despre cunoaşterea şi prezenţa Lui Dumnezeu în fiinţa şi lucrarea noastră, să arătăm această prezenţă prin fapte vrednice de El, fapte de slujire a semenului nostru, de aproape şi de departe. Constatăm că bărbatul vindecat stătea la picioarele Lui Iisus, dând mărturie celor care veniseră să-l vadă despre ce i-a făcut lui Dumnezeu, dar, el a fost trimis de Mântuitorul să vestească acestea la ai săi şi la întreaga cetate. Prin urmare, Pericopa Evanghelică (Luca 8, 26-39) ne zugrăveşte în cele mai vii culori, cum se comportă diavolul faţă de om, dar şi cum îl vrea subjugat pe om! Demonizatul din Gadara nu purta haine, ci, umbla gol. Evident, la fel îl vrea diavolul pe om: gol să se plimbe prin pieţe, pe drumuri, de aceea şi «instrumentele» lui, magii şi ceilalţi, îl invocă goi pe satana, îşi ticluiesc vrăjile lor goi şi la fel fac şi sataniştii: îl adoră pe diavol goi. Mai vedem că demonizatul din Gadara, nici în casă nu trăia, ci prin morminte (v. Luca 8, 27) şi, deşi îl legau cu lanţuri şi la picioare, rupea legăturile şi fugea în pustiu (v. Luca 8, 29). Slăbiciunea lui erau mormintele şi pustiul, adică, acolo unde nu există viaţă, unde e doar moarte, pentru că însuşi diavolul este ca o întrupare a morţii duhovniceşti. De aceea, şi ai săi, magii, sataniştii şi ceilalţi, fac tot ce le trăzneşte pentru acela printre morminte, în loc pustiu şi chiar au ales ca steag capul de mort!
“Întoarce-te la casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu”
Semnificaţia Evangheliei din Duminica aceasta constă în faptul că vorbeşte despre demoni reali, dar nu demonologia e scopul principal, ci, tocmai vindecarea de patimi. Pentru că patimile atrag în noi demonii și ele sunt emblemele «casei» unde aceşti demoni preferă să locuiască. Noi suntem niște «cobai» în această afacere nefericită, păcătoşii care îi «încălzim» pe demoni cu tot ceea ce avem la îndemână! În fond, ce să caute demonii acolo unde nu găsesc nimic de-al lor? Ei vin în oamenii cu o bună părere despre ei înșiși, care nu recunosc nimic mai presus de propriile lor gânduri, care contestă prezența Lui Dumnezeu și normalitatea lor creaturală. Pentru că demonii asta și fac mereu: fug de propria lor vocație de creaturi ale lui Dumnezeu, nu vor să asculte de Dumnezeu, ci, vor să trăiască după mintea lor. După cum și noi, pe cât ne împotrivim lui Dumnezeu, pe cât credem că noi suntem singurii care știm ce trebuie să facem, că nu trebuie altcineva ca să ne învețe! De fapt, ne acumulăm suferință peste suferință în inima noastră! Și pe cât ne împotrivim rânduielilor Lui Dumnezeu pentru noi, pe atât, ni se înflăcărează ura, megalomania, obrăznicia, cutezanța prostuță, egoismul, intoleranţa, dorința de libertate absolută, dramatică și caraghioasă în același timp, cea în care ne vedem doar binele nostru, dar care e un bine fără Dumnezeu și fără oameni. În concluzie, Pericopa Evanghelică din această Duminică este pe deplin actuală și actualizantă, fiindcă vorbește mai degrabă despre prezent, decât despre trecut, pentru că în materie de demonizare nu ne-am «civilizat» mai deloc şi suntem ceva mai «păgâni» ca în vremurile de mult apuse! Pentru că Dumnezeu ne cere să mărturisim câte face El pentru noi, drept răspuns, trebuie să ne opunem răului din noi și din jurul nostru, cu toate că suntem slabi și păcătuim zilnic, pentru că Dumnezeu este cu noi, chiar dacă vom constata, la un moment dat, că toți sunt împotriva noastră!
Profesor, Vasile GOGONEA
