În 15 ani de capitalizare haotică a naţiunii şi a averilor ei visteria naţională a ajuns la fundul sacului iar cârmaciul ne ameninţă cu disoluţia statului.
Traian Băsescu are un singur merit – acela de a fi ales preşedintele unei naţiuni care nu a ştiut niciodată ce vrea, în secolul trecut trădându-i de vreo două ori pe nemţi şi fentându-i cu bună ştiinţă pe ruşi, pentru a-i trăda în 1989, atunci când Gorbaciov şi-a pus pata pe istoria omenirii. Aş vrea să centrez “greva” din 31 mai pe o istorie întoarsă, care ar corespunde unei cifre cu ghinion – 13, căci, nu-i aşa, cifra 13 nu le convine nici americanilor, cum ar putea să ne convină nouă acum când începe migraţia ronilor din portofele. 13 sunt banii care se cheltuiesc pentru tipărirea unui tipizat şi, dacă stăm să ne gândim doar la buletinele de vot care se vor consuma în 13 ani, începând cu 2004, vom înţelege că data probabilă a schimbării puterii din România este 2017. Mă veţi întreba cum de am făcut această apreciere. Din 2004 până în 2014 ne aflăm sub incidenţa unor mandate alipite ale lui Traian Băsescu. Acestea nu sunt mandatele poporului român ci ale unei priceperi meşteşugite în 4 ani de guvernare a Bucureştiului, pentru că din 2000 până în 2004 Traian Băsescu a făcut un studiu în orb asupra câştigării alegerilor pe un eşantion de aproape 20% din electorat, şi cel mai reprezentativ – electoratul bucureştean. În baza unui asemenea studiu prelung băieţii de la PSD au fost uşor de învins, cu toate că ei s-au crezut majoritari într-o ţară săracă, expusă dar mai ales mioritică. Băsescu şi-a câştigat primul mandat cu ajutorul populaţiei urbane, a distrus Parlamentul şi încrederea în el cu ajutorul populaţiei rurale şi a fost reales cu ajutorul emigranţilor – o performanţă contestată de pe care cei prezenţi la grevă pe 31 mai. Traian Băsescu a luat asupra sa sarcina înfrângerii, pentru că are ştiinţa victoriei prin înfrângere a celui autovictimizat, încercând prin această manevră să protejeze legiunea portocalie ale cărei valori par a fi luate de valuri.
Dar să vedem de ce nu mai pot suporta grevistul de rând, pensionarul de drept şi tânărul de perspectivă regimul actual. Din cauza a 13 bani, pentru că 13 bani costă formularul biletului de trimitere la cabinetul medical, unde ori nu este medic ori nu este aparatură ori nu este chef. Tot 13 bani costă reţeta, compensată sau gratuită, pentru care casele de asigurări de sănătate nu mai eliberează medicamentele prescrise fiind asigurat doar dreptul la moarte unui contribuabil care nu se comportă macabru atunci când îşi plăteşte datoriile. Mai mult decât atât, de Ziua Copilului, când intră în vigoare toate tăierile, se scumpesc şi medicamentele. 13 bani a costat şi costă buletinul de vot, şi dacă ne gândim că din 2004 până în 2008 fiecare an a fost electoral şi în fiecare an s-au tipărit minimum 30 de milioane de buletine de vot am putea face socoteala pe care apă a sâmbetei s-a dus bunăstarea tuturor dar nu avem toate datele fiindcă ele se găsesc la băieţii deştepţi, iar eliberarea lor costă ceva mai mult de 13 bani. Cu toate acestea, românul necăjit că i se taie drepturile vine în piaţă ca şi cum ar cerşi îndurare de la Înalta Poartă. Micii sultani, liderii de sindicat, abia acum înţeleg cum e să te afli pe postul de mână dreaptă. La alegeri au fost utili celor care au câştigat, acum câştigătorii se folosesc de ei ca de hârtia igienică dar, desigur, ei parfumează împrejurarea cu un soi de declaraţii uşor isterice, departe de a fi belicoase şi credibile. În toată această sarabandă românul de rând a rămas singur, şi nu are decât să repete fie Doina lui Eminescu, fie Mioriţa, fie alte şi alte balade, desigur reactualizate la acurateţea computerelor, a laserilor şi a aparaturii de înaltă clasă care se găseşte gata virusată în toate târgurile de vechituri.
Acum 20 de ani am avut privilegiul să fiu prezent în sala în care un profesor român de la Institutul de Economie Mondială din Germania avertiza pe aspiranţii politici de atunci asupra pericolului care îi paşte în interiorul naivităţii politice şi a lipsei unui program de perspectivă. În sală, printre participanţi, erau şi membrii FSN-ului între care şi preşedintele Traian Băsescu, desigur mai tânăr şi fără să creadă că există cineva care l-a văzut acolo. După greva din 31 ce i s-ar putea răspunde peste timp omului care nu a fost ascultat atunci ? Că peste toate şi de toate s-a ales praful… politic.
Constantin BUNILĂ
