În Duminica a treia după Rusalii, la Sfânta Liturghie se va citi Pericopa Evanghelică intitulată «Despre grijile vieţii» ( Sf. Ev. Matei 6, 22-33, Ap. Romani 5, 1-10), poate una dintre cele mai frumoase şi mai pilduitoare învăţături din bogata zestre propovăduitoare a Domnului nostru Iisus Hristos, prin care suntem îndemnaţi să avem în deplinătatea sufletului nostru îndemnul care sintetizează acea stăruitoare chemare din partea Mântuitorului, ca, mai înainte de a ne îngriji de cele trecătoare şi amăgitoare ale trupului, să căutăm ceea ce-i este cel mai mult de trebuinţă sufletului, prin rostirea şi sădirea în suflet a rugăciunii care ne înalţă la Împărăţia Cerurilor, tocmai ca o certitudine că întotdeauna Bunul Dumnezeu ne îndeamnă, mai întâi, să căutăm Împărăţia Lui şi Dreptatea Lui, ca fiind comorile şi darurile cele din veac hărăzite omului.
“Căutaţi mai întâi Împărăţia Lui Dumnezeu şi Dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă!”
Evanghelia care se citeşte în Duminica aceasta se încheie cu îndemnul: “Căutaţi mai întâi împărăţia Lui Dumnezeu şi Dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă!” (Matei 6, 33), mai ales că «grijile vieţii», nu se referă numai la cele de trebuinţă vieţii pământeşti, sub aspect strict material, privitor la nevoile de subzistenţă, ci şi la cele viitoare, fiind invitaţi, astfel, să ne îngrijim cu deosebire de cele sufleteşti. Poate, chiar mai mult, pe toţi trebuie să ne preocupe acele griji materiale şi spirituale care ne călăuzesc pe drumul mântuitor al cerului, pentru că se spune adesea că «omul este ceea ce gândeşte» sau «omul este ceea ce mănâncă», acestea fiind aserţiuni valabile, fiecare în felul ei, după care am putea adăuga că «omul este rezultatul grijilor sale!», iar potrivit principiului că «în viaţă vei găsi ceea ce cauţi», credem că natura grijilor pe care le avem, ne caracterizează personalitatea într-o foarte mare măsură. Când ne îngrijim doar de cele materiale, suntem consideraţi materialişti, iar când ne îngrijim de cele duhovniceşti, suntem oameni duhovniceşti, din specificul grijilor noastre izvorând, astfel, fericire sau nefericire, mai ales că în preocuparea exacerbată pentru cele trecătoare, suntem veşnic frământaţi, panicaţi, nemulţumiţi, într-un cuvânt, suntem nefericiţi. Iar, când omul este preocupat numai de îmbrăcăminte, hrană şi băutură, el uită menirea sa pe pământ, pentru că în inima unui astfel de om, Cuvântul Lui Dumnezeu nu aduce roadă, mai ales că Mântuitorul nostru ne spune că “grija acestei lumi şi înşelăciunea avuţiei înăbuşă Cuvântul Lui Dumnezeu şi-l face neroditor” (Mt. 13, 22). Desigur, vor spune unii, e minunat să fim fără grijă, să fim convinşi că în toate faptele noastre, atârnăm de puterea Celui de Sus, Care le-a făcut şi le susţine pe toate. Dar, dacă El ne dă vreme prielnică, sănătate, putere de muncă, chiar şi din piatră seacă putem scoate pâine! Pe când, dacă Domnul ne părăseşte şi Îşi întoarce faţa Sa de la noi, ne piere suflarea, şi în ţărână ne prăbuşim, ceea ce denotă că este fericit creştinul care caută Împărăţia şi Dreptatea Lui Dumnezeu, care se predă cu totul purtării de grijă a Părintelui Ceresc. Să reţinem, aşadar, că pământeni fiind şi muritori, purtători de trupuri, ne vom îngriji de cele materiale, atât cât este necesar pentru un trai decent, civilizat, sănătos, echilibrat, dar căutarea noastră prioritară se va îndrepta mereu spre cele ale sufletului, când sufletele noastre năzuiesc spre Dumnezeu Cel din ceruri, Care ne aşteaptă cu dragoste părintească întru împărăţia Sa.
“Grija acestei lumi şi înşelăciunea avuţiei înăbuşă Cuvântul Lui Dumnezeu şi-l face neroditor! Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona”
Sfânta şi Dumnezeiasca Evanghelie îi îndeamnă pe oameni să nu devină robi ai posedării bunurilor materiale, să nu se lase biruiţi de grijile materiale, mai ales că adresându-Se celor care Îl ascultau, Mântuitorul le spune: “Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca…Priviţi la păsările cerului, luaţi seama la crinii câmpului” (Mt. 6; 25, 26, 28), iar prin aceasta, Mântuitorul Hristos vrea să întărească încrederea oamenilor în providenţă, arătându-Se mâna Lui Dumnezeu în conducerea lumii, mai ales că El ne îndeamnă să nu ne încredem prea mult în cunoştinţele şi în puterea noastră, ci, căutând Împărăţia lui Dumnezeu, să ne bazăm pe darul care vine, în mod sigur, de la Părintele luminilor (cf. Mt. 6, 33; Ic. 1, 17). Dacă Dumnezeu hrăneşte păsările care zboară prin aer şi celelalte vieţuitoare, dacă puterea Lui împodobeşte florile din grădini şi iarba de pe câmpii, cum să nu ne poarte de grijă nouă, celor zidiţi după chipul Său? De altfel, Biserica noastră dreptmăritoare cinsteşte şi promovează evenimentul sfinţeniei, iar sfântul este un eveniment istoric, este darul şi rodul Sfântului Duh, este acela care-şi ridică de bună voie crucea sa, umplându-se de Harul Preasfântului Dumnezeu. În Biserica noastră, sfânt nu este socotit cel nepăcătos sau cel desăvârşit moral, ci acela care a dobândit o legătură cu Dumnezeu, care L-a iubit pe Dumnezeu, s-a legat de El, iar Dumnezeu a devenit centrul vieţii lui. Biserica nu fiinţează ca să-l mângâie pe om pentru problemele lui cotidiene şi nu funcţionează doar ca un spaţiu al certificării virtuţilor noastre! Biserica nu există ca să satisfacă promovarea şi recunoaşterea noastră socială, ci, există ca spaţiu al vieţii, ca un spaţiu al libertăţii, ca spaţiu al dragostei, ca spaţiu al relaţiei cu Dumnezeu, şi prin Dumnezeu, cu fiecare dintre semenii noştri. De aceea, sfinţenia este o «invitaţie» provocatoare pentru fiecare dintre noi, deoarece, noi nu am venit la existenţă, ca să facem o familie şi apoi să murim, fără să fim în atenţia Lui Dumnezeu. Taina vieţii pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu este o veritabilă «invitaţie» la sfinţenie, adică, la unirea cu Dumnezeu, poate chiar o «invitaţie» la a medita mai profund şi a reflecta asupra motivelor pentru care vieţuim pe pământ. Este o «invitaţie» ca să înţelegem că viaţa este cel mai mare dar al Iubirii dumnezeieşti, cu precizarea că cea dintâi grijă a noastră este aceea de a face să corespundă acest eveniment al existenţei biologice cu faptul de a afla adevărata viaţă, care este Dumnezeul Însuşi. Aşadar, dacă ne ocupăm cu problemele noastre familiale şi cotidiene, dar, într-un asemenea mod, încât să fie prezent Hristos, să fie Mântuitorul împreună cu noi, astfel ca lucrurile şi evenimentele cotidiene să nu fie potrivnice Lui Hristos, ci să fie oportunităţi de a ne apropia de Hristos, după măsura inimii noastre, nu putem să despărţim vreo parte a vieţii noastre de Hristos, chiar şi de cele materiale, iar noi trebuie să aflăm prezenţa Lui într-acestea. Astfel, să avem aşteptarea Lui şi să slujim unitatea, împăcarea şi dragostea Lui, mai întâi în spaţiul nostru intim, în familia noastră, şi apoi, după ce ne-am educat, şi faţă de ceilalţi oameni, să cutezăm a crede în El. Având încredinţarea că Dumnezeu Se îngrijeşte de noi în permanenţă, atunci noi muncim cu stăruinţă pentru «pâinea cea de toate zilele», dar, în acelaşi timp, suntem încredinţaţi că Tatăl Cel atotiubitor va ţine socoteala tuturor lucrurilor de care avem nevoie, de creşterea copiilor, de rodirea pământului, de gospodăria noastră, de cele necesare traiului cotidian.
Sânzienele vestesc faptul că în această zi de sărbătoare este «cap de vară»
Peste o zi, vom sărbători Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, iar cel care l-a botezat pe Domnul Iisus Hristos în apa Iordanului, este cinstit mâine, aşa cum este cinstit anual pe data de 24 iunie de către poporul român. În calendarul popular, acestă zi poartă numele de «Sânziene», nume specific zonelor din Ardeal, iar în Muntenia și Oltenia este întâlnită sub denumirea de «Drăgaica», deoarece tradiția consideră că Sânzienele sunt femei frumoase cu puteri magice, care umblă prin pădurile necutreierate de picior omenesc, iar, ca nişte adevărate zeițe ale soarelui, Sânzienele vestesc faptul că în această zi de sărbătoare este «cap de vară», iar oamenii nu trebuie să lucreze, din contră, ei trebuie să le sărbătorească așa cum se cuvine, pentru a fi răsplătiți prin roade îmbelșugate, copii frumoși și sănătoși, sănătate și ogradă îndestulătoare. Se spune că sărbătoarea de «Sânziene» este ziua propice pentru culesul ierburilor cu puteri vindecătoare, iar la sate, femeile culeg aceste plante în noaptea de Sânziene. 
Tinerele obișnuiesc să meargă pe câmp la cules de «sânziene», acele flori mici, galbene, pe care le vor împleti mai apoi în cununi. Pentru aflarea chipului celui sortit, în noaptea de «Sânziene», fetele își pun sub pernă câteva dintre florile culese, iar cele harnice și-au făcut cununi din flori de Sânziene şi pot să le arunce peste acoperișul casei. Dacă acea cunună va avea norocul și va rămâne atârnată acolo sus, atunci va fi semn că fata se va căsători în curând. Iar, între timp, flăcăii cântă și chiuie, aceste cununi sunt agățate în poartă sau așezate în casă și prin ogradă, având rol protector, dar și spor de noroc și sănătate.
Nevestele care poartă «sânziene» în sân sau în păr, vor mirosi frumos tot restul anului, vor fi mai atrăgătoare și mult mai iubitoare, ceea ce denotă că de sărbătoarea «Sânzienelor» se leagă un evantai de obiceiuri care conferă un farmec aparte culturii neamului românesc.
Profesor, Vasile GOGONEA
P.S. Mâine, sâmbătă, 24 iunie 2017, de Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Mănăstirea «Icoana», Comuna Crasna, Gorj.
