Medicii recomandă precauție în tratarea virozelor

589

Pe fondul înmulţirii cazurilor de viroză, medicii atrag atenţia gorjenilor că banala răceală nu se tratează cu antibiotice. Specialiştii recomandă precauţie în privinţa consumului de antibiotice şi precizează că riscurile la care se supun cei care preferă aceste medicamente şi le consumă fără a fi recomandate de medic sunt destul de mari.

Peste 850 de persoane au ajuns pe mâna medicilor, numai în ultima săptămână, fiind diagnosticate cu viroză. Acesta este sezonul răcelilor, care sunt boli infecţioase acute, contagioase, provocate de diferite tipuri de virusuri cu afinitate crescută pentru căile respiratorii. Sursa de infecţie este reprezentată de persoanele bolnave şi de cele purtătoare de virusuri, care sunt aparent sănătoase. Căile de transmitere pot fi directe, prin intermediul picăturilor de secreţie nazofaringiană care ajung în aer prin: vorbit, strănut, râs sau tuse şi indirecte, prin mâini sau obiecte.

Virozele nu se tratează cu antibiotice
Potrivit specialiştilor, nu există un tratament specific pentru virozele respiratorii. Tratamentul are rolul de a ameliora simptomele, dar nu scurtează şi nu vindecă răceala. Nu se utilizează antibiotice, deoarece ele nu acţionează pe virusuri, iar reacţiile secundare sunt mai mari decât beneficiile. Antibioticele se folosesc doar atunci când se constată suprainfecţie bacteriană. „Am spus-o de nenumărate ori şi o repet: antibioticul trebuie luat doar la recomandarea medicului. În nici un caz nu se tratează răceala cu antibiotic. Legislaţia ne permite nouă, farmaciştilor, să dăm antibiotice fără prescripţie medicală pentru o zi în timpul săptămânii şi două zile la sfârşitul săptămânii. Este vorba despre cazurile de urgenţă, când pacientul nu mai poate aştepta câteva zile până să ajungă la medic”, Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (APMF) Gorj. Răceala trece şi fără tratament, dar există situaţii când simptomele au o durată mai mare de aproximativ două săptămâni şi necesită tratare. În vederea sensibilizării populaţiei şi conştientizării riscurilor la care se supun cei care consumă antibiotice în mod frecvent, s-au derulat, de-a lungul anilor, numeroase campanii de informare. Din păcate, se pare că oamenii ignoră avertismentele. Specialiştii continuă să atragă atenţia cetăţenilor asupra pericolului care îi paşte pe cei care iau antibiotice fără a avea recomandarea unui medic.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here