Crăciunul sau Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos este celebrată în fiecare an la 25 decembrie în calendarul gregorian sau la 6 ianuarie în cel iulian și face parte din cele 12 sărbători sau praznice împărătești) ale bisericilor de rit bizantin. În anul 320, papa Iuliu I a specificat oficial data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie.
Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, S-a născut în Betleem, în Iudeea, din Fecioara Maria
În acest fel, vorbim despre una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii, celebrată de peste 2.000 de ani şi care constituie, în același timp, un minunat prilej de a petrece în familie, lângă bradul împodobit, cu bucate tradiţionale, colinde şi daruri aşteptate, atât de către copii, cât şi de către cei mari. În anumite țări, unde creștinii sunt majoritari, Crăciunul e sărbătoare legală care se prelungește în următoarele două zile de 26 și 27 decembrie, a doua și a treia zi de Crăciun, asociate cu sărbătorile altor sfinți creștini. Crăciunul a început să fie serbat de către creștini pe 25 decembrie, după cel puțin trei secole de la începerea misiunii de evanghelizare a apostolilor, începând cu secolul al IV-lea în Vest și cu secolul al V-lea în emisfera estică. La începutul secolului al XX-lea, Crăciunul devine și o sărbătoare laică, celebrată atât de către creștini, cât și de către necreștini, centrul de greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în biserică prin slujba religioasă către aspectul familial al schimbului de cadouri sau la oferirea darurilor de la Moș Crăciun pentru copii. Să amintim faptul că primii creştini nu celebrau naşterea lui Iisus pe 25 decembrie, considerând că aceasta a avut loc în luna septembrie, odată cu «Ros Hashana», o sărbătoare tradițională din calendarul iudaic, dar în anul 264, după Hristos, Saturnaliile au căzut pe 25 decembrie şi împăratul roman Aurelian a proclamat această dată sub titulatura de «Natalis Solis Invicti» sau sărbătoarea naşterii invincibilului Soare. Evanghelia canonică a Sfântului Evanghelist Luca, la fel ca și cea a Sfântului Evanghelist Matei ne arată că Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, S-a născut în Betleem, în Iudeea, din Fecioara Maria. În relatarea din Evanghelia după Luca, Iosif și Fecioara Maria călătoresc de la Nazaret la Betleem pentru recensământ, iar Iisus este născut acolo într-o iesle. Îngerii apar și vestesc faptul că Iisus este un salvator al întregii omeniri și păstorii vin ca să-l adore. Din relatarea Sfântului Evanghelist Matei aflăm că magii urmează o stea până la Betleem, pentru a aduce daruri lui Iisus, născut ca regele iudeilor, dar crudul rege Irod ordonă masacrul tuturor băieților din Betleem care au mai puțin de doi ani, motiv pentru care familia lui Iisus fuge în Egipt, iar mai târziu se restabilește în Nazaret.
Sărbătoarea creştină a Naşterii Pruncului Iisus se suprapune peste tradiţiile populare
Motivul pentru care primii creștini au ales datele de 25 decembrie sau 6 ianuarie ca moment al nașterii Fiului lui Dumnezeu a fost faptul că la aceste date, în lumea romană, germanică și orientală se celebrau diverse zile de naștere ale zeilor păgâni, iar povestea unui zeu salvator născut din fecioară pe 6 ianuarie sau 25 decembrie, nu era deloc nouă, cele mai multe culte păgâne ale vremii adorând câte un astfel de zeu. Un scriitor creștin, anume Ipolit, descrie cum la Eleusis, în Grecia, se celebra sărbătoarea misterelor, când ierofantul exclama la nașterea pruncului sacru: «Fecioara care era grea a conceput și a născut un fiu». Pentru înțelegerea diferitelor mitologii și tradiții culturale, să amintim că în noaptea solstițiului de iarnă, care a fost miercuri, 21 decembrie 2016, un observator aflat în emisfera nordică a putut observa cum cele trei stele din centura lui Orion s-au aliniat cu cea mai strălucitoare stea din est, Sirius, indicând punctul unde a răsărit soarele în dimineața de după solstițiul de iarnă. De la data solstițiului de vară, soarele a descris un arc de cerc descrescător de-a lungul cerului sudic, iar la data solstițiului de iarnă, soarele își oprește coborârea pe cer, durata de lumină zilnică atingând minimul pentru 3 zile, timp în care soarele nu își modifică poziția pe orizont. După acest moment, soarele își începe ascensiunea pe cerul nordic, iar durata zilelor începe să crească. Bazându-se pe aceste fapte, multe culturi dau acestui interval interpretarea unei renașteri a soarelui și a unei întoarceri a luminii. Această întoarcere este sărbătorită din nou la data echinocțiului de primăvară, când durata zilei o egalează pe cea a nopții, dată de care se leagă în creștinism sărbătorirea Paștelui. În oglinda strălucitoare a sufletului nostru, Sărbătoarea creştină a Naşterii Pruncului Iisus se suprapune peste tradiţiile populare, care, peste tot în lume erau caracteristice perioadei solstiţiului de iarnă. Momentul solstiţiului de iarnă, noaptea cea mai lungă din an, a fost dintotdeauna prilej de bucurie şi de sărbătoare. Popoarele antice din diverse regiuni ale lumii celebrau cu această ocazie lumina şi renaşterea unui nou început al vieţii. Se considera că partea cea mai grea din iarnă trecuse, iar de acum aveau de aşteptat zile din ce în ce mai lungi şi tot mai multă lumină. Noaptea cea mai lungă a anului era sărbătorită ca fiind noaptea în care Marea Zeiţă Mamă a dat naştere copilului Zeu Soare.
Suntem inspiraţi de iubirea lui Dumnezeu, care l-a trimis pe Fiul Său printre noi
În acest fel, realizăm că în sufletul fiecăruia dintre noi, Crăciunul este un moment de bucurie intensă în care uităm de viaţa noastră obişnuită, pentru a deveni, astfel, ceea ce suntem cu adevărat: fiinţe umane pline de iubire, generozitate, puritate şi deschidere sufletească. Existăm pentru o vreme într-o stare de unitate cu ceilalţi oameni, pe care acum trebuie să-i simţim apropiaţi. În tot ceea ce facem și simțim, suntem inspiraţi de iubirea lui Dumnezeu, care l-a trimis pe Fiul Său printre noi. De aceea, Crăciunul este asociat cu puritatea albului zăpezii şi este o sărbătoare emoţionantă, mai ales pentru copiii care aşteaptă sosirea lui Moş Crăciun, pentru a le aduce daruri. Însă, cel mai frumos dar care s-a dăruit vreodată este Domnul Iisus Hristos, născut într-o iesle săracă, dar care a adus bucurie şi lumină pentru toată lumea. În seara de Crăciun sunt emoţionante colindele care vestesc naşterea lui Iisus cel trimis de Dumnezeu să mântuiască oamenii de păcate, ură şi invidie. Copiii şi tinerii sunt aceia care merg din casă în casă, înfruntă gerul, zăpada și cântă cu veselie, chiar dacă au năsucurile îngheţate, lăudând pe Cel care s-a născut umil pentru întreaga omenire. Despre naşterea Domnului Iisus Hristos s-a vestit încă din vechiul Testament, la Isaia 7:14, unde se spune: «De aceea Domnul Însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)». În tradițiile noastre românești există obiceiul împodobirii bradului de Crăciun cu bomboane de pom, globuri și ghirlande viu colorate și pline de lumini, iar în folclorul nostru se spune că Fecioara Maria, când trebuia să nască pe fiul lui Dumnezeu, umbla, însoțită de dreptul Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost pentru a naște. Născătoarea de Dumnezeu ajunge la casa unor bătrâni, Crăciun și Crăciunoaia, însă, nici aceștia nu o primesc, spre a nu le spurca locul prin nașterea unui prunc zămislit din greșeală. Nemaiputând merge, Maria a intrat în ieslea vitelor, unde au apucat-o durerile nașterii, dar Crăciunoaia, auzind-o și știind ce înseamnă o naștere de copil, i s-a făcut milă de dânsa și s-a dus la ea, îndeplinind rolul de moașă. Crăciun, când a aflat, s-a supărat și i-a tăiat babei mâinile, dar, apoi, înspăimântat de ceea ce s-a întâmplat, a plecat de acasă. Crăciunoaia a umplut, cum a putut, un ceaun cu apă, l-a încălzit, și l-a dus ca să scalde copilul. Fecioara Maria a rugat-o pe Crăciunoaia ca să încerce apa, dar când a băgat cioturile mâinilor în apa aceea sfântă, mâinile ei au crescut la loc, mai frumoase decât erau înainte, iar de la această minune se consideră că moașele au mâini binecuvântate.
Minunea Naşterii Mântuitorului IISUS HRISTOS cuprinde sufletele şi le încălzeşte
Să precizăm faptul că Sărbătoarea Crăciunului este anunțată și înfrumusețată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul și cu Steaua, pentru a vesti Nașterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiție este «mersul cu icoana», un fel de colindat care se face de către preoții de parohie cu icoana Nașterii Domnului, binecuvântându-se casele și fruntea creștinilor. Obiceiurile colindelor sunt prezente și la alte popoare, și s-ar putea ca ele să dateze din timpul romanizării. Ajunul Crăciunului începe cu colindul «Bună dimineața la Moș Ajun!», când casele frumos împodobite își primesc colindătorii. Aceștia sunt răsplătiți de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri și chiar cu bani. Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă, cum ar fi: «Iată vin colindătorii» de Tiberiu Brediceanu, «O, ce veste 
minunată» de Dumitru Chiriac, «Domnuleț și Domn în cer» de Gheorghe Cucu, iar la rândul său, marele povestitor humuleștean, Ion Creangă, descrie în «Amintiri din copilărie» frumusețea mersului cu colindele. Totuși, după o citire mai aprofundată a Evangheliilor, aflăm că vizitatorii care veniseră cu daruri la Pruncul Iisus, nu erau regi, ci astrologi (numiți pe atunci magi sau vrăjitori) veniți din Est, probabil din zona Babilonului. Încă un aspect interesant este faptul că nu e menționat nicăieri numărul astrologilor și numărul darurilor, ci, doar tipul darurilor: aur, tămâie albă și smirnă. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului și Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român, când, la nașterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul nașterii, iar în acest context, copiii, câte trei, ca și cei trei magi de la răsărit, merg din casă în casă cântând colindul «Steaua sus răsare… », purtând cu ei o stea. Așadar, e vremea colindelor, vremea bucuriei, când minunea Naşterii Mântuitorului IISUS HRISTOS cuprinde sufletele şi le încălzeşte. După ce Crăciunul va trece, să-l păstrăm cu speranță multă vreme în mintea şi în sufletele noastre! De aceea este important să fim pregătiţi pentru această sărbătoare, nu doar material, cu bucate și hrană îmbelșugată, cât mai ales spiritual, cu mintea deschisă şi cu inima trează pentru a primi adevăratele daruri ale Sărbătorii dumnezeiești! În această zi Sfântă de CRĂCIUN, să păstrăm gândurile bune şi frumuseţea sufletului ce străluceşte în fiecare dintre noi. De aceea, fie ca Sărbătorile de iarnă, cu zvon de cântece şi clinchet de clopoţei, să aducă fericire, sănătate şi căldură sufletească în căminul fiecăruia dintre noi!
Profesor, Vasile GOGONEA
