Mai multe echipe vor promova din liga secundă

Federaţia Română de Fotbal lucrează la modificarea actualei structuri competiţionale din primele trei eşaloane fotbalistice. Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, îşi doreşte 16 echipe în Liga 1, iar schimbările ar putea viza chiar locurile “europene”, în sensul că formaţia care ocupă prima poziţie în play-out va putea obţine o calificare internaţională, jucând un baraj cu o formație din play-off. Dacă modelul va fi aprobat, atunci şi din liga secundă vor promova mai multe echipe.
“Proiectul FRF rămâne acelaşi, 16 echipe la Liga 1. Sper să putem face acest lucru posibil din sezonul 2019-2020. Vrem să avem 4 echipe care din Liga a 2-a vor promova direct şi o a 5-a, la baraj. Deci aceasta e situaţia pe care noi, ca Federaţie, ne-o dorim. În 2019-2020 sau 2020-2021 ar putea să fie viabil de implementat. E acest model pe care-l avem în vedere azi, în ceea ce priveşte sistemul competiţional din Danemarca, Belgia şi Ungaria, în care există o punte de legătură între play-out şi play-off, astfel încât cea mai bună echipă din play-out să dea un meci de baraj pe terenul echipei din play-off. Mă refer cu ultima echipă calificată din acest baraj să meargă în Europa League. E un model pe care-l analizăm pentru a vedea dacă putem da o miză sportivă şi echipelor din play-out. În play-out, atât timp cât avem această situație în care echipele se bat mai ales pentru evitarea retrogradării, două echipe de cele mai multe ori joacă doar pentru a-și mai promova jucătorii, nu au o miză sportivă, fiindcă nu se premiază campioana play-out-ului sau alte elemente sportive care te pot ajuta din această perspectivă. Credem că e mult spațiu de intervenit”, a precizat Burleanu. Preşedintele FRF este adeptul unui sistem cu mai puţine formaţii în eşaloanele inferioare. “Cu siguranţă că Liga a 2-a trebuie să fie cu 18 echipe. Este cel mai bun sistem. Liga a 3-a trebuie întărită. Trebuie să ne asigurăm că sunt cât mai puţine echipe care se retrag din campionat. Vom implementa pentru prima dată în istoria fotbalului românesc criterii de participare, criterii financiare şi de infrastructură. Obiectivul este să avem cât mai puţine echipe care se retrag şi ca toţi jucătorii, antrenorii şi personalul implicat să îşi primească banii”, declara omul ce conduce fotbalul românesc.

Se ştie programul sezonului 2018-2019
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat, marţi, pe site-ul oficial, programul competițional pentru următorul sezon. Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a decis că sezonul 2018-2019 va începe în weekend-ul 21-22 iulie, la doar 6 zile după finala Campionatului Mondial, programată pe 15 iulie. Campionatul se va încheia pe 2 iunie 2019. Ultima etapă din 2018 va fi a 21-a și se va disputa în weekend-ul 20-21 decembrie. În 2019, Liga 1 va reveni pe 2 februarie.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here