Marius Vlaicu acuză conducerea Energiei – „Oamenii de baschet au fost îndepărtați”

562

Fostul președinte al secției de baschet a Energiei, Marius Vlaicu, a ieșit la atac după contraperformanța echipei gorjene, care a retrogradat din punct de vedere sportiv la capătul acestui sezon.

În condițiile în care Energia a făcut în doar câteva luni atât de mulți pași înapoi și s-a trezit în eșalonul secund al baschetului românesc, în opinia lui Marius Vlaicu vinovații sunt cei care au manageriat clubul și secția de baschet. Vlaicu spune că una dintre principalele motive care au condus la aceste contraperformanțe a fost faptul că oamenii de baschet nu au mai fost nici măcar consultați în deciziile importante luate de către clubul târgujian: „Nu sunt singurul în județul acesta care se pricepe la baschet. În toate cluburile sportive, în toate secțiile sunt oameni care au legătură cu acest fenomen. Vreau ca toți să avem o discuție, la o masă rotundă și să găsim soluții. Oamenii de baschet au fost îndepărtați. Nici măcar nu au fost întrebați…”, se plânge Marius Vlaicu.

Demisia, o frecție la un picior de lemn
Acum după ce echipa a retrogradat, Marius Vlaicu consideră tardivă demisia conducerii echipei gorjene. Fostul președinte al secției de baschet mai spune că pe această funcție a fost numit un om ce nu avea competența necesară: „E prea târziu ca domnul Dan Cumpănașu să-și dea demisia, oricum echipa este deja retrogradată. Am două exemple la Energia. La secția de handbal, unde președinte este un fost handbalist, un om cu expertiză, și secția de baschet, cu un om care nu are legătură cu baschetul”, este opinia lui Marius Vlaicu. Mai mult decât atât, Vlaicu spune că a fost o decizie pripită din partea managementului clubului gorjean să participe din nou în cupele europene știind care sunt costurile generate de această participare: „Dacă eu, Marius Vlaicu, în termocentrală, la cazan și la turbină, în minerit, la excavator, nu mă duc acolo! Energia s-a dus în cupele europene! Sigur, a însemnat spectacol, a însemnat mult în viziunea baschetului românesc, fiind singura echipă românească acolo, însă cheltuielile s-au mărit. Un management, un manager de secție, trebuie să-și asume aceste lucruri și eu zic că este foarte important ca acum, cei din conducerea clubului, să spună câte datorii are acest club”, a mai declarat Vlaicu.

Spre un CSM
Viitorul este văzut sumbru de Marius Vlaicu dacă se va continua pe aceeași linie, clubul Energia fiind, în opinia sa, la capăt de drum. Vlaicu vede ca soluție de viitor o nouă structură, cu sprijin principal venit din partea autorităților locale: „Soluții sunt. Eu îmi doresc să plecăm din Liga a doua cu un nou club sportiv și, de asemenea, înființarea unui Club Sportiv Municipal, sub finanțarea Primăriei și a Consiliului Județean, cu aportul Clubului Sportiv Universitar „Universitatea Constantin Brâncuși” să construim o nouă echipă. Am acest mesaj către fani: „baschetul din Gorj nu va muri!”.”, a afirmat Marius Vlaicu.
Soluția propusă de acesta funcționează deja la Ploiești, unde, după dispariția Asesoftului, baschetul a pornit din nou la drum din eșalonul secund sub forma unui CSM și acum se află în fața promovării în Liga Națională cu un club nou.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here