În spiritul Pericopei Evanghelice a celei de-a doua Duminici din Postul Mare, ca într-o adevărată «lecție» de “cultură și educație teologică”, vom afla un prilej de meditaţie profundă și binevenită primenire duhovnicească, începând chiar de la una dintre marile minuni ale Mântuitorului, Vindecarea slăbănogului din Capernaum, dar fără a trece prea ușor peste faptul că tot în această binecuvântată zi este sărbătorit și Sf. Grigorie Palama (1296-1359), Arhiepiscop de Tesalonic, unul dintre cei mai profunzi şi mai originali teologi ai Bisericii Ortodoxe din secolul al XIV-lea, considerat un Sfânt Părinte al Bisericii, care a trăit experienţa Sfinţilor isihaşti de la Muntele Athos și a demonstrat că trăirea mistică este posibilă şi îl poate duce pe om la îndumnezeire.
El este considerat un teolog al luminii dumnezeieşti neapuse, necreate şi veşnice, numit în Triod “trâmbiţă a teologiei”, “sfeşnicul luminii”, dar având în vedere că aceste două subiecte vor fi analizate și vom reveni cu ele, deslușite din cuvântul de învățătură pe care îl va avea ÎPS dr IRINEU în oficierea Sfintei Liturghii a Duminicii acesteia, care se va săvârși într-una dintre frumoasele mănăstiri ale Gorjului, vă aducem în fața cititorilor și a credincioșilor noștri un dialog de suflet cu Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei!
“Atât de importantă în viaţa nostră este îngăduinţa, bunătatea, iertarea”
– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, avem nevoie de educație și de o cultură teologică a tinerilor, pe de o parte, iar pe de altă parte, a persoanelor adulte sau chiar a celor mai în vârstă?
-Nu trebuie să absolutizăm disocierea în funcție de vârstă, deoarece pe toți aceştia Mântuitorul Iisus Hristos îi laudă şi le spune: “Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţini ai fost pusă, peste multe te voi pune! Intră întru bucuria Domnului tău”! De aceea, atât de importantă în viaţa nostră este îngăduinţa, bunătatea, iertarea. În toate acestea, ne arătăm întru-totul asemenea milostivului Dumnezeu care iartă, care îndură, ne rabdă fărădelegile noastre. De asemenea, în această iertare a noastră, recunoaştem că şi noi suntem păcătoşi, că şi noi greşim, de aceea să ne grăbim să iertăm pe fraţii şi surorile noastre, ca să ne vindecăm de păcate, asemenea slăbănogului din Capernaum, căci ne vedem şi pe noi neputincioşi şi nu ne considerăm că suntem mai buni decât alţii, mai ales când privim spre faptele noastre şi vedem “bârna din ochiul nostru”!
– Rep. Educația noastră teologică trebuie pornită de la o veritabilă terapie a iertării?
-Iertarea este echivalentă cu mântuirea, ea este darul cel mai de preţ al lui Dumnezeu. Iertarea păcatelor şi viaţa veşnică. Păcatul ne scoate din micimea noastră, din interiorul nostru şi ne pune într-o poziţie exterioară fiinţei noastre. Prin comuniune punem sufletul nostru în balanţa celuilalt suflet de lângă noi. Comparaţia este o ieşire din noi, şi o cântărire a celui de lângă noi. De aceea, spunem cu părtinire faţă de noi, că suntem mai buni decât alţii. Pentru că ieşim din noi atunci când avem gânduri de mărire deşartă.
– Rep. Când oamenii caută recompense materiale sau chiar o recunoaștere a pretinselor merite convertite în laude, putem remarca un gen de pseudocultură a trufiei și a fățărniciei?
-Vrem să ne laude oamenii, şi ieşim în întâmpinarea laudelor lor! Ieşim ca să ne vadă. Acesta este păcatul, că vrem să ne arătăm faţa noastră şi îi determinăm pe cei din jurul nostru ca să ne laude, să ne aprecize, iar atunci când nu se întâmplă aşa ceva, începem să-i dispreţuim şi să le arătăm că nu văd faptele noastre, nu iau seama la lucrurile noastre. Păcat grav, care, pe de o parte, ne aşează în rândul vrăjmaşilor diavoli, şi pe de altă parte, ne face să scoatem faptele bune din vistieria sufletului nostru, ca să fie la îndemâna furtişagului diavolului care fură faptele noastre şi ne lasă păgubiţi de valoarea aceasta pe care am câştigat-o şi care ni s-a dat de către Bunul Dumnezeu! Uneori simţim că ne întoarcem în dreptate, adică, nu mai judecăm strâmb! Orişice faptă rea este o strâmbătate, este o fărădelege, este o răstălmăcire a Adevărului Lui Dumnezeu!
“Unele simboluri laice sunt nocive și sunt un atentat la viața omului”
– Rep. Păcatul este o strâmbătate a sufletului nostru, o expresie a nedreptății pe care o avem prin natura noastră, cum spunea Platon, sau e o maladie a inculturii și a supreficialității firii omenești?
-Dumnezeu ne spune să fim drepţi, iar atunci când facem fapte rele, noi ne arătăm strâmbi, judecăm strâmb, gândim strâmb, judecăm pe alţii, facem rele după părerea noastră. Se întâmplă acest lucru, din nefericire, peste tot, şi în mănăstiri, şi în parohii, şi în biserici şi la ierarhi şi peste tot. Pentru că sufletul, nestând permanent în legătură cu Dumnezeu, se strâmbă, se încovoaie, şi ajunge precum femeia gârbovă din Evanghelie, ca să nu mai poată vedea cerul şi frumuseţea Lui Dumnezeu!
– Rep. Considerați că promovarea cu obstinație a simbolurilor laice, într-o lume secularizată, ar putea determina o îndepăratre de Dumnezeu?
-Despre ce simboluri vorbim?
– Rep. De exemplu, simbolurile laice care supralicitează anumite laturi ale vieții profane: consumismul, divertismentul, violența, bogăția materială cu orice preț!
-Nu știu dacă îl interesează pe un credincios de astăzi că sunt simboluri de acest fel! Lumea greco-romană, spre exemplu, a arătat că simbolistica păgână era dezvoltată și chiar destul de răspândită pretutindeni, că uneori aceasta se exhiba cu obstinație în fața oamenilor. Ce putem noi face, față de un om sau un grup sau chiar o societate care vrea să facă nu știu ce lucru? Bineînțeles, că aceste simboluri, dacă sunt nocive și aduc prejudiciu, dacă sunt un atentat la viața omului, la integritatea lui morală, chiar la viața familială, bineînțeles că trebuie luate măsuri, pentru că nu trebuie să arăți ceva care să conducă la degradarea ființei umane, cum ar fi, spre exemplu, în cazul simbolurilor naziste, a însemnelor sataniste, pe care nimeni nu le poate accepta, întrucât instigă la revoltă, la luptă împotriva omului și a bunelor moravuri! Așadar, pentru noi, cel mai de seamă simbol, cel mai de seamă însemn este Sfânta Cruce, iar noi pe aceasta o apărăm pentru că este simbolul biruinței și al nădejdii noastre!
“Din Evanghelia iertării să învăţăm pilda adevăratei smerenii”
– Rep. Deci, Evanghelia Duminicii acesteia arată nu doar la vindecarea sufletului prin iertare, dar și la apropierea noastră de Lumina Învierii, cum spune Grigorie Palama?
-Evanghelia Duminicii a doua din Postul Sfintelor Paşti, ne cheamă să ne îngrijim mai întâi de iertarea păcatelor şi de vindecarea sufletului de păcatele pretins necunoscute, dar cunoscute de Dumnezeu şi de noi înşine. Spovedania este tainică, pentru că numai Dumnezeu-Doctorul şi omul păcătos, pacient sau penitent, resimt rănile sufletului, iar din Evanghelia iertării să învăţăm pilda adevăratei smerenii, pilda adevăratei echivalări a faptelor noastre şi cum trebuie să-I mulţumim Lui Dumnezeu că ne ajută şi ne pune la dispoziţie, la îndemână să facem fapte bune. În răbdare, în smerenie, în iubire, ne scoate Bunul Dumnezeu posibilităţi diferite ca să ne îndreptăm, să ne agonisim faptele noastre!
– Rep. Pe ce se fundamentează educația și cultura teologică a omului societății de azi?
-Pe hotărârea de a nu lăsa niciun moment fără de rugăciune, căci ne spune psalmistul şi Sfânta Scriptură: “să răscumpărăm vremea” sau “învaţă-ne să socotim bine zilele, ca să ne îndreptăm inimile spre înţelepciune”! Dumnezeu să binecuvânteze calea aceasta şi să o dea spre mult folos sufletelor noastre, şi apoi răsplată spre Împărăţia Cerului, acolo unde nu este nici întristare, nici suspin!
– Rep. Oare, am putea spune că și în zilele noastre cuvântul divin reprezintă Logos-ul diseminat prin credință?
-Logos-ul este însăși Persoana! Deci, nu numai un cuvânt sau ceva energetic care să pătrundă una dintre laturile noastre de activitate, ci Logos-ul divin este Persoană, este Însuși Fiul Lui Dumnezeu care vine să ridice păcatele lumii și să ne mântuiască! De aceea, noi, ori de câte ori ne adresăm Lui Dumnezeu, gândim prin Mântuitorul și în Mântuitorul Iisus Hristos, Care este Logos-ul Tatălui înomenit și care permanent ne dă nouă consistență de persoane, pentru că Logos-ul este Persoană și el îl creează pe om ca persoană. Iar omul este o ființă logică pentru că este făcut după chipul Logos-ului.
“Trebuie să înțelegem logica omului, logica pe care Dumnezeu a pus-o în om”
– Rep. Ce înseamnă a disocia între logica omenească și învățătura creștină sau înțelepciunea dumnezeiască?
-Nu este mare deosebire, dacă trebuie să înțelegem logica omului, logica pe care Dumnezeu a pus-o în om! Omul este o ființă logică pentru că el a fost făcut după chipul Lui Dumnezeu și astfel are o rațiune a existenței sale. Rațiunea este Logos și vorbim despre «loghi», adică de oameni care sunt logos-uri la rândul lor, iar aceasta înseamnă că orice persoană…
– Rep. Are har…
-Nu numai că are har! Înseamnă că persoanele au chiar mai mult decât har, pentru că au calitățile chipului Lui Dumnezeu! Harul acesta este într-adevăr, mai presus de toate, este energie divină care izvorăște din Sfânta Treime, din persoanele Preasfintei Treimi și se împărtășește credincioșilor în vederea mântuirii. Deci, vorbim despre logică omenească, nu neapărat în sensul logicii păcatului. Există și o falsă logică, o pseudo-logică a păcatului, iar această logică nu are nimic de-a face cu rațiunea în sine…
– Rep. Poate că este vorba mai mult de o pseudo-logică a căderii în păcat!
-Aș pune-o între «ghilimele» această expresie, pentru că e greu s-o numești logică! E mai mult alogică sau ilogică, pentru că păcatul este irațional, e ceva care se luptă împotriva noastră, care duce la ruinarea ființei noastre, și atunci, ca să vorbim despre logică în sensul bun al cuvântului, în sensul strict al cuvântului, nu putem vorbi decât despre o logică divină a ceea ce Dumnezeu a pus în fiecare dintre noi! Cine poate gândi că există o logică a războiului? Este o boală, este o paranoia ca să vorbești despre o logică în sensul acesta!
– Rep. Care este rolul dogmei în combaterea viciilor lumești?
-Bineînțeles că dogma este ceea ce reglementează ca principiile morale să existe! În dogmă sunt cuprinse învățăturile pe care noi trebuie să le avem în minte și pe care trebuie să le respectăm pentru a ajunge la scopul nostru, la ținta noastră, mântuirea sufletului! Dogma este legea despre care vorbește Sf. Apostol Pavel, legea jugului pe care, cel care dorește să primească cununa nevestejită a Împărăției Cerurilor, trebuie s-o respecte! Deci, noi ne luptăm și alergăm după “regula jocului”, iar această “regulă” este însăși dogma! Deci, putem spune că este rânduiala Bisericii, pe care Dumnezeu ne-a revelat-o în Sfânta Scriptură și pe care Sfinții Părinți, așa cum a fost și Grigorie Palama, au înscris-o în această bună viețuire a Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos.
Profesor, Vasile GOGONEA
