În Duminica a doua după Rusalii, știm că avem Sărbătoarea Sfinților Români și a Chemării Primilor Apostoli, ca o binecuvântare a proslăvirii credinței noastre dreptmăritoare pe care o păstrăm în existența noastră ființială și în care se oglindesc în chip minunat faptele și îndelunga trudă ostenitoare a sfinților de pe meleagurie spațiului nostru carpato-danubiano-pontic, pentru a da o neostoită ascultare deplinei și înălțătoarei chemări a primilor apostoli, acei pescari minunați de suflete care L-au urmat pe Mântuitorul Iisus Hristos și au continuat misiunea de răspândire a creștinismului în lume!
«Fiți desăvârșiți, precum Tatăl Cel din Ceruri, desăvârșit Este»
– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, dr. Irineu, prin menirea Arhieriei Voastre de îndeplinire a atribuțiilor pastoral-misionare de mare răspundere în Arhiepiscopia Craiovei și în întreaga Mitropolie a Olteniei, iată, în Duminica a 2-a după Rusalii, veți fi prezent la resfințirea Bisericii cu hramul «Sfinților Împărați Constantin și Elena» din Parohia Șasa, Comuna Dănești, pentru a însemna încă un prilej minunat de a fi oaspetele gorjenilor, al tuturor credincioșilor care vor pregusta din minunatul cuvânt de învățătură despre Sărbătoarea Sfinților Români și a Chemării Primilor Apostoli dăruiți de Dumnezeu întru mântuirea sufletelor noastre!
-Dacă privim și analizăm viețile sfinților, Chemarea Primilor Apostoli, vom vedea că viața desăvârșită are, în esență, rugăciunea, are în practică iubirea, are în vedere milostenia și iertarea. Toate acestea sunt prezentate în viața și activitatea Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că El, ca Dumnezeu, deși n-avea nevoie să se roage, S-a rugat ca să ne învețe cum să ne rugăm! Ne-a iubit pe noi, încât și-a dat sufletul Său, și-a dat Viața Sa, i-a iertat pe toți, așa cum vedem chiar în momentul răstignirii, când se rogă Tatălui Ceresc: «Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac!». Întru toate S-a arătat desăvârșit, așa cum ne spune Sf. Apostol Pavel, ca să ne arate model de sfințenie, când ne spune: «Fiți desăvârșiți, precum Tatăl Cel din Ceruri, desăvârșit Este»! Iar Sf. Apostol Pavel, înțelegând această chemare a Lui Dumnezeu, a spus și el, ca un purtător de Duh: «Fiți următori mie, precum și eu sunt următor Lui Hristos»! Așadar, legătura dintre noi și Mântuitorul Hristos este una esențială și ontologică, în același timp!
– Rep. Deci, sfinții la care toți ne închinăm și la care ne rugăm sărutându-le icoana, atunci când suntem la biserică, așa cum trebuie să o facem în orice moment al vieții noastre, prin urmare, sunt rugătorii noștri înaintea Lui Dumnezeu?
-În acest moment, înainte de Duminica Sfinților Români, după ce am avut Duminica Tuturor Sfinților, trebuie să vedem că noi suntem legați de acest pământ, de sfinții lui, aceia care ne privesc din cer, de înaintașii noștri, și, cum orice familie are la bază o altă familie, așa mai departe, până la strămoșul comun, Adam, așa avem și noi legătura cu sfinții, care permanent se roagă pentru noi, în comuniune cu noi, pentru că vorbim de «comunio santoro», de comuniunea sfințior! Pentru că neamul nostru are o mulțime de sfinți, de la Sfinții Martiri, din timpul persecuțiilor romane, apoi de la Sfinții Ierarhi, care au propovăduit Evanghelia în aceste ținuturi, la sfinții cuvioși, la sfinții, drepții care s-au ostenit în satele noastre și în orașele noastre, pe care, unii îi știm, pe alții nu îi știm! Deci, sfinții ne sunt protectorii noștri și ajutătorii noștri! Spun acest lucru, pentru ca să legăm începutul nostru de temelia «de granit» a existenței noastre românești, a existenței noastre creștin-ortodoxe!
“«Cel rău» se folosește de energia noastră și ne «intoxică» tocmai cu ceea ce avem cel mai bun în viața noastră”
– Rep. În lumea laică, prin sfaturile unor înțelepți, unii chiar oameni de aleasă cultură, noi deslușim învățături care se risipesc în noianul informațional!
-Uneori, în viață, n-avem ocazia să cunoaștem prea multe, fie datorită familiei, fie datorită mediului înconjurător sau societății! Primim ceea ce ni se oferă sau de multe ori ni se impune, sau «subversiv», ni se strecoară, ceea ce este un lucru periculos pentru omenire! Uneori, avem impresia că lucrurile «inventate» de către oamenii înțelepți și «mari» sunt excepționale și extraordinare, că ne conferă multe avantaje! Dar, trebuie să știm că în afară de binele și «bunul» care există în lume, acestea sunt dăruite întrutotul de către Bunul Dumnezeu, că numai El este Bun! Nimeni nu poate să se considere bun! Mai sunt și altele care pot fi dăunătoare și periculoase vieții noastre! Noi, de aceste lucruri ne ferim cât putem, cât realizăm că e rău, dar, nu trebuie să uităm că «cel rău», chiar dacă ar trebui scris cu litere mari, se folosește de energia noastră și ne «intoxică» tocmai cu ceea ce avem cel mai bun în viața noastră!
– Rep. Ce le puteți împărtăși acelor oameni frustrați și siderați de lipsurile vieții, de grijile cotidiene, de provocările veacului, cum se spune?
-Cum constatați, omul care a alunecat pe panta aceasta a pierzaniei, își dă seama că sugestia sau informația pe care a primit-o, nu a venit ca să-i facă bine! Dimpotrivă, cel rău s-a folosit de energia lui, de puterea lui, supraestimându-i capacitatea de gândire și de viață! Orice lucru care este «violentat» de asemenea gânduri, de tendințe trupești, ajunge la un moment dat să se uzeze, și omul să ajungă o «epavă»! Deci, împotriva acestor tendințe «excentrice», noi trebuie întotdeauna să gândim, să realizăm ceea ce trebuie să facem bine, iar acest «bine» să se «aplice» sufletului nostru, vieții noastre, ca în acest fel să mergem acolo unde fiecare să poată realiza ceea ce Bunul Dumnezeu îi va da, ca să împlinească cele «ale firii», cele necesare pentru viața de zi cu zi!
– Rep. ÎPS Voastră, în literatura sociologică se vorbește despre «paralaxa socială», un fel de coordonată existențială a relațiilor interumane în care individul dorește a fi un spațiu al căutării Lui Dumnezeu!
-Adică, este un spațiu care nu lasă ca să fie ocupat de altceva decât iubirea Lui Dumnezeu! «Căci, dacă iubește cineva mai mult pe tatăl său și pe mama sa, mai mult decât pe Domnul, sau pe frați, sau pe surori, mai mult decât pe mine, acela nu e vrednic de mine»! Evident, că Domnul, nu ne îndeamnă ca să nu-i iubim pe semenii noștri, pe apropiații noștri, pentru că El Însuși ne-a spus: «Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău și pe aproapele tău, ca pe tine însuți!». Și vrea să arate că prioritară în viața noastră și de mare valoare este iubirea divină! Iubirea Lui Dumnezeu, care nu este un lucru abstract, lipsit de conținut, ci, este o legătură personală, interpersonală, adică, ne adresăm Lui Dumnezeu cu cuvântul «Doamne!» și spunem, prin îngăduința Lui Dumnezeu: «Chiar și Tu, Doamne!». Iată, ce legătură și ce relație se realizează între noi și Mântuitorul Iisus Hristos, El, Care a venit și S-a făcut asemenea nouă, în afară de păcat, și ne-a dat prin Duhul Sfânt puterea ca să ne ridicăm la ceruri și să ne facem fii ai Tatălui Ceresc!
“Acela Care ne-a rânduit, poartă de grijă de noi și știe de ce avem nevoie”
– Rep. Cât de apăsătoare pot să fie necazurile prin care trecem, grijile vieții noastre?
-Așadar, Harul Duhului Sfânt se coboară peste noi, ori de câte ori ne ridicăm din obișnuitul nostru, din viața noastră de zi cu zi! Când ne ridicăm la Ceruri, cu mintea noastră, cu sufletul nostru, când rugăciunea noastră se coboară în sufletul nostru și ia loc în viața noastră, așa cum spunem în rugăciunea: «Împărate Ceresc»: “Vino și te sălășluiește în sufletul nostru, și ne curățește de toată întinăciunea”, Dumnezeu se face sălaș, se așează în sufletul nostru, căci El ne-a spus: «Cel care mă iubește pe mine și face Voia Mea, îndeplinește poruncile Mele, într-acela Eu voi veni, cu Tatăl și cu Duhul și Mă voi sălășlui!». Când Îl avem în viața noastră, greutățile, necazurile, suspinele, întristările, toate sunt risipite și spulberate, pentru că Dumnezeu este creatorul nostru, știe de ce avem trebuință, de multe ori, chiar dacă ne supărăm că nu ni se împlinesc toate, așa cum vrem noi, după mintea noastră! Totuși, trebuie să știm că Acela Care ne-a rânduit pe noi din veșnicie, poartă de grijă de noi și știe de ce avem nevoie!
– Rep. Chemarea Domnului este ca un îndemn spre desăvârșire?
-Așadar, chemarea Domnului: «Fiți desăvârșiți, precum Tatăl vostru din ceruri desăvârșit este» se adresează fiecăruia dintre noi! Dumnezeu vrea să fim desăvârșiți, adică, să lucrăm permanent! Nu este un «vârf» al desăvârșirii, dincolo de care, noi să nu mai lucrăm! Cum constatați, chiar cuvântul românesc: «desăvârșire», înseamnă că mai avem multe de făcut! Întotdeauna, trebuie să facem ceva, fără să spunem că am făcut totul!
“Domnul, Care ne-a spus: «Eu voi fi cu voi, până la sfârșitul veacurilor»”
– Rep. Ce ecouri poate avea în sufletul nostru «glasul» bisericii?
-Așadar, biserica ne luminează, biserica ne întărește și ne conduce pe calea mântuirii, în Împărăția Cerurilor! De aceea este important ca noi să auzim «glasul» bisericii! Să ascultăm vocea ei, să ascultăm cuvântul ei! Căci, cuvântul bisericii este Cuvântul Lui Dumnezeu! Noi nu spunem nimic de la noi înșine, și nici n-am avea ce să spunem, din cugetarea noastră și din gândirea noastră, pentru că Dumnezeu este Cuvântul, și El a venit în lume și ne-a învățat ce trebuie să grăim și cum trebuie să glăsuim, ca să vorbim despre Împărăția Cerurilor! Toate celelalte cuvinte din lumea aceasta sunt folositoare doar pentru a ne înțelege între noi. Trecerea din lumea aceasta spre Împărăția Lui Dumnezeu este o certitudine, e nădejdea pe care o avem în sufletul nostru, și orice ne-ar încerca în lumea aceasta, durerea, suferința, necazul, nu putem birui singuri toate acestea! Cum ne spune Mântuitorul Hristos: «Fără de Mine, nu puteți face nimic»! Deci, suntem cu Domnul, Care ne-a spus: «Eu voi fi cu voi, până la sfârșitul veacurilor»! Domnul, nu este alături de noi! Este în sufletul nostru, în trupul nostru!
– Rep. Care este suportul esențial, de netăgăduit, al credinței noastre mântuitoare?
-Acela că Mântuitorul Hristos n-a rămas cu trupul în pământ, și odată ce a biruit moartea, dușmanul nostru, El S-a Înălțat la Tatăl Cel Ceresc, de unde a venit! Dar, Mântuitorul se ridică la cer cu trupul nostru transfigurat, îndumnezeit, cu trupul nostru înviat, care nu mai e cuprins de stricăciune, de slăbiciune, de neputință, nu mai este îngreunat de povara trupească, biologică. Trupul Mântuitorului Iisus Hristos S-a îndumnezeit, rămânând în aceleași caracteristici ale firii umane, pentru că nu s-a pierdut nimic, totul a rămas de altă natură, de altă formă, încât El este văzut de către Sfinții Apostoli și recunoscut! Chiar mănâncă cu ei la masă, chiar îi mustră, dojenindu-i: «De ce se ridică în mințile voastre asemenea gânduri, că Eu aș fi o nălucă? Pipăiți-Mă și vedeți că sunt Același! Vedeți, semnele cuielor în picioarele Mele? Vedeți rana din coastă? Prin aceste mărturii, indicii sigure, ne arată că El este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, dar ne arată că noi, oamenii, uniți cu El și împreună cu El, trecem din lumea aceasta într-o lume cerească!
Profesor, Vasile GOGONEA
