În Duminica a 3-a după Rusalii se va citi la Sfânta Evanghelie Despre grijile vieții (Ev. Matei, 6, 22-33), în care se spune că Dumnezeu pecetluiește în Duhul Sfânt purtarea Sa de grijă față de viața noastră, iar atunci când omul va accepta din tot sufletul său acest adevăr incontestabil, putem considera că pentru el începe o adevarată viață creștină care îl desăvârșește, deoarece căutând mai întâi Voia Lui Dumnezeu și împlinind-o pe măsura luminii care i s-a dat ca să-l însuflețească, el pătrunde în Împărăția Lui Dumnezeu și în plenitudinea desăvârșirii el începe să cunoască și să preaslăvească numele Celui de la Care vine toată darea cea bună și răspunsul pentru toate grijile vieții.
«Căutaţi mai întâi Împărăţia Lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă»
Așadar, Evanghelia care se citeşte în această Duminică ne îndeamnă astfel: «Căutaţi mai întâi Împărăţia Lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă!» (Matei 6, 33), fiindcă, oriunde ne-am afla, noi trebuie să căutăm Voia Lui Dumnezeu, iar aceasta înseamnă a-L primi pe Dumnezeu ca pe Împăratul tuturor, adică mintea şi inima noastră trebuie să fie întotdeauna stăpânite de Dumnezeu și să-L aibă întrînsele, mereu prezent pe Dumnezeu, iar în astfel de condiții, a lepăda grija cea lumească înseamnă a ne încredinţa întrutotul purtării de grijă a Lui Dumnezeu, cum spunem la un moment dat, într-o rugăciune de taină de la Sfânta Liturghie: «Ţie, Stăpâne, iubitorule de oameni, Îţi încredinţăm toată viaţa şi nădejdea noastră»! Aceasta reprezintă o stăruitoare chemare din partea Mântuitorului Iisus Hristos, ca, mai înainte de a ne îngriji de cele ale trupului, să căutăm ceea ce-i este cel mai mult de trebuinţă sufletului: Împărăţia Cerurilor, cu atât mai mult cu cât «grijile vieţii» nu se referă numai la cele de trebuinţă vieţii noastre cotidiene, sub aspect strict material, ci şi la cele viitoare, fiind invitaţi, astfel, să ne îngrijim cu deosebire de cele ale sufletului nostru. Întotdeauna, pe noi oamenii, trebuie să ne preocupe acele griji, materiale şi spirituale care ne călăuzesc pe drumul mântuitor al cerului. Se spune, 
ca într-o sintagmă a consacrării credinței stăruitoare întru împlinire, că «omul este ceea ce gândeşte» sau «omul este ceea ce mănâncă», dar la astfel de afirmații însoțite de relativism, am putea adăuga faptul că «omul este rezultatul grijilor sale!», iar conform zicalei că «în viaţă găseşti ceea ce cauţi», credem că natura grijilor ne caracterizează într-o mare măsură. În sfaturile sale, Sfântul Efrem Sirul ne previne asupra duhului grijii de prea multe treburi lumești și ne întreabă, dacă știm ce este grija de multe? La rândul său, Sfântul Nil Sinaitul răspunde: «Grija de multe este o istovire a sufletului», de fapt, o boală a sufletului, un fel de stare de plictiseală, tristeţe, apăsare duhovnicească, o împuţinare a inimii, însoţită, uneori de un fel de lehamite, mai ales că grija de multe este înainte mergătoare a deznădejdii, iar dacă prinde putere și rădăcină, ea conduce către deznădejdea cea ucigătoare, când orice stare întunecată este primejdioasă pentru suflet.
«Ceea ce este ochiul pentru trup, aceea este mintea pentru suflet»
Cuvintele Sfintei Evanghelii ne arată grija pe care o poartă Dumnezeu faţă de oameni şi faţă de întreaga natură, dar acest lucru nu înseamnă că grija Domnului încurajează lenea şi trândăvia unora dintre noi. Sfânta Scriptură ne îndeamnă să combatem neglijenţa şi lenea, fiindcă omul trebuie să muncească, dar să nu socotească în judecata sa limitată, că totul depinde de el, pentru că a socoti aceasta înseamnă a gândi şi a acţiona păgâneşte sau a avea în vedere numai preocupările materiale, ceea ce constituie un semn de viaţă păgânească și păcătoasă. Când ne îngrijim doar de cele materiale, suntem considerați «materialişti», pe când atunci când ne îngrijim de cele duhovniceşti, suntem oameni duhovniceşti, care iubesc pronia cerească. Modul în care ne raportăm la grijile noastre ne plămădește în suflet fericirea sau nefericirea, iar dacă vom fi preocupaţi doar de cele trecătoare, suntem veşnic frământaţi, panicaţi, nemulţumiţi, într-un cuvânt, nefericiţi. Dacă ne vom îngriji de cele ale sufletului, fără a neglija, desigur, cele strict necesare trupului, suntem liniştiţi, împăcaţi, mulţumiţi, deci, fericiţi, încă din lumea aceasta, nu doar în cea făgăduită. Îndreptându-ne privirea la textul Evangheliei, minunându-ne de frumuseţea învăţăturilor care se desprind, să încercăm o înţelegere mai apropiată a câtorva dintre cuvintele rostite de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos: «Luminătorul trupului va fi ochiul… », iar cu multă atenție, prin cuvântul «ochi» să înţelegem nu numai simţul vederii, ci şi mintea înțeleaptă, priceperea care limpezește. Fiindcă, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur: «Ceea ce este ochiul pentru trup, aceea este mintea pentru suflet. După cum atunci când ochii sunt orbiţi, cea mai mare parte a lucrării celorlalte mădulare este pierdută, pentru că li s-a stins lumina, tot aşa şi când mintea este stricată, sufletul se umple de nenumărate rele. După cum cel ce stârpeşte izvorul a secat şi râul, tot astfel cel care strică mintea a tulburat toată osteneala sufletului în lumea aceasta…»(Omilii la Matei, XX, 3). În multe privințe, noi cunoaştem importanţa ochilor trupeşti pentru o percepţie corectă, fiindcă ochii sunt ca nişte ferestre ale sufletului: prin ele noi privim lumea, dar suntem şi priviţi la rândul nostru, iar starea sufletească a omului se dezvăluie în mare măsură în privirea sa în care stăruie lumina, nu întunericul! De aceea, bunătatea sau răutatea, lumina sau întunericul, înţelepciunea sau prostia se pot vedea prin intermediul ochiului!
«Ţie, Stăpâne, iubitorule de oameni, Îţi încredinţăm toată viaţa şi nădejdea noastră»
Evanghelia Duminicii a treia după Rusalii ne mai învață că e de-a dreptul minunat să fim fără grijă, să fim convinşi că în toate faptele noastre depindem de puterea Celui de Sus, Care le-a făcut şi le susţine pe toate. Dacă El ne dă vreme prielnică, sănătate, putere de muncă, în mod surprinzător, vom constata că și «din piatră seacă» putem scoate pâine și hrană trupească, iar dacă Domnul ne părăseşte şi Îşi întoarce faţa Sa de la noi, ne piere suflarea viețuirii şi în ţărână deodată sleiți și neputincioși ne prăbuşim. De aceea, fericit este creştinul care se dăruiește cu totul purtării de grijă a Părintelui Ceresc. Din păcate, pe pământ noi nu vedem întotdeauna clar ceea ce e bine şi ceea ce e dăunător pentru noi, dar Cel de Sus ştie şi vede totul. Important este că Dumnezeu, în bunătatea Lui, nu ne părăseşte niciodată, fiindcă Îşi ţine braţele deschise să ne primească. Dacă Dumnezeu hrăneşte păsările care zboară prin aer şi celelalte vieţuitoare, dacă puterea Lui împodobeşte florile din grădini şi iarba de pe câmpii, cum să nu ne poarte de grijă nouă, celor zidiţi după chipul Său? Providenţa divină guvernează lumea şi se îngrijeşte de tot omul, făptura dragă a Lui Dumnezeu, care pecetluiește în Duhul Sfânt purtarea sa de grijă față de viața noastră! Multe păcate săvârşesc oamenii din zilele noastre, pentru că le lipseşte încrederea în providenţă, încrederea în grija iubitoare a Părintelui Ceresc, dar având puţină credinţă, oamenii îşi fac iluzii, croindu-și drumul vieţii fără a ţine seama de Dumnezeu şi de Legea Sa cea sfântă. În pildele sale de o neasemuită frumusețe și profunzime, Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă să nu fim duplicitari, cu două feţe, să zicem una şi să facem două, să ne declarăm la modul formal fii ai Lui Dumnezeu, să părem a fi interesaţi de cele sufleteşti, iar în ascuns să ne preocupe banii, funcţiile, mâncarea, hainele luxoase şi altele asemenea apăsătoare obsesii. În acest context, ne amintim de acea înţeleaptă zicală din popor care sună astfel: «Ori vorbeşte cum ţi-e portul, ori te poartă cum ţi-e vorba», adică, fii sincer, nu te dedubla, fiindcă în măsura în care în sufletul tău nu eşti preocupat de cele duhovniceşti, nu încerca să pari a fi altfel, iar dacă eşti înclinat după cele ale pântecelui, recunoaşte deschis, deoarece nu poţi fii în două luntri deodată! Sau eşti cu Dumnezeu, sau cu Mamona, deci, te hotărăşte, aşadar, de care parte a baricadei vrei să rămâi! Deci, Mântuitorul nu îndeamnă omul la pasivitate, lene, nemuncă, ci, ne atrage atenţia să nu ne preocupăm peste măsura cuvenită de cele ale trupului, fiindcă sufletul trebuie să fie stăpân pe trup, nu invers!
«Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră»
În încheiere, să mai precizăm că în Pericopa Evanghelică a Duminicii acesteia se mai arată că în creştinism, mâncarea şi îmbrăcămintea trebuie să fie lucruri de valoare secundară faţă de preţul fără egal al bunurilor cereşti la care suntem chemaţi, mai ales că grija exagerată pentru nevoile materiale şi grijile vieţii îngreunează inimile: «Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră» (Lc. 12, 34), iar omul nu se mai poate îngriji de sufletul său, pierzând, astfel, folosul învăţăturii mântuitoare şi conlucrarea cu harul divin, gândindu-ne la ceea ce ne spune Mântuitorul Hristos: «Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul»?(Mt. 8, 36). Da fapt, când omul este preocupat numai de îmbrăcăminte, hrană şi băutură, el uită menirea sa pe pământ, iar în inima unui astfel de om, cuvântul Lui Dumnezeu nu aduce roadă, fiindcă tot Mântuitorul nostru spune că «grija acestei lumi şi înşelăciunea avuţiei înăbuşă cuvântul lui Dumnezeu şi-l face neroditor»(Mt. 13, 22). Unii oameni încearcă să se liniștească prin calmante sau cu teorii yoga, fără a realiza că adevărata liniște vine atunci când se smeresc și când Bunul Dumnezeu pecetluiește prin Harul Sfânt purtarea sa de grijă. Pentru că deznădejdea este mai rea decât păcătuirea, pe cât suntem de păcătoşi, niciodată nu trebuie să ne descurajăm până la deznădejde. Pentru păcat există leac, iar acesta este în pocăinţă și smerenie! Iar «leacul» pe care-l oferă deznădejdea este lipsit de orice putere, iar Iuda, prin exemplul său ne dovedește acest lucru! Dacă noi cădem în grija de multe (descurajare) pentru păcatele noastre, să alergăm să le mărturisim, şi ne vom lecui cu totul.
Ocupaţiile duhovniceşti, care sunt ascultarea de cuvântul Lui Dumnezeu citirea Vieţilor Sfinţilor, scurtele, dar fierbinţile rugăciuni, cântările duhovniceşti şi binefacerea ne ajută! În asemenea cazuri, să reținem faptul că sfinţii niciodată nu au căutat plăceri. Dimpotrivă, ei au fugit de satisfacţiile vieţii, silindu-se cu nevoinţe aspre, alese de ei de bună voie şi în grele condiţii de viaţă, supunându-se la lipsuri de necrezut: foame, sete, ger, dogoare. Şi suportând cu multă răbdare toate aceste strâmtorări care ar fi silit pe omul obişnuit să șovăie, să se îndoiască, tocmai în acest fel, sfinții au biruit întru sine grija de multe şi s-a arătat că în sufletele lor strălucește soarele Împărăţiei Lui Dumnezeu, cu caracteristicile ei de dreptate, pace şi bucurie, când Însuși Dumnezeu pecetluiește, întru Duhul Sfânt, purtarea sa de grijile vieții noastre!
Profesor, Vasile GOGONEA
