Magistraţilor le este lehamite de subordonarea dictată de Zeus

455

Josnicii, impostorii au nevoie de Justiţia care să le acopere matrapazlâcurile şi actele frauduloase cu care au nenorocit poporul şi au demolat ţara. Tiranii nu vor Justiţia autonomă, în conclavul scopurilor românilor, ducătoare la civilizaţie şi civism, dreptate şi adevăr.

Ştiindu-se cu ”musca pe căciulă” secăturile vor să aibă Justiţia la picioare şi în ascultare. Binele, onoarea, dreptatea sunt valori lăuntrice şi intrincesi unei puteri ce respectă legea şi cinstea, adevărul şi oamenii. Dregătorii României sunt datori să pună în viaţa cotidiană solicitarea imperativă, testamentary lăsată de Spiru Haret: ”Noţiunea de justiţie trebuie să fie considerată cea mai nobilă dintre scopurile pe care civilizaţia trebuie să le realizeze.”
Zeus-BĂSE nu le are cu onoarea şi dreptatea, cu cinstea şi legea. Acest dictator urăşte atât de mult oamenii, încât terfeleşte etica, buna-cuviinţă, valorile, progresul şi normele legale. Ştim că acest potinteu-calpuzan a refuzat numirea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Asta, pentru ca propunerile au venit de la ministrul Justiţiei Mona Pivniceru, şi nu de la Monica Macovei ”Motivaţia principală” – se precizează într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale – ar fi ”lipsa de transparenţă a procesului de selecţie organizat de Ministerul Justiţiei care nu a fost stimulativ pentru ca un număr mai mare de procurori cu bune performanţe să se înscrie la procesul de selecţie.” Înţeleg că nu se poate invoca încălcarea legii şi procedurilor ci faptul că procesul de selecţie nu a fost îmbolditor.
Te apucă râsul când auzi o astfel de infantilă gogoriţă. În fapt, despre aceste posturi se vorbea încă dinainte de înlăturarea Guvernului lui alifie – carne de vacă şi chiar a ultimului Guvern BULĂ-Boc, omul cu puşca şi cureaua lată; a fost, lesne de înţeles, sufficient răgaz de gândire pentru procurorii ”cu bune performanţe”. De fapt guvernatorul Zeus ţine cu bizară încăpăţânare de privilegiul lui de a numi – prin intermediul unor magistraţi – lipsiţi de personalitate – procurorii şi a putea, în felul acesta, să continue să-şi şantajeze şi să compromită adversarii politici, cu dosare fabricate, dictatorial născocite. Mai nou guvernatorul – vaporean ne aminteşte, cu schizoidă insistenţă, că nu se grăbeşte cu aprobarea ori respingerea propunerilor pentru cele două funcţii, socotind că este mai nimerit să-şi păstreze cât poate vechile marionete, manevrabile după bunul plac şi mereu mai acute juridic, trebuinţe. Motivaţia guvernatorului este penibilă, provoacă lehamite. El, farsorul, cita un articol din Constituţie, dar îl cita truncheat şi îl hermeneutiza după voia lui tactico-strategică. Se ştie că după ce a preluat preşedinţia şi a instalat-o pe Monica Macovei în scaunul de ministru al Justiţiei, marinarul a măsluit – prin majoritatea parlamentară de atunci (PD, PNL, UDMR, PC) – modificarea legii, în sensul ca Monica Macovei să-i furnizeze direct propunerile persoanelor de el agreate şi dorite ca necesare la nevoie. Atunci, se vede treaba, legea era ”bună” fiindcă răspundea intereselor parşive ale şmecherului matroz. Acum legea este caducă?! Dictatorul, vrea să o modifice în aşa fel, încât nu ministerul Justiţie, să facă nominalizările – după consultarea CSM – ci doar CSM. Asta pentru că, deocamdată, mai dispune de anumite persoane din conducerea acestei instituţii care aplică samavolnic legea.
Este, totuşi, evident că judecătorilor le este lehamite nu de subordonarea politică – pentru că ea n-a existat cu adevărat – ,ci de subordonarea dictată de Zeus cel ipocrit şi faţă de coteria aservită şi care, ca şi el, urmăreşte scopuri ascunse, antidemocratice şi anticonstituţionale. Aşa se explică defensiva impardonabilă pentru înlăturarea din CSM a unor personaje care se ştie că ”îl au pe naşu în suflet” – sunt, adică, obedienţii vaporeanului guvernator. Bizar este că cel care bate câmpii despre faptul că selecţia pentru funcţia de procuror general şi de şef al DNA a fost lipsită de transparenţă este exact măsluitorul – trişor care a orchestrat alegerile pentru CSM şi ICCJ, adică funestul Zeus care, împotriva voinţei marii majorităţi a românilor, stă tolănit în jilţ la Cotroceni.
Paralel cu zbaterile interne ale magistraţilor, cetăţenii şi presa au devenit tot mai interesaţi de problemele Justiţiei – mai cu seamă de abuzuri şi decizii eronate – care sunt – doar o parte dintre ele! – soluţionate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Dominat de un cretinism de netăgăduit CSM se afişază nemulţumit de aceste discuţii, pălăvrăgind că ”… răspunderea nelimitată şi automată a magistratului, în toate cazurile de erori judiciare, ar fi de natură să afecteze însăşi independenţa acestuia”. Suntem sfătuiţi, de flecari, să nun e alarmăm, pentru că negreşit ”…statul garantează repararea prejudiciilor cauzate prin sistemele judiciare.” Pentru a-şi ”propti” inepţiile superiorii CSM aduc drept argument o rezoluţie a Asociaţiei Europene a Magistraţilor şi un punct de vedere al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni.
Să le fie de bine; se impun, totuşi, două atenţionări. Mai întâi: este la vedere faptul că diverse organisme ale magistraţilor se citează reciproc, pentru a se proteja faţă de opinia publică. Asta nu înseamnă că respectivele puncte de vedere nu pot fi analizate şi contrazise – tocmai că sunt urzite ”pro domo”, pentru apărare propriile interese nu de puţine ori calpe şi neconforme cu legea. În al doilea rând: faptul că ”Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare” nu este de natură să ne bucure – întrucât plata aceasta se face din buget, adică din buzunarele noastre. Specialiştii cunosc şi detaliază adevărul că problema răspunderii magistraţilor poate fi soluţionată în varii modalităţi. Cea mai sigură rămâne, însă, selecţia şi promovarea acestora, respectându-se în mod egal exigenţele moral-deontologice şi cele de competenţă. Nu este simplu, mi se poate spune, de accord, dar nici pentru noi, cetăţenii, nu este plăcut să suportăm o Justiţie injustă. Avem nevoie de justiţie, lege şi gândire nealterate de interese meschine şi pentru a nu fi vătămaţi de oamenii abrutizaţi.
Prof. univ. dr. Grigore Drondoe

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here