Cuvântul «Paște» provine în limba română din forma bizantino-latină «Pastihae», de la cuvântul de origine ebraică «Pasah» – «a trecut»), poate moștenit de evrei de la egipteni. Se cunoaşte că evreii numesc «Pesah» («Paște»), sărbătoarea libertății sau a azimilor, sărbătoarea lor anuală în amintirea evenimentelor relatate în Biblie ale trecerii prin Marea Roşie și a eliberării lor din robia Egiptului (Ieşirea XII, 27), care se prăznuiește la 14 Nisan și coincide cu prima lună plină de după echinocțiul de primăvară.
Termenul ebraic de «Paști» a trecut prin forma lui aramaică – «Paskha», folosită până azi în ebraică pentru a denumi «Paștele» creștine, mai ales că în vocabularul creștin evenimentele istorice care sunt comemorate în sărbătoarea creștină, adică Patimile, moartea și Învierea Domnului au coincis cu Paştele evreilor din anul 33. Se pare că obiectul sau motivul «Paștilor» creștine a devenit cu totul altul decât al «Paștilor» evreilor, care fusese la vremea respectivă celebrat de Iisus și apostoli, între vechea sărbătoare iudaică și cea creștină nefiind ulterior, după o parte din teologii creștini, altă legătură decât una de nume și de coincidență cronologică. Prin urmare, Paștele, în latină «pascha», în ebraică pronunțat «pessach» pentru Paștele evreiesc, ebraică, în forma aramaică, pronunțată «pascha» pentru Paștele sau Paștile creștine, atestă faptul că la greci, este cea mai mare sărbătoare religioasă anuală de primăvară cu semnificații diferite, întâlnită în creştinism și iudaism. Unele obiceiuri de Paști se regăsesc, cu semnificație diferită, în antichitatea anterioară religiilor biblice, atingând astăzi o mare diversitate culturală, în funcție de particularitățile religiei adoptate.
“Slava Crucii şi a Învierii are o valoare unică, acestea fiind evenimentele împlinite o singură dată în istoria lumii”
Paștele este cea mai importantă sărbătoare anuală creștină care comemorează evenimentul fundamental al creștinismului, Învierea Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare, iar data de început a Paștelui marchează începutul anului ecleziastic. Această sărbătoare durează trei zile și începe, conform deciziei Conciliului de la Niceea, din anul 325, în Duminica de după prima Lună plină după echinocțiul de primăvară. Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, un eveniment copleşitor pentru orice om, un mister care continuă să fascineze întreaga făptura umană, ca o realitate care se transmite din generaţie în generaţie, de la un secol la altul în talazul unui izvor de apă vie, deoarece Întruparea şi Învierea Fiului Lui Dumnezeu sunt fundamentale pentru viaţa oricărui om şi reprezintă începutul şi temeiul mântuirii noastre, prin care a fost distrusă moartea. De cele mai multe ori, dacă nu chiar în orice clipă, simţim că suntem neputincioşi să cuprindem în cuvinte şi cu puterea raţiunii noastre minunea în sine, fiindcă ea depăşeşte posibilităţile noastre de înţelegere, iar exemplul cel mai grăitor al tainei praznicului sunt valurile numeroşilor creştini care iau parte la această sărbătoare a bucuriei, a împăcării şi a luminii necreate, o lumină care potrivit tradiţiei trebuie adusă şi în case. În «Pastorala» la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, 2018, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei subliniază, printre altele: “Slava Crucii şi a Învierii au o valoare unică, acestea fiind evenimentele împlinite o singură data în istoria lumii prin dragostea fără de margini a Fiului Lui Dumnezeu. Valoarea acestora, după sfatul cel veşnic al Preasfintei Treimi, se extinde de la Tatăl, prin Mântuitorul Iisus Hristos în Duhul Sfânt asupra tuturor timpurilor şi se oferă tuturor oamenilor din lume prin Sfintele Taine. Departe ca aceste lucrări să devină atemporale şi metaistorice, activând în Persoana Mântuitorului veşnic viu, ele sunt o moştenire pe care Domnul Slavei, Cel răstignit şi Înviat, ni le comunică nouă, credincioşilor, permanent pe «altarul aşezat în mijlocul Bisericii»”, tocmai pentru a ne demonstra că farmecul deosebit al Sărbătorii Paștelui este dat atât de semnificația ei spirituală (“…învierea Mea va fi totodată o înviere pentru toți cei care Mă urmează”), cât și de tradiții (oul pictat, masa cu mâncăruri tradiționale, slujba de sâmbătă seara cu primirea luminii), fiindcă Paștele reprezintă un moment de pace sufletească, de împăcare, de bucurie lăuntrică.
“Sărbătoarea Sfintelor Paşti este momentul potrivit pentru a cugeta la taina legăturii omului cu Dumnezeu”
În esenţă, omul, dar şi întreaga creaţie a Lui Dumnezeu se împărtăşesc de darurile Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, fiindcă prin lucrarea harului în lume, trupul nu mai este întunecat, opac, ci este copleşit de spirit, fiind treapta culminantă a sfinţeniei care anticipează starea trupurilor la învierea de obşte. Roadele Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-au vădit în lume, de-a lungul celor două milenii, în viaţa religios-morală, în operele de cultură, de artă, în descoperirile oamenilor de ştiinţă şi în faptele de binefacere individuale sau generale ale Bisericii. În «Pastorala» la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, 2018, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei spune că în noaptea Învierii: “Ne aflăm în pridvorul bisericilor noastre pentru a primi binecuvântarea Lui Dumnezeu. Suntem împreună într-un număr mare, având între noi şi pe cei care nu vin la sfânta biserică decât în noaptea de Paşti sau rareori în timpul anului. Îi îmbrăţişăm pe toţi cu dragoste de frate şi le dorim a fi cât mai mult între noi, pentru că facem parte din aceeaşi familie creştină şi este bine şi frumos să mergem împreună pe acelaşi drum. Suntem aici, la sfânta biserică, pentru «a lua lumină». Acest fapt arată că este ceva sau, mai bine spus, că este Cineva Care ne cheamă. Simţim nevoia unui răspuns, avem trebuinţă de lumină şi intuim că în lumina de Paşti descoperim pe Cineva Care ne poate călăuzi, hrăni şi ajuta. Da, iubiţi credincioşi, este lumina Lui Hristos, este Hristos Însuşi, Care vine spre noi, Care ne cheamă, Care ne aşteaptă, Care ne iartă, Care ne îmbrăţişează şi Care ne iubeşte. Spre El ne îndreptăm paşii în această noapte de Înviere şi nădăjduim ca lumina Lui, El Însuşi, să rămână cu noi şi în noi pentru veşnicie. Sărbătoarea Sfintelor Paşti este momentul potrivit pentru a cugeta la taina legăturii omului cu Dumnezeu, legătură care constituie şi fundamentul real al relaţiei dintre oameni… Sărbătoarea Învierii Domnului a fost, de-a lungul veacurilor, moment de bucurie aleasă pentru românii ortodocşi, oriunde s-ar fi aflat ei. Graniţe nedrepte i-au ţinut despărţiţi unii de alţii, dar limba lor comună şi, îndeosebi, aceeaşi credinţă i-au menţinut în unitate de cuget. Hrăniţi din tainele credinţei în Hristos, înlăuntrul aceleiaşi Biserici Ortodoxe, românii şi-au văzut împlinită dorinţa de a fi împreună într-o ţară care să-i cuprindă pe toţi. La împlinirea a 100 de ani de la acest eveniment de mare importanţă pentru noi, se cuvine să-I mulţumim Lui Dumnezeu pentru cele întâmplate atunci. Credinţa în Învierea Lui Hristos a fost în acele momente, precum este şi astăzi, izvor de putere în nădejdea de împlinire a năzuinţei de unitate”, a menţionat cu elocinţă fostul Mitropolit al Olteniei.
Să rostim cu bucurie adevărul mântuitor: HRISTOS A ÎNVIAT!
În concluzie, în noaptea de Înviere, cei care merg la biserică au câte o lumânare pe care o vor aprinde din lumina adusă de preot de pe masa Sfântului Altar, iar această lumânare este simbolul Învierii, al victoriei vieții asupra morții, a luminii divine asupra întunericului ignoranței. Unii obișnuiesc să păstreze restul de lumânare rămas, pe care îl aprind în cursul anului, când au vreo problemă gravă. O mai veche credință răspândită este aceea că timp de o săptămână, începând cu noaptea Învierii, porțile raiului rămân deschise, astfel încât sufletele celor decedați în timpul Săptămânii Luminate ajung cu siguranță în rai! Deci, Lumina Învierii Lui Hristos, aşezată în centrul vieţii oamenilor, oferă acestora, atât un unic centru de referinţă, precum şi calea de apropiere între ei. Cu cât creşte apropierea oamenilor de Dumnezeu, cu atât capătă consistenţă unirea între ei, căci în această perspectivă, toţi şi toate dobândesc folos. Familia se întăreşte, neamul rămâne unit, duşmanii se risipesc, Biserica se bucură, iar Bunul Dumnezeu este întru toate slăvit şi lăudat. Aşadar, rugăciunea şi lucrarea tuturor să-i cuprindă şi pe gorjenii noştri, pentru ca toţi să ne regăsim în aceeaşi Ţară şi aceeaşi Biserică binecuvântată cu voia Lui Dumnezeu, iar într-un singur glas, toţi să rostim cu bucurie adevărul mântuitor: HRISTOS A ÎNVIAT!, aşteptând de la toţi şi pentru toţi, mărturisirea şi răspunsul pascal: ADEVĂRAT A ÎNVIAT HRISTOS!
Profesor, Vasile GOGONEA
