Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – ÎPS Părinte dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei – “Dumnezeu este chemat să fie milostiv, întrucât numai Bunătatea şi Iubirea Lui pot fi de mare folos pentru noi”

În Duminica a 33-a după Rusalii, numită a Vameșului și a Fariseului, Biseria noastră dreptmăritoare ne pregăteşte sufletește și duhovnicește pentru sfântul şi marele post al Învierii Domnului, moment în care Sfânta Evanghelie a Sfântului Evanghelist Luca ne prezintă Pilda Vameşului şi a Fariseului în care este condamnată mândria, păcatul cel mai mare şi cel dintâi care a fost făcut de îngeri, iar mai apoi de oameni, deoarece nici un păcat nu este mai mare ca acesta! E un timp binecuvântat de Dumnezeu în care fiecare om este chemat să se apropie în tăcere de misterul divin, mai ales că Bunul Dumnezeu ne cheamă în şoaptă și se dovedește intim apropiat fiinţei noastre, ca ori de câte ori Îl căutăm cu puterea logicii lumii contemporane, acelaşi Dumnezeu “tace” şi ne lasă singuri cu iluziile propriilor cunoştinţe care nu dau răspuns aşteptărilor noastre. Biserica, în înţelepciunea Cuvântului Lui Dumnezeu şi prin experienţa Părinţilor vieţii spirituale, a pregătit credincioşilor săi o perioadă intermediară de adaptare, în care medităm la adevărurile legate de viaţa spirituală ascendentă şi la Dumnezeu Tatăl.

“Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul”

– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, poate că nu întâmplător, gândul ne poartă la Evanghelia de săptămâna trecută, a vameșului Zaheu, căruia, am văzum cum Domnul i-a schimbat sufletul, iar în spiritul Pericopei Duminicii acesteia vedem că vameşul cel nenumit stă în templu şi îşi bate pieptul, spunând: “Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului!”, iar împreună cu el se mai află și egalul său în societate, un fariseu, un fel de sclav al obişnuinţei dublate de gânduri de zgârcenie şi de setea de a câştiga tot mai mult din duhul mândriei!
-Încă de la început, să spunem că de această dată, Mântuitorul Iisus Hristos desăvârşeşte Revelaţia, fiindcă ne propune o pildă plină de semnificaţii şi de sensuri ce pot fi pătrunse din ce în ce mai profund, astfel încât “Cuvântul lui Dumnezeu” citit în Spiritul în care a fost scris, rămâne un izvor nesecat pentru cel care Îl caută pe Dumnezeu! De fapt, Evanghelia ne prezintă vameşul şi fariseul, două personaje desprinse din timpul şi locul trăit de Mântuitorul nostru Isus Hristos şi în acelaşi timp modele umane mereu prezente în istoria societății, motiv pentru care avem senzația că fiecare dintre cei doi trăiește și în zilele noastre. Poţi să-i întâlneşti, să-i priveşti de aproape şi să asculţi cum se adresează lui Dumnezeu în rugăciunile lor.
– Rep. Aș dori să detaliem câteva amănunte despre cele două personaje ale parabolei!
– Vedem că Fariseul e unul din «elită», emancipat, cu maniere, fără mustrări de conştiinţă și de regulă este dat ca un exemplu pentru ceilalţi, fiind specializat în Sfânta Scriptură la şcoala rabinică. Este zelos şi meticulos păzind prescrierile Legii, ba chiar mai mult, oferă zeciuială şi din ceea ce nu este obligat să dea. Din propria lui iniţiativă posteşte de două ori pe săptămână. A venit la templu ca să-I mulţumească lui Dumnezeu, dar şi pentru a trece în revistă calităţile care îl fac să se simtă “mai drept” decât alţii în faţa lui Dumnezeu. Poate că el nu face acest lucru în mod ostentativ, ca alţii să-l asculte, pentru că, în fond este plin de respect faţă de Dumnezeu şi face atât de mult pentru a fi pe placul Legii. Chiar se roagă după modelul multor servitori ai lui Dumnezeu! Să luăm aminte, însă, cu totul diferit ni se prezintă atitudinea şi rugăciunea vameşului, om încărcat cu păcate, dispreţuit ca şi Zaheu, pentru păcatele legate de însăşi munca lui de vameş, dar care, tocmai de aceea vine la templu, mânat de acea frământare a conştiinţei care l-a determinat şi pe Zaheu Vameşul să-L caute, să-L vadă pe Iisus…

“Fariseul şi vameşul şi-au arătat fiecare faptele lor…”

– Rep. Constat cu surprindere că faceți deseori referire la Vameșul Zaheu!
-Ei, bine, vameșul din Duminica aceasta are o frământare a conştiinţei care îl face să nu îndrăznească nici măcar ochii să şi-i ridice la cer, către Tatăl Ceresc, pe care ştia că L-a supărat prin faptele sale. Pentru că ne spune Sf. Evanghelist Luca: “A stat deoparte şi nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci îşi bătea pieptul zicând: Dumnezeule, fii milostiv, mie, păcătosului” (Luca 18, 13). Așadar, vameşul, prin atitudinea lui, ca şi prin această rugăciune scurtă, îşi confruntă viaţa cu poruncile dumnezeieşti şi cere smerit îndurare de la Dumnezeu. Nu se laudă cu nici una dintre faptele sale bune, pe care, desigur, le va fi făcut şi el, ci le trece sub tăcere, nu condamnă pe nimeni, ci, doar pe el, apelând la milostivirea Lui Dumnezeu, simţindu-se nevrednic să se apropie de altarul Său!
– Rep. Câți dintre noi, cei de astăzi, ne regăsim în ipostaza vameșului sau a fariseului?
-Vedeți, Mântuitorul ne înfăţişează două exemple, al unui fariseu şi al unui vameş, dar, bineînţeles că şi unul şi altul, poate de multe ori, ca îndeletnicire şi comportament, nu ne sunt străini vieţii noastre. Noi credem că nu suntem nici vameşi, dar nici farisei, cum erau cei din vremea respectivă. Fariseii erau cunoscuţi ca o grupare religioasă, dar şi evlavioasă, care căutau prin toate mijloacele să se afirme şi să le arate oamenilor că se roagă, că sunt mai buni decât alţii. De la comportamentul acestora, din timpul Mântuitorului Iisus Hristos, a venit şi la noi şi s-a format vorba aceasta de «fariseu», ca un om ipocrit, făţarnic, un om care nu-şi ascunde faptele bune, ci, şi le arată înaintea tuturor. Deci, Sfântul Evanghelist spune că aceşti doi oameni s-au prezentat la templu, adică au venit la locul unde toţi iudeii se rugau, se închinau. Templul era precum biserica noastră, locul de jertfă, de închinare şi de preamărire a Lui Dumnezeu! Aici au venit cei doi, fariseul şi vameşul de şi-au arătat fiecare faptele lor, dar mai presus decât celălalt, fariseul se lăuda înaintea Lui Dumnezeu că este postitor, că face milostenie, că se roagă.

“Dacă nu există milostivirea Lui Dumnezeu, totul e zadarnic”

– Rep. Fariseul «suferea», ca mulți dintre noi, de boala autosuficienței?
-Deci, prin urmare, considera că el trebuie apreciat şi în acelaşi timp să fie răsplătit pentru faptele acestea, întrucât nu este păcătos ca alţii, care păcătuiesc în diferite chipuri, că nu este desfrânat, lacom, toate acestea fiind păcate şi Vameu0219ul u0219i fariseulconsiderate fărădelegi înaintea Lui Dumnezeu! Mai adaugă fariseul, că el posteşte şi se osteneşte, dă zeciuială, şi nu este precum vameşul, pe care îl consideră cel mai păcătos dintre toţi, întrucât vameşii în vremea aceea şi dintotdeauna strâng impozite mai mult decât prevăd legile, şi mai avea încă ceva vameşul din timpul Mântuitorului, pentru că impozitele pe care le strângea erau pentru stăpânirea romană, aceea care asuprea poporul iudeu, şi nu era niciodată plăcută şi nici iubită această stăpânire.
– Rep. În schimb, vameșul se arată smerit și plin de modestie, așa cum ar trebui să fie mulți oameni în zilele noastre!
-Da, pentru că asemenea vameşi, cum este cel din Parabola Mântuitorului, nu au un nume, pentru că Domnul nu avea în vedere să le vorbească celor care Îl ascultau despre o persoană oarecare, ci voia să arate câteva modele de oameni care sunt foarte credincioşi, evlavioşi, cum este fariseul, că sunt dispreţuiţi şi desconsideraţi cum este vameşul, dar înaintea Lui Dumnezeu, cei care se laudă şi care se apreciază pe ei înşişi, îşi pierd calitatea şi chiar faptele. Iată că Vameşul, înaintea Lui Dumnezeu, cu smerenie, zice Mântuitorul, nici nu-şi ridica fruntea, nu se gândea nici la faptele bune, nici la faptele rele, ci, dimpotrivă, cerea iertare: “Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul”! Cu alte cuvinte, vameşul înţelege că oricât s-ar strădui omul pe faţa pământului, şi oricâte fapte bune ar agonisi, dacă nu există milostivirea Lui Dumnezeu, totul e zadarnic! Am accentua şi am pune pe primul plan din cuvintele vameşului aceste vorbe: “Milostiv fii mie, păcătosul”! Deci, Dumnezeu este chemat să fie milostiv, întrucât numai Bunătatea şi Iubirea Lui pot fi de mare folos pentru noi, ne pot ajuta în momentele vieţii noastre!
– Rep. Vameșul ne arată, prin rugăciunea lui, prin urmare, cum să ne apropiem cu smerenie de Dumnezeu?
-Deci, vameşul, când a rostit această rugăciune, a cerut milostivirea Lui Dumnezeu, el ne-a arătata că avem nevoie de această protecţie divină, de această Providenţă a Lui Dumnezeu!

«Pacea mea las vouă, nu precum dă lumea»

– Rep. Pentru a sintetiza, putem spune că vameșul și fariseul sunt două alternative opuse, două căi ale căutărilor omului?
-Deci, vameşul, cerând milostivirea Lui Dumnezeu, se întoarce la casa sa îndreptat, adică, iertat de păcate. Dar, se întoarce cu sufletul curat! Că ne spune Mântuitorul Iisus Hristos că fariseul s-a întors îngreuiat la casa lui, adăugând la lauda lui şi la slava deşartă, aprecierea de sine. A adăugat mândria, trufia, slava deşartă, păcate deşarte de care s-au îmbolnăvit şi îngerii cei răi, deci, diavolii, atunci când au căzut din ceruri, pentru că ei au căzut datorită trufiei de care au fost cuprinşi, cum că ei ar putea să fie pe aceeaşi linie cu Dumnezeu! Pentru că ne spune Sfânta Scriptură că deodată Lucifer şi toată oastea lui au căzut în iad. Deci, fariseul păcătuieşte cu aceleaşi fărădelegi ca ale diavolilor. Prin urmare, mândria, slava deşartă, aprecierea de sine, nu sunt altceva decât păcate drăceşti!
– Rep. Câtă pace ne poate aduce Mântuitorul Iisus Hristos în sufletul nostru?
-Ei, desigur, că nu întâmplător, Mântuitorul Iisus Hristos vorbește despre pacea pe care o dă El, nu precum o dă lumea: «Pacea mea las vouă, nu precum dă lumea»! Există, într-adevăr, o acalmie în lume, construită pe niște principii sau construită pe o gândire logică sau experimentală, dar această pace nu este asemănătoare cu pacea Mântuitorului Iisus Hristos!
– Rep. Au existat și situații când v-ați confruntat cu probleme în privința disponibilității unor persoane de a da ascultare Cuvântului Lui Dumnezeu?
-Este adevărat că în decursul anului trecut, noi am avut și probleme și diferite neajunsuri, neîmpliniri care nu ne-au mulțumit, dar, pe de altă parte, ne-au întărit mult în smerenie și în rugăciune înaintea Lui Dumnezeu, ca să putem da un răspuns acestor neajunsuri. Sunt oameni care au înțeles, dar mai sunt și oameni care n-au înțeles acest mesaj creștin, dar e adevărat că simțul auzului este diversificat! Cuvântul Lui Dumnezeu intră în sufletul nostru prin auz, și e evident că în sufletul nostru această sămânță rodește sau se usucă, după felul solului în care prezentăm spre germinare aceste semințe Evanghelice!
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here