”Dar dintre toate câte pun cununa
Durerilor ce inima sfâșie,
Au fost mereu și fi-vor totdeauna
Plecările ce duc în veșnicie.”
Vasile Militaru.
Se apropie un an de când din cartea vieții s-a șters pentru totdeauna un nume scump nouă, tuturor, celor care am cunoscut-o, dar nu și din mentalul nostru sau din cărțile și din cataloagele școlilor pe unde a funcționat ca profesoară de matematică: IULIANA UNGUREANU. Plecarea din viață, la aproape 73 de ani, a lăsat un gol imens în sufletul soțului său, al surorii Adriana și al rudelor apropiate, cu neputință a-l umple vreodată.
Iuliana s-a ivit pe lume în ziua de 20 mai 1943 la Iași, acolo, unde tatăl ei era maistru militar, mobilizat în timpul războiului. Bucurie mare în familie, mai ales că era prima odraslă intrată în viață. Are parte de o copilărie umbrită de o istorie tulburătoare, sângeroasă, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Educația pe care o primește pe genunchii mamei, o înțeleaptă ardeleancă, în cei șapte ani de acasă, va constitui izvorul și temelia caracterului ei nobil.
Studiile primare și gimnaziale le face la Sibiu și Gheorghieni, iar liceul, la Sibiu. Conștiincioasă, învață la toate materiile, dar matematica reprezenta atracția ei, era pasiunea cea mai puternică, de aceea urmează cursurile Facultății de Matematică a Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
După absolvire, a funcționat ca profesoară la Școala Gimnazială Râul Sadului, apoi la Liceul din Avrig, în calitate de profesoară și directoare. În vara anului 1979, o mașină ”Renault 10” cu număr de Sibiu oprea, întâmplător, chiar în fața gospodăriei primarului din Țicleni, Ion M. Ungureanu. Din ea coboară o fată înaltă, brunetă cu părul ușor ondulat, ochii căprui, o față radioasă, un zâmbet aparte și cu o fizionomie agreabilă, întrebând de edilul orașului. Cel întrebat îi arată mașina primarului gata să plece la Primărie. Destinul era pecetluit. Fata care era și șoferiță, venind de la Sibiu spre satul de obârșie al tatălui ei, Bâlteni, era Iuliana. Soarta a decis ca ea, Iuliana, să devină iubita și tovarășa de viață a juristului Ion M. Ungureanu, pe atunci primarul orașului.
Căsătorită, cu domiciliul în Țicleni, va funcționa un an la Liceul Bâlteni, apoi la Școala Generală Nr. 1 Țicleni și la liceul din localitate, până la pensie.
În iunie 1981, dă naștere unui băiețel prematur, dar, din nefericire, nu supraviețuiește, fapt pentru care un colțișor din sufletul ei va fi marcat de amărăciune pentru toată viața.
Foarte bună profesoară, cu o pregătire solidă de specialitate, apropiată de elevi, dar și exigentă, cu răbdarea și calmul ardeleanului, avea fibră de bun pedagog și psiholog, bucurându-se de respectul elevilor și de stima părinților. Întrebuința strategii în funcție de particularitățile de vârstă ale elevilor, urmărea consolidarea obișnuinței de a gândi și observa, conștientă că studiul matematicii devenea din ce în ce mai complex, iar puberul și adolescentul pot opera cu numeroase forme și relații logice. Îi încuraja să pună întrebări și muncea suplimentar cu elevii în cadru organizat, la școală.
Acorda o atenție deosebită pregătirii orelor de dirigenție, prin fixarea unor tematici care să respecte caracteristicile cognitive și afective ale pubertății și adolescenței, având în vedere realizarea tuturor componentelor educației și setea de cunoaștere proprie vârstei. Punea accent pe prezentarea unor biografii celebre, oameni care au reprezentat adevărate culmi de viață, repere profesioniste și morale.
Cinstea, modestia, mărinimia, demnitatea, spiritul de dreptate și adevăr, sinceritatea și bunătatea îi împodobeau caracterul.
O calitate vrednică de a fi luată în seamă era aceea că, dacă avea ceva de spus, îi spunea omului direct în față, fără a-l menaja, nu pe la colțuri. Nu admitea deloc să se vorbească despre cineva care nu era de față, cu alte cuvinte, îi sfida pe colportori.
Am admirat întotdeauna comoara lumii ei interioare, bogăția ei sufletească. I-a iubit pe toți nepoții, se mândrea cu ei, se bucura de succesele lor. Iuliana era și o femeie cultă, citea mult, era o desfătare să intri în dialog cu ea pe teme de literatură română și universală sau de filmologie. Era mândră de soțul ei, se bucura de succesele lui în ale scrisului, îl încuraja, nelipsind de la întrunirile pentru lansarea cărților sale. Suflet nobil, aplecat mereu spre binefaceri, neștiind ce este ura sau invidia.
Urma sfatul lui Goethe: ”Binele pe care-l faci scrie-l pe nisip; ceea ce primești scrie-l pe lespede de marmură !”
Deși era caracter puternic, cu o voință perfect educată, înfruntând cu bărbăție greutățile inerente prezente în labirintul vieții sale, de data aceasta s-a lăsat învinsă de o boală insidioasă, vicleană și galopantă. Boala s-a declanșat după noiembrie 2015, iar pe 3 februarie 2016, s-a terminat nisipul din 
clepsidra vieții sale. În acest răstimp, a preferat să-și ducă suferința cu stoicism. Vestea trecerii Iulianei la veșnica odihnă a produs un adevărat șoc emoțional pentru întreaga obște a orașului. Ca dovadă că s-a bucurat de stima, iubirea și prețuirea concitadinilor noștri, în zilele premergătoare înmormântării a fost un permanent du-te – vino, oameni cu lacrimi în ochi au venit să-și ia rămas bun de la cea repauzată.
Prea mult a iubit viața, ca să se despartă de ea, s-a bucurat de toate minunățiile acestui pământ!
A părăsit scena vieții cu mare durere că se desparte de acela care i-a fost iubit și soț, că-i părăsește pe toți cei dragi, lăsând în urmă numai lacrimi, durere și întristare, dar și cu satisfacția că și-a onorat numele, profesia și familia, prin activitatea și comportarea sa.
Soțul a avut grijă să-i îndeplinească și ultima-i dorință, aceea de a i se alătura în criptă rămășițele fiului decedat după 48 de ore de la naștere.
Poate că, da acolo, din ”susul cel de mai sus”, printre îngeri și stele, privește la cei dragi.
Odihnească-se în pace și fie ca amintirea Iulianei să devină o veșnicie!
Constantin E Ungureanu
