Prin Evanghelia(de la Matei. 22, 1-14) Duminicii a 14-a după Rusalii, la un moment de răscruce a vremii, pătrundem neașteptat în Taina Împărăției Cerurilor, unde Dumnezeu ne cheamă să «nuntim» la ospățul vieții celei veșnice, cu toții îmbrăcând haina smereniei de care are nevoie sufletul nostru, tocmai pentru a face să strălucească firul negrăit al curăţeniei şi al sfinţeniei, dar și pentru a confirma certitudinea profundei legături cu viaţa noastră creştină de astăzi, când aceia care sunt chemaţi, adică fiecare dintre noi, de cele mai multe ori refuzăm să ne înfățișăm la dumnezeiasca sărbătoare, tocmai ca în parabolă, din pricina feluritelor ispite şi a nenumăratelor păcate ale omului pământesc din noi.
“Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său”
De fapt, Evanghelia aceasta e o parabolă despre nunta Fiului Lui Dumnezeu cu creația Sa, fiindcă avem o discuție despre cei care vin și despre cei care nu au timp de Împărăția Lui Dumnezeu! Deci, să fim cu multă luare aminte, ca să nu pierdem folositoarele învăţături ce le desprindem din frumoasa pildă, deoarece, pentru a fi primiţi la ospăţul de nuntă al Fiului Lui Dumnezeu, nu e de ajuns ca să fim numai botezați şi să avem credinţă mărturisită, dar trebuie ca omul să fie îmbrăcat cu harul sfinţilor, adică să aibă sfinţenia şi dragostea creştină. De aceea trebuie să ştim care e haina cu care se cuvine să fim îmbrăcaţi ca să intrăm la ospăţ, iar în plan secundar, mai trebuie ştiut că e bine să ne agonisim prin osteneală o astfel de haină curată şi împodobită pentru nunta dumnezeiască și să ştim că această haină, după ce am agonisit-o cu vrednicie, se poate murdări, se poate fura, se poate pierde. Din păcate, tocmai când vine vremea să ne prezentăm la nunta fiului de împărat, ne vom afla ori cu ea murdară, ori cu ea ruptă, ori fără de ea, adică goliţi de orice faptă bună, ca să înţelegem cât se poate de bine rostul vieţii creştineşti pe pământ și să nu ne aflăm uneori înşelaţi de iluzii. Hotărât lucru, Împărăţia cerurilor înseamnă Biserica Lui Hristos, iar Împăratul care pregătește nunta fiului său este Însuși Dumnezeu Tatăl, Cel care împărăţeşte în cer cu slava Sa, jos pe pământ cu Harul Său şi în iad cu dreptatea Sa. Domnul Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, s-a pogorât din cer pe pământ ca să ne învrednicească de această mare fericire şi să deschidă calea către bucuria dragostei Lui Dumnezeu. Pentru aceasta şi-a dat trupul şi sângele jertfă pentru noi şi s-a înălţat de pe pământ la cer, ca să ne gătească nouă loc la această sfântă bucurie. Pentru aceasta, ni s-a dat Sfântul Botez şi Sfânta Împărtăşanie și către aceasta se îndreaptă rugăciunile și milosteniile noastre, ca să putem ajunge şi noi la ospăţul ceresc! Deci, Evanghelia ne istorisește, prin glasul unei parabole a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, despre Împărăţia Cerurilor, despre chemarea pe care Însuşi Dumnezeu ne-o face de a intra într-însa şi despre vrednicia cu care trebuie să ne apropiem de vistieriile acestei Împărăţii.
«Spuneţi celor chemaţi: “Iată, am pregătit ospăţul meu”»
De fapt, Parabola a fost rostită de Mântuitorul în Templul din Ierusalim, cu puţine zile înainte de patimile Sale, spre a arăta cele ce aveau să urmeze pentru El şi pentru Biserica Sa. Când spunem că Dumnezeu ne cheamă să «nuntim» în Împărăția Cerurilor, subînțelegem că Mântuitorul S-a unit cu Biserica Sa şi cu fiecare suflet credincios în parte, printr-o însoţire duhovnicească negrăită care începe prin credinţă, se întăreşte prin dragoste şi se perfecţionează prin fapte bune. Tatăl Ceresc cheamă pe toţi oamenii la nunta Fiului Său, la acest ospăţ, la Sfânta Biserică, fiindcă aici se găseşte tot ceea ce poate fi folositor pentru suflet pe pământ: învăţături sfinte, harul Sfintelor Taine – Sfânta Împărtăşanie, care este Însuşi Trupul şi Sângele Lui Iisus Hristos, propovăduiri, îndemnuri şi exemple nenumărate ale sfinţilor din Vechiul şi Noul Testament, virtuţi ale apostolilor, jertfele mucenicilor, curăţia fecioarelor, sudorile şi lacrimile pustnicilor şi toate virtuţile şi podoabele sfinţilor, iar acestea toate le găsim aici, în Casa Tatălui Ceresc, la nunta Fiului Său. Deci, Împăratul – Dumnezeu a trimis slugile Sale să cheme poporul la nuntă. Cei trimişi întâi au fost proorocii de la Adam, care au chemat mai întâi poporul evreiesc, a doua oară a trimis Dumnezeu alte slugi, pe Ioan Botezătorul, pe Sfinţii Apostoli să-i invite la nuntă să primească învăţătura pentru mântuirea sufletului. Dar iudeii, mai toţi au fost neascultători, ocupaţi cu interesele lor materiale, cu plăcerile şi cu desfrânările de tot felul şi n-au ţinut seama de chemarea Împăratului, n-au voit să vină la nuntă. Puţini au fost aceia care au ascultat, adică au intrat în această veselie dumnezeiască a dreptei credinţe creştineşti. Ceilalţi n-au avut decât un singur scop pe pământ, să strângă averi, să se îmbogăţească tot mai mult, chiar au făcut şi mai rău, fiindcă au pus mâna pe cei trimişi, i-au batjocorit şi i-au omorât, spune Sfânta Scriptură. Cei care au făcut aceste nelegiuiri au fost arhiereii şi fariseii, cărturarii Anna şi Caiafa, dimpreună cu Irod, cei care au dat morţii pe Sfântul Ioan Botezătorul, pe Sfinţii Apostoli aruncându-i în temniţă pe sfinții Iacob şi Ştefan i-au omorât, neîncetat urmărindu-i pe toţi ucenicii şi trimişii Împăratului!
«Şi i-a zis: “Prietene,cum ai intrat aici fără haină de nuntă”»?
Așadar, Dumnezeu ne cheamă să «nuntim» în Împărăția Cerurilor pentru a desluși cu ochiul minții o continuă și bogată călăuzire a noastră, pentru ca să trecem de la o gândire trupească sau intelectuală asupra vieții și asupra relației cu Dumnezeu, la una duhovnicească, în care voia Lui Dumnezeu și harul Său sunt cele care ne conduc viața. Iar la nunta din veci, la comuniunea înveșnicită cu Prea Sfânta Treime, pentru ca să cunoaștem iubirea veșnică, preadumnezeită și incomparabilă dintre Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, la comuniunea veșnică cu Prea Sfânta Treime în Împărăția Sa, acum și întotdeauna a fost și este chemată întreaga umanitate, fără discriminare, prin Sfinții Vechiului Testament și apoi prin Sfinții Bisericii dreptmăritoare care au trăit în comuniune până astăzi. Cu toții au fost, sunt și vor fi chemați în mod insistent la nunta fericirii dumnezeiești. Slugile Lui Dumnezeu, adică Sfinții și slujitorii Bisericii sunt chemați la fericirea veșnică a relației cu Dumnezeu. În mod paradoxal, insistenței acesteia de mii de ani i se opune foarte multă rezistență în inimile multora care se consideră atoateștiutori. Și mulți preferă o viață aiurea, fără sens, fără bucurii reale, fără bucurii autentice, în locul vieții cu Dumnezeu, care e singura împlinire a omului. Pentru că nunta veșnică la care suntem chemați laolaltă e viața împreună cu Preasfânta și Preacurata Treime, la comuniunea cu Dumnezeul nostru treimic și nu la o veșnicie văzută ca singurătate și ca o inactivitate abstinențială, în mod cert, Împărăția Lui Dumnezeu e comuniunea veșnică a celor care au aceeași credință și aceeași iubire pe care au exersat-o încă de aici, din viața Bisericii și din cea socială, iar Biserica Lui Dumnezeu ne cheamă la comuniune, la conlucrare și la întrajutorare duhovnicească și materială pe toți, pentru că ne pregătește pentru această maximalizare a vieții și a bucuriei cu Dumnezeu și cu semenii noștri întru Împărăția Sa! Dincolo de orice îndoială suspicioasă, Dumnezeu ne cheamă să «nuntim» în Împărăția Cerurilor, iar aici, pe pământ, nu facem altceva decât să ne formăm și să ne dezvoltăm părticelele sufletului și ale trupului nostru pentru starea transfigurată, înduhovnicită a persoanelor noastre, pe care o vom avea la învierea morților, când tot conținutul interior al vieții noastre sufletești se va reliefa, în mod pregnant, în trupul nostru transparentizat prin lucrarea Harului Dumnezeiesc!
“Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi”
Revenind cu obstinație la conținutul punctual al parabolei, trebuie să precizăm faptul că versetul al 4-lea al Evangheliei are o perspectivă dublă din punct de vedere teologic, mai ales că, pe de o parte, ospățul/cina (formată din boii și din cele îngrășate care au fost jertfite) face referire la Sfintele Taine ale Bisericii, izvorâte din întruparea, moartea și învierea Domnului și fără a participa aici, la cină, nu poți participa și în veșnicie la ospățul ceresc! Pe de altă parte, în perspectiva veșniciei, la comuniunea cu Dumnezeu se intră numai în stare de jertfă, ceea ce înseamnă că actualitatea acestor cerințe e cu atât mai mare, cu cât lumea postmodernă nu mai crede în adevărul unic, transcendent, dumnezeiesc, ci doar într-o sumă de adevăruri personale, subiectiviste, fapt pentru care a renunțat la o împlinire duhovnicească și valorică pentru una frugală, telurică și fără sens. De fapt, Dumnezeu ne cheamă să «nuntim» în Împărăția Cerurilor, fiindcă în locul personalizării și al înduhovnicirii persoanei, postmodernitatea noastră alege notorietatea obținută facil sau obscen, lipsa de gust și de principii, conformismul cu tot felul de ideologii extremiste, decadența ca mod de viață definit prin confort și lux nemăsurat. În concluzie, să reiterăm faptul că intrarea împăratului în camera de nuntă simbolizează a doua venire a Mântuitorului, când va veni să judece lumea. Oaspeţii, pe care Împăratul (Mântuitorul) îi privea, sunt credincioşii adevăraţi, care prin credinţă şi fapte bune şi-au dobândit dreptul de a rămâne cu Hristos în împărăţia veşnică. Iar cel ce nu avea haină de nuntă reprezintă pe cei care s-au numit creştini numai cu numele, dar nu şi-au făcut sufletele lor veșminte de fapte bune, fiindcă nu au hrănit pe cel flămând, n-au îmbrăcat pe cel gol, n-au primit pe cel străin, n-au adăpat pe cel însetat, n-au vizitat pe cel bolnav sau în suferinţă! Deci, aceştia sunt pomi fără roade, oaspeţi fără haine de nuntă, pentru care Dumnezeu îi va arunca în focul veşnic. Așadar, Dumnezeu ne cheamă să «nuntim» în Împărăția Cerurilor, în locul acesta de petrecere cerească, de veselie şi de nuntă duhovnicească, de mari bucurii, care este Împărăţia Lui Dumnezeu din cer, unde nu poate intra oricine şi oricum, unde simțim dreptatea și sfințenia Lui Dumnezeu în viața noastră. Aici intră numai sufletele care au haină de nuntă, sufletele curăţite şi sfinţite prin credinţă, faptele cele bune şi Harul Lui Dumnezeu!
Profesor, Vasile GOGONEA
