Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – “Grija noastră în Împărăția Lui Dumnezeu este față de sufletul nostru, față de viața noastră!”

În Duminica a 21-a după Rusalii, inimile noastre se vor încălzi la marea învățătură care se desprinde cu atâta deslușire din Pericopa Evanghelică de la care vom afla, printre altele, despre Pilda semănătorului, cea în care ni se descoperă marea taină a Cuvântului lui Dumnezeu, tocmai pentru a învăța ascultarea deosebită pe care ne-o inspiră Dumnezeu-Cuvântul. De aceea, cu ochiul minții noastre, întotdeauna deschis către înalturi, e bine să vedem că Sămânţa aceasta dumnezeiască poartă în sine lumina Adevărului, singurul care ne poate ajuta la mântuire, mai ales că viața noastră câștigă în frumusețe prin felul cum va rodi în cugetul, în mintea şi în inima noastră, această Sămânţă cerească a începutului fiecărei fapte mântuitoare pentru toate neamurile pământului și pe care ne place să o numim Cuvântul lui Dumnezeu!

“Ne îmbolnăvim, pentru că nu suntem în stare să rămânem statornici în sfințenie”

– Rep.  Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, în Duminica aceasta a 21-a după Rusalii, știu că sunteți prezent la Mănăstirea Hurezi(Vâlcea) la oficierea slujbei Sfintei Liturghii de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu întregul Sinod, cu prilejul aducerii moaștelor Sfântului Martir Voievod Constantin Brâncoveanu, iar ca să nu pierdem firul învățăturilor noastre dreptmăritoare creștine, v-aș ruga să ne spuneți, pentru început, dacă mesajul acestei pilde pe care ucenicii Mântuitorului nu l-au înțeles îndeajuns, poate fi deslușit potrivit cu înțelepciunea, experiența și starea duhovnicească a oamenilor din zilele noastre?
-De la început, să reținem că Mântuitorul ne spune că numai a patra sămânţă a adus rod desăvârşit, deci, numai o pătrime dintre oameni fac roditor cuvântul Lui Dumnezeu, adică învăţătura Evangheliei Lui Hristos, transmisă prin Biserica Sa. Așadar, prin acest înţeles, Hristos-Domnul tâlcuieşte “pământul cel bun” în care a rodit sămânţa ca fiind “inima curată şi bună” a omului smerit și credincios. Dacă inima noastră nu este curată, ci e întunecată de răutate şi viclenie, ea nu poate fi roditoare și de aceea, când noi rostim în timpul Sfintei Liturghii aceste rugăciuni: “Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul şi mă miluieşte” ori “inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi cu duh stăpânitor mă întăreşte”, trebuie să ne dăm seama că numai inima curată, sinceră şi smerită, curăţită prin lacrimile pocăinţei şi prin spovedanie, prin împărtăşanie şi prin fapta cea bună redevine “haina luminoasă” primită la Sfântul Botez.
– Rep. Să înțelegem că prin Taina Sfântului Botez ne vindecăm de ispite și totdeauna să căutăm să nu fim sămânța de la marginea drumului, sămânța de pe piatră sau cea din mijlocul spinilor?
-Deci, prin Taina Sfântului Botez, de îndată ce am fost curățiți de păcat, suntem și vindecați! Ne întrebăm: de ce, oare, ne îmbolnăvim după botez? Ne îmbolnăvim, pentru că nu suntem în stare să rămânem statornici în sfințenie! Și dacă păcătuim, Dumnezeu ne-a dat iarăși Taina Sfintei Spovedanii, ca să ne curățim, în așa fel încât, dacă noi stăruim în sfințenie, ne însănătoșim să ajungem, într-adevăr, curați, în Împărăția Lui Dumnezeu! Așa se face că Sf. Apostol Pavel ne îndeamnă foarte clar: «Duhul să nu-l stingeți!». Adică, să nu vă stingeți flacăra credinței! Să nu vă stingeți puterea pe care ați primit-o! Să nu vă stingeți evlavia! Să nu vă stingeți credința! Pentru că vrăjmașul diavol, ispititorul care îi amăgește pe oameni, caută neîncetat să ne coboare la nivelul animalelor! Căci, zice Scriptura: «Omul în cinste fiind, n-a priceput»! Adică, în slavă cerească, în măreția dumnezeiască! Iar, dacă n-a priceput, se aseamănă cu dobitoacele fără de nume.

“Dacă suntem credincioși Mântuitorului Iisus Hristos, avem o viață deosebită”

– Rep. Credința puternică ne face mai buni și mai roditori în faptele noastre? Totuși, fiecare dintre noi suntem făpturi limitate și poate uneori nepregătite în fața marilor provocări ale veacului!
-Căci, orice lucru omenesc se strică, așa cum ne spune Sfânta Scriptură, rugina atacă fierul, molia mănâncă haina, și timpul distruge zidurile! Dar, credința rămâne în veacuri! Tot ceea ce facem cu credință rămâne, pentru că întotdeauna credința transformată în faptă bună se ridică la ceruri, și cum spune Mântuitorul Hristos: «Făceți-vă comori în ceruri, unde nici furii, nici rugina, nici molia nu le strică!». Așadar, credința zidită în biserici, în lăcașe de cult, în faptele noastre bune, rămâne în veac! Și faptele sunt acelea care vorbesc despre noi! Ele mărturisesc despre noi! Ele cer Lui Dumnezeu răsplată pentru sufletele noastre!
– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, dar lumea aceasta nu e alcătuită doar din oameni buni sau numai din oameni răi, pentru a o vedea într-o manieră exclusivistă, ci, ea se prezintă ca un amalgam al diversității de credințe și de culturi, de comportamente și de creații materiale și spirituale!
-Această credință, dacă este întrutotul respectată și împlinită, dintr-o dată ne separă de cei rău credincioși, de cei păcătoși, de aceia care calcă Legea Lui Dumnezeu cu deplină știință. Prin urmare, dacă suntem credincioși Mântuitorului Iisus Hristos, avem o viață deosebită, avem un comportament cu totul ales. Evident, că lumea, cum ne spune Sfânta Evanghelie, nu iubește pe aceștia care urmează Lui Dumnezeu, întrucât lumea este preocupată de grijile lumești, lumea este preocupată de grija trupului, este preocupată de lucrurile trecătoare și nefolositoare, iar dacă noi ținem la Legea Mântuitorului Iisus Hristos, deodată ne aflăm în contradicție cu aceia care nu iubesc pe Dumnezeu!
– Rep. Cum se profilează imaginea «semănătorului» care îl iubește pe Dumnezeu?
-Cel care Îl iubește pe Dumnezeu, iubește și pe aproapele său! Cel care iubește pe Dumnezeu, iubește biserica, sărbătorile, iar Duminica, nu se duce la câmp să lucreze când este oprit. Cel care iubește pe Dumnezeu, nu drăcuie și nu înjură! Cel care iubește pe Dumnezeu, nu bea peste măsură, nu-și petrece viața în destrăbălare! Cel care iubește pe Dumnezeu se ferește să judece pe altul! Cel care iubește pe Dumnezeu este evlavios și se închină cu aleasă cucernicie și păzește postul, păzește sărbătoarea, păzește poruncile bisericii noastre. De bună seamă că un asemenea om este asemănător cu alții care în loc să vină la biserică rămân acasă sau se duc la cârciumă să bea!

“Nu putem să ne ducem nicăieri în lumea aceasta, unde să găsim liniște desăvârșită, pace, și viață fără de moarte”

– Rep. Putem avea și imaginea «semănătorului» care nu Îl iubește pe Dumnezeu?
-Cel care nu iubește pe Dumnezeu, drăcuie, înjură, judecă pe alții și îi vorbește de rău! Acela e hoț și tâlhar, înșeală pe altul! Este preocupat de lucrurile acestea pământești și trecătoare! Asemenea oameni sunt slujitori ai satanei, sunt departe de Dumnezeu și împotriva Lui Dumnezeu! Pe aceștia, sabia despre care vorbește Mântuitorul Iisus Hristos în Sfânta Evanghelie, îi va tăia, îi va arunca în foc, așa cum spune Sf. Ioan Botezătorul că “Securea este la rădăcina pomului! Orice pom care nu face roadă se taie și se aruncă în foc”!
– Rep. Cum ne putem detașa de acel gen de răutate «fără terapie» manifestată în conduita unor oameni?
-Oamenii aceștia păcătoși sunt precum neghina în grâu, care la sfârșitul veacurilor va fi smulsă, separată de grâu și aruncată în focul cel veșnic! Deci, “dacă cineva, așa cum ne spune Mântuitorul Iisus Hristos, va lăsa pe tatăl său sau pe mama sa și se va alipi de Mine, acela este vrednic de Mine, acela e cel care mă iubește și Eu voi locui în el! Evident, că Evanghelia nu ne spune să ne separăm de cei din casa noastră, nici de părinții noștri, ci, ne învață că dacă ei au un comportament rău, noi să avem grijă deosebită pentru sufletul nostru.
– Rep. A fi împreună cu Dumnezeu înseamnă să-L avem totdeauna în sufletul nostru?
-Da, pentru că Dumnezeu ne cheamă întotdeauna, cum ne spune Sf.Ioan Evanghelistul în Apocalipsă: “Iată, stau la ușă și bat”! Deci, în aceste clipe Dumnezeu este Cel Care stă la ușă ca un vizitator, ca un oaspete care dorește să vină la noi și să se facă împreună conviețuitor cu noi, să mănânce împreună cu noi”, pentru că zice mai departe Sf. Ioan Evanghelistul: “Cel care va deschide, voi intra împreună cu el și voi cina împreună cu el”! Că nu este lucru mai frumos, mai plăcut sufletului nostru decât a fi împreună cu Dumnezeu! Sf. Apostol Petru, atunci când a fost întrebat de Domnul, dacă și el va pleca dintre ucenici, a spus: “Doamne, unde ne vom duce? Că tu ai cuvintele vieții veșnice”! Deci, nu putem să ne ducem nicăieri în lumea aceasta, unde să găsim liniște desăvârșită, pace, și viață fără de moarte! Toate acestea le găsim în credința în Mântuitorul Iisus Hristos, și nu trebuie să căutăm prea departe, fără să le căutăm și să le găsim în sufletul nostru, căci Mântuitorul ne spune că “Împărăția Lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru”, adică este în inima noastră, în sufletul nostru!

“Nu putem să răscumpărăm sufletul nostru”

– Rep. Dar, sufletul acesta al omului, îl aflăm atât de apăsat de grijile lumești, încât nu-l mai recunoaștem uneori!
-Aici trebuie să avem grijă să nu îngrămădim lucruri pământești și omenești, să nu aducem preocupări din acestea trecătoare, ci să așezăm grija față de viața veșnică, așa cum auzim întotdeauna la cuvintele sfinților: poartă grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor! Căci, grija noastră în Împărăția Lui Dumnezeu este față de sufletul nostru, față de viața noastră! Ce vom da în schimb, oare, pentru sufletul nostru, dacă îl vom pierde? Nu putem să dăm nimic pentru el! Nu putem să răscumpărăm sufletul nostru! Pentru că sufletul acela curat, cum ne spune Mântuitorul, “Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”, deci, numai sufletul curat este vrednic de Împărăția cerurilor!
– Rep. A venera sfintele moaște și a sfinți lăcașele de cult sunt lucruri atât de minunate în Biserica noastră dreptmăritoare, că uneori ne copleșesc!
-Dacă vedem în fața noastră culoarea sfintelor moaște, trebuie să știm că dincolo sau în apropierea imediată a sfintelor moaște se află Duhul Sfânt! Numai El este acela care emană, care scoate în evidență din sfintele moaște puterea, pentru că puterea nu este ceva vizibil cu ochi omenesc! Puterea este în lucru, adică, în obiectul respectiv, în icoană e puterea, în sfintele moaște! Deci, puterea este a Duhului Sfânt, este aceea care rămâne în preajma sfintelor icoane, ceea ce face ca noi, atunci când ne închinăm la sfintele icoane, să fim în comuniune cu Duhul Sfânt, cu sfinții Lui Dumnezeu! Deci, biserica noastră are aceste comori, are aceste daruri duhovnicești pe care trebuie întotdeauna să le folosim, să ni le facem folositoare vieții noastre, iar în felul acesta, vom fi întotdeauna cu Duhul Sfânt, așa cum ne spune Sfânta Scriptură, și așa pururea cu Domnul vom fi! Sfântul Duh este cu noi și va fi cu noi până la sfârșitul veacurilor, în trupul Mântuitorului Iisus Hristos, și întotdeauna în chemarea Lui Dumnezeu Tatăl, ca Tată al nostru, al tuturor!
Profesor, Vasile Gogonea