ONU lansează o anchetă asupra ofensivei israeliene din Fâşia Gaza

374

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a creat miercuri o Comisie internaţională care să ancheteze în regim de urgenţă „toate încălcările” care ar fi fost comise în cadrul ofensivei israeliene în Fâşia Gaza, unde au fost ucişi peste 670 de palestinieni.

O rezoluţie în acest sens, depusă de către Palestina, a fost adoptată cu 29 de voturi „pentru”, 1 vot „împotrivă” (Statele Unite) şi 17 abţineri, într-o sesiune extraordinară a Consiliului cerută de către statele arabe care solicită respectarea dreptului internaţional în teritoriile palestiniene ocupate de către israelieni.

Dintre cele 47 de state membre ale Consiliului, doar Statele Unite s-au opus rezoluţiei palestiniene. Reprezentantul american în Consiliu Keith Harper a subliniat că „acţionăm intens în vederea garantării unei încetări imediate a ostilităţilor, dar această rezoluţie nu ne va ajuta”. Toate statele europene prezente în Consiliu, inclusiv Franţa, Germania şi Marea Britanie, s-au abţinut. Japonia s-a abţinut, de asemenea.

Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului Navi Pillay a îndemnat, cu puţin timp înainte, la efectuarea unei anchete asupra unor posibile crime de război comise de către Israel în Fâşia Gaza şi a denunţat atacuri oarbe efectuate de către mişcarea islamistă palestiniană Hamas asupra unor zone civile.

Rezoluţia adoptată de către Consiliu, după aproape şapte ore de dezbateri, condamnă „încălcări generalizate, sistematice şi flagrante ale drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale” care decurg din operaţiunile militare israeliene efectuate începând de la 13 iunie în teritoriile palestiniene ocupate, „în special ultima ofensivă militară a Israelului în Fâşia Gaza (…) care a implcat atacuri fără discriminare şi disproporţionate (…), care pot constitui crime internaţionale”.
Ea cere „trimiterea de urgenţă a unei comisii de anchetă independente, internaţionale” să ancheteze aceste încălcări şi-i invită pe anchetatori să prezinte o listă cu „încălcările şi crimele comise” şi „să-i identifice pe cei care sunt responsabili de comiterea acestora” pentru a fi judecaţi şi pentru „a pune capăt impunităţii”.

În text se cere totodată plasarea palestinienilor sub „protecţie internaţională imediată”. În el se îndeamnă la „o încetare imediată a atacurilor militare israeliene” şi „să se pună capăt atacurilor împotriva unor civili, inclusiv civili israelieni”.

Rezoluţia cere Elveţiei, în calitate de depozitar al Convenţiilor de la Geneva – texte fundamentale în domeniul dreptului umanitar -, să organizeze o conferinţă de urgenţă asupra situaţiei în teritoriile ocupate de către israel. O scrisoare în acest sens, datată la 9 iulie, a fost trimisă Bernei de către preşedintele palestinian Mahmoud Abbas. ( Mediafax )

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here