AVERTISMENTUL Rusiei: Vom reacţiona în caz de noi sancţiuni din partea UE

611

Rusia a avertizat sâmbătă că va reacţiona în cazul unor noi sancţiuni economice ale Uniunii Europene, după acordul de principiu anunţat cu o zi înainte de statele europene împotriva Moscovei pentru atingerea adusă suveranităţii Ucrainei.

„Dacă sancţiunile de pe noua listă a Uniunii Europene devin efective, va fi fără îndoială o reacţie din partea noastră”, a declarat Ministerul rus al Afacerilor Externe într-un comunicat.
Ambasadorii ţărilor Uniunii Europene au ajuns, vineri, la Bruxelles, la un acord de principiu pentru impunerea unui nou set de sancţiuni economice Rusiei, acuzată de implicare directă în conflictul din estul Ucrainei.

Moscova a criticat faptul că UE ia o decizie de principiu cu privire la noi sancţiuni – care urmează să fie aprobate oficial începând de luni – în timp ce vineri, la Minsk, s-a anunţat un armistiţiu între trupele de la Kiev şi separatiştii proruşi.
„Uniunea Europeană (…) trimite în fapt un semn de susţinere directă celor care susţin războiul la Kiev, care nu sunt mulţumiţi de întâlnirea de la Minsk”, continuă ministerul.

„În loc să caute febril mijloace pentru a prejudicia economia propriilor săi membri şi a Rusiei, Uniunea Europeană ar face mai bine să susţină renaşterea economică a regiunii Donbas”, conchide textul, referindu-se la regiunea din estul separatist al Ucrainei.
Dupa Mediafax.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here