Medicii sfătuiesc populaţia să se ferească de frig

519

Dincolo de disconfort, gerul ne poate afecta grav sănătatea. Expunerea prelungită la frig poate cauza hipotermie, degerături, dar şi probleme legate de starea psihică precum somnolenţă, pierderi de memorie, dificultăţi de vorbire iar pe vreme friguroasă se pierde până la 50% din căldura corpului prin extremităţi, atenţionează specialiştii în sănătate publică. Medicii avertizează că temperaturile scăzute blochează circulaţia sângelui, iar cele mai afectate, în asemenea condiţii, sunt degetele de la mâini şi picioare. În timp, aceasta poate duce la apariţia bolilor vasculare şi chiar la amputarea membrelor.

Specialiştii spun că cei mai predispuşi la degerături sunt fumătorii şi persoanele care fac abuz de alcool. Tocmai de aceea, consumul de alcool trebuie evitat în această perioadă. În plus, în perioadele cu temperaturi scăzute, este recomandabil să se consume alimente bogate în proteine şi grăsimi nesaturate, fructe, legume şi să evite consumul băuturilor alcoolice, dar şi deplasările în spaţii deschise şi expunerea la frig. “Vârstnicii, în special cei cu afecţiuni cardiace şi respiratorii, trebuie să evite deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele decompensării în condiţii de temperaturi scăzute. Totodată, o atenţie specială trebuie acordată copiilor, iar părinţii sunt rugaţi să evite transportul acestora pe distanţe lungi în vehicule fără posibilităţi de climatizare şi neechipate corespunzător”, a precizat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj.
DSP mai recomandă încălzirea corespunzătoare a locuinţelor şi evitarea utilizării instalaţiilor improvizate, care pot duce la intoxicaţii cu monoxid de carbon, precum şi asigurarea unei bune aerisiri a locuinţelor, cel puţin o dată pe zi.

Sfaturi privind vestimentaţia
Pentru a ne proteja picioarele pe timp de ger, medicii ne recomandă să purtăm cizme cu două mărimi mai mari. De asemenea, largi trebuie să fie şi mănuşile, pentru că, astfel, degetele nu vor îngheţa şi ne vom simţi confortabil.
Pentru a evita degerăturile, fitoterapeuţii au câteva sfaturi. Specialiştii recomandă, pe timp de ger, consumul de ceai fierbinte, dar şi pe cel de dulciuri.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here