56 de români s-au aflat pe vaporul de lux eşuat în Mediterană

320

nava concordiaO navă de croazieră italiană cu aproximativ 4.200 de persoane la bord a naufragiat în noaptea de vineri spre sâmbătă, în apele Mării Mediterane, bilanţul provizoriu arătând trei morţi, 40 de răniţi şi mai multe persoane dispărute, cel mai probabil decedate.

 

Incidetul a avut loc la ora cinci, când nava de croazieră a lovit un banc de nisip din apropierea insulei italiene Giglio, de pe coasta de vest a Italiei. „Pasagerii luau cina în momentul în care s-a auzit o izbitură foarte puternică, s-a luat lumina, toate tacâmurile au căzut pe podea şi ni s-a spus că vasul a suferit câteva probleme electrice”, a povestit unul dintre pasageri potrivit agenţiei de ştiri ANSA. supravietuitori concordiaNava de croazieră de 290 de metri lungime a început să ia apă şi să se încline la 20 de grade. „Atunci a apărut apelul de urgenţă care a ordonat abandonul vasului”, a povestit un steward de pe Costa Concordia. Conform unui comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe, pe Costa Concordia s-au aflat 56 de români. „Compania deţinătoare a vasului de croazieră a comunicat oficiilor diplomatice ale României în Italia faptul că la bordul navei Costa Concordia se aflau 29 de turişti români, precum şi 27 de cetăţeni români, care făceau parte din personalul de bord şi servicii a navei”, se arată în comunicatul de presă. Din informaţiile obţinute până în prezent rezultă că printre decedaţi nu se află cetăţeni români. Operaţiunile de salvare a pasagerilor sunt în desfăşurare. La bordul navei de croaziera Costa Concordia se aflau în jur de 4.230 de persoane, dintre care 3.000 de pasageri. Compania care deţine vasul a informat că, dintre cei 3.000 pasageri, 989 erau italieni, 569 erau germani, 462 francezi, 177 spanioli, 129 americani, 127 croati, 108 rusi, 74 austrieci, 60 elveţieni, 46 brazilieni, 46 japonezi, 42 de olandezi, 33 de ucraineni, 30 sud-coreeni, 20 de romani, 26 din Hong Kong, 25 de britanici, 21 de australieni, 17 argentinieni, 13 taiwanezi, 12 canadieni, 12 chinezi, 11 portughezi, 10 columbieni, 10 chilieni si 9 turci. Printre pasageri mai erau opt belgieni, opt israelieni, nouă kazahi, opt peruani, opt polonezi, şase moldoveni, şase nepalezi, cinci suedezi, cinci venezuelani, patru danezi, patru dominicani, patru sârbi, patru sud-africani, trei olandezi, trei belaruşi, trei greci, trei unguri, trei iranieni, trei irlandezi şi trei macedoneni. Majoritatea pasagerilor au fost evacuaţi în siguranţă de Paza de Coastă. Până acum este confirmat oficial faptul că trei dintre ei au murit. După unele surse, numărul morţilor ar putea să fie mai mare. Momentan însă acest lucru nu a fost confirmat oficial. Scafandrii italieni continuă să le caute pe cele 70 de persoane dispărute. Între timp, s-a anunţat şi naţionalitatea celor trei victime declarate oficial. Este vorba de doi turişti francezi şi de un marinar peruvian. Românii au putut fi salvaţi cu uşurinţă pentru că s-au supus protocolului şi nu au intrat în panică.

 

 

Parchetul din Grossetto a anunţat arestarea comandantului navei de croazieră Costa Concordia, Francesco Schettino. Decizia arestării comandantului a fost luată în urma interogării acestuia timp de câteva ore. Francesco Schettino a fost plasat în stare de arest pentru omucidere multiplă, naufragiu şi abandonarea navei în timp ce numeroşi pasageri încă mai trebuiau să fie salvaţi.

Selecţie realizată de Daniela Scafeş

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here