Magazin cu produse tradiţionale, în cadrul CNIPT

854

Conducerea Primăriei Municipiului Târgu-Jiu intenţionează să deschidă în colaborare cu Şcoala Populară de Artă un magazin cu opere tradiţionale gorjeneşti ale meşteşugarilor locali, sub forma unor expoziţii cu vânzare.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Târgu-Jiu, magazinul ar urma să fie amenajat în incinta Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică, urmând a fi comercializate produse autentice. “Suntem în discuţii acum pentru a avea un magazin de suveniruri şi de produse autentice în cadrul CNIPT. Noi aveam prin proiectul depus pentru atragerea de fonduri când am realizat acest centru, şi magazine. Acum, căutăm variante pentru a nu face profit momentan, deoarece acel spaţiu este pe fonduri europene, dar pentru că ne dorim să încurajăm meşterii populari şi producătorii de produse autentice din judeţul Gorj încercăm o colaborare cu ŞPA ca ei să-şi deschisă în acel spaţiu punându-le la dispoziţie gratuit locul, un magazin unde să valorifice aceste produse. Sunt mult mai căutate produsele de ceramică cu simboluri gorjeneşti decât magneţii de frigider. Oamenii produc autentic, ceramică, sculptură, încă îi mai avem, dar ei nu ştiu mai departe să fie antreprenori. Trebuie să găsim o soluţie şi să-i învăţăm să-şi vândă marfa. Ei nu trebuie să se mai oprească doar la a participa la nişte târguri de meşteri populari şi atât. Încă discutăm să găsim varianta ideală pentru a da drumul la acest magazin. Cert este că ne dorim foarte repede să-l punem în funcţiune, să găsim varianta legală. Va fi ceramică gorjenească, sculptură, ţesături. Interesul este să-i ajutăm să îşi vândă produsele. Mai sunt foarte puţini meşteri populari, iar în momentul în care vor începe să trăiască decent din această activitate, îi vor încuraja şi pe alţii să vină către a face meşteşug, artizanat. Practic, va fi un magazin expoziţional cu vânzare, cu piese expuse, cataloage ale unor artişti. Este un pas destul de mare. Va rămâne şi în Parcul Central actualul magazin de suveniruri, dar noi ne dorim ca pe noul magazin să se vândă mai mult operă de artă ale artiştilor locali. Ei îşi vor pune preţul pe care îl vor dori, iar noi nu le vom pune adaos comercial la produsele respective”, a declarat viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, Adrian Tudor.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here