O nouă linie de feribot între Bulgaria şi România, din octombrie

783
dunare-bac-ovidiu-iordachiCursa cu feribotul pe Dunăre între Nikopol şi Turnu Măgurele va fi lansată în octombrie, după finalizarea unui drum de zece kilometri care a întârziat acest proiect, a declarat primarul localităţii Nikopol, Valerii Jelazkov, citat de agenţia BTA. „Suntem pregătiţi să lansăm feribotul imediat ce drumul Nikopol-Plevna va fi finalizat”, a declarat acesta, adăugând că mai sunt de finalizat zece kilometri din acest drum.

Lucrările ar urma să fie încheiate la sfârşitul lui septembrie, astfel încât noua linie de feriboturi să fie lansată în octombrie, după ce planul iniţial prevedea lansarea acesteia în septembrie. Jelazkov a participat la prima cursă de probă între Nikopol şi Turnu Măgurele, unde distanţa dintre malul bulgar şi cel românesc al Dunării este cea mai mică. Cursa va dura între opt şi zece minute, a declarat acesta, urmând ca fiecare dintre cele două feriboturi să efectueze zilnic circa 12 curse în ambele sensuri, transportând şase vehi-cule grele şi 30 de vehicule uşoare. Valoarea totală a proiectului este de cinci milioane de euro. Contractele de construire a noului complex de feriboturi au fost semnate între Bulgaria şi România în 2004, iar lucrările au demarat un an mai târziu, fiind amânate în mod repetat între timp. Alte asemenea curse se desfăşoară între cele două state pe rutele Vidin-Calafat, Silistra-Călă-raşi şi Oriahovo-Bechet, iar un alt proiect similar este prevăzut pe ruta Lom-Rastu. Cele două state sunt conectate printr-un singur pod, Ruse-Giurgiu, iar un al doilea este în construcţie la Vidin-Calafat, urmând să fie finalizat în 2010.

Selecţie  de  MARIUS BECHERETE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here