În România, odată cu pauperizarea perpetuă a profesorilor, învăţământul nu mai este liber, sistemul de învăţământ naţional este abuzat politic, cu toate că, aparent şi formal, este pur şi simplu contaminat de drepturi.
De douăzeci de ani încoace, oamenii de la catedră, cărora li s-a speculat slăbiciunea morală, au devenit un fel de eşalon de ajutor social, de unde profesorii de valoare migrează mereu către locuri mai bune, iar locurile lor au fost ocupate an de an de suplinitori, care au făcut un fel de învăţământ aproximativ. Urmarea: generaţii întregi neinstruite cultural; apariţia unui sistem de şcolarizare privat fără prea multe cutume intelectuale.
Amestecul politicului în selectarea conducătorilor învăţământului nu a atins apogeul, acesta urmând să se instaleze odată cu adoptarea noii legi. După acest eveniment, legăturile care ar trebui să-i unească pe profesori în virtutea misiunii lor sociale vor fi înlocuite de imitaţii care vor dezvolta teoria unei libertăţi asumate. Această libertate asumată nu va mai avea în centrul atenţiei instruirea generaţiei următoare, ci o selecţie teleghidată, graţie căreia doar foarte puţine valori vor ajunge să se afirme necondiţionat.
Acum, acest program aşteaptă o moţiune de cenzură, însă sistemul înăbuşirii gândirii este deja în vigoare. Învăţământul prin imagini i-a transformat deja pe copii în animale blânde sau fioroase, care nu mai cugetă, ci aşteaptă reprezentarea în imagini a lucrurilor pe care ar trebui să le înţeleagă.
Unul dintre puţinele obiecte de studiu, care nu permite în totalitate învăţământul prin imagini este matematica. Tocmai de aceea, profesorii de matematică se insinuează ostentativ spre funcţiile de conducere din învăţământ, încercând să păstreze în vigoare principiile care stau la baza şcolii.
Ion Işfan este unul dintre acei profesori, care a ales să lupte pentru onoare chiar dacă o face prin instanţă şi împotriva unor colegi cu aceeaşi profesie. Pentru oamenii de caracter, onoarea este mai presus decât averea şi aranjamentele. Dureros este faptul că alţi profesori, obligaţi să-şi apere privilegiile se opun sentinţelor şi ordinii de drept, chiar dacă au o putere limitată, prin durata de existenţă a culorii politice care i-a pus în funcţiune.
Constantin Bunilă
