Materialele textile de care ar trebui să te ferești vara

887

În timpul verii, atunci când temperaturile devin greu de suportat, alegerea celor mai potrivite haine reprezintă un lucru esențial și care poate ajuta organismul să depășească mult mai ușor disconfortul termic. Cu toate că par potrivite pentru zilele caniculare, anumite articole vestimentare ar trebui evitate pentru că sunt fabricate din materiale textile, care nu ar trebui purtate niciodată vara.

Ținutele lejere sunt la mare căutare atunci când temperaturile ajung să depășească limitele normale. Dacă lasă pielea să respire și împiedică umiditatea, articolele vestimentare le pot ușura viața oamenilor, ceea ce înseamnă că este foarte important să fie făcute cele mai inspirate alegeri. În zilele foarte călduroase nu este suficient doar să alegem rochii, pantaloni scurți sau tricouri, ci este important să fim foarte atenți și la materialele din care acestea sunt confecționate. Dacă piesele vestimentare din bumbac, in sau mătase sunt recomandarea specialiștilor, există câteva materiale textile care ar trebui evitate în timpul verii, acestea putând să accentueze senzația de căldură, sporind astfel disconfortul la nivelul organismului.

1.Denimul
Denimul este materialul din care sunt confecționați majoritatea pantalonilor scurți. Aceștia sunt foarte comozi, dar pentru că materialul este destul de greu, acesta ajunge să se lipească de piele. Astfel, blugii sau piesele vestimentare confecționate din denim nu ar trebui purtate vara.

2.Poliesterul
Poliesterul are dezavantajul de a nu absorbi apa, ceea ce îl transformă într-un material ce nu ar trebui purtat niciodată, atunci când temperaturile sunt ridicate.

3.Lâna
Hainele din lână sunt cea mai bună alegere în timpul sezonului rece, dar vara, acestea ar trebui evitate pe cât posibil pentru că favorizează acumularea căldurii. Astfel, temperatura resimțită la nivelul organismului va fi mult mai mare.

4.Nailonul
Nailonul este un alt material care împiedică absorbția transpirației, iar atunci când este purtat în timpul verii, acesta poate provoca iritații.
Alexandra Cruceru

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here