Manifestarea naţională „Colocviile Brâncuși” – 141 de ani de la nașterea părintelui sculpturii moderne

536

În perioada 17-21 februarie 2017 va avea loc la Târgu-Jiu, Craiova şi Bucureşti seria de manifestări culturale „Colocviile Brâncuşi”, cu ocazia aniversării a 141 de ani de la naşterea creatorului sculpturii moderne. Programul este variat, conceput pentru a veni în întâmpinarea iubitorilor artei brâncuşiene și cuprinde mai multe evenimente tematice: lansări de carte (la Târgu-Jiu şi Bucureşti), expoziţii de artă şi documentare (la Târgu-Jiu şi Craiova), vizite la muzee de artă (Craiova), sesiune de comunicări (Craiova) şi un spectacol de teatru (Târgu-Jiu). Organizatorii manifestării sunt Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”, Consiliul Local şi Primăria Municipiului Târgu-Jiu, în parteneriat cu Institutul Cultural Român din București, Universitatea „Constantin Brâncuși”, Uniunea Artiștilor Plastici din România (filiala Târgu-Jiu), Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova, Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi” din Craiova, Asociația „Coloana Infinitului” din Târgu-Jiu şi Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”. „Colocviile Brâncuşi” debutează vineri, 17 februarie (la orele 16.00) cu Expoziţia internaţională de pictură „Atelierele Brâncuşi”, organizată în sala de conferinţe a Universităţii „Constantin Brâncuși” (sediul din Campusul studențesc). În aceeaşi zi (la orele 18.00) şi în acelaşi loc se va lansa „Tratatul de hermeneutică a sculpturii abstracte – perspectiva endogenă” al cercetătorului Matei Stîrcea-Crăciun (de la Institutul de Antropologie „Francisc Rainer” al Academiei Române).
Duminică, 19 februarie (la orele 17.00) are loc vernisajul expoziției „Inventar Totemic”, al artistului plastic Suzana Fântânariu, la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”. În paralel, la Craiova se vor desfăşura vizite la Muzeul „Constantin Brâncuşi” şi la Muzeul de Artă – Cabinetul Brâncuşi.
Luni, 20 februarie (la orele 14.00) se deschide Expoziţia documentară „Constantin Brâncuşi la Craiova”, urmată de o sesiune de comunicări la Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova.
Marți, 21 februarie (la orele 18.30), se va lansa „Tratatul de hermeneutică a sculpturii abstracte – perspectiva endogenă” şi la sediul Institutului Cultural Român din București. În seara aceleiaşi zile (la orele 19.00) se va prezenta la Târgu-Jiu piesa „Infinitul Brâncuși” de Valeriu Butulescu (regia Gelu Badea), susținut de Teatrul Dramatic „I.D. Sârbu” din Petroșani, pe scena Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”, care încheie astfel „Colocviile Brâncuşi”.
Sorin Lory Buliga

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here